A sosit ziua mult așteptată adică ziua nuntii ,ziua în care eu și Hardin o să formăm cu adevărat o familie . Am multe emoții și deja încep să îmi imaginez câte emoții are Hardin. Toate aceste clipe mă face să cred că sunt într-un basm un care printesa sunt eu . E deja dimineață iar eu nici nu știu cu ce să încep și nici nu știu ce trebuie să fac. Încă nu îmi vine să cred că mă căsătoresc cu Hardin, oare nu e un vis?
Fac o scurtă recapitulare la tot ceea ce mi s-a întâmplat în ultimii doi ani ,cred ,nici nu știu cât timp a trecut . Acum doi ani nici nu știam ce mi-a pregatit viața. Deși am trecut prin multe acum o să am tot ceea ce am visat . De azi încep o viață nouă, în care nu o să mai am parte de violatori ,de relații eșuate sau multe alte chestii ciudate pe care le-am avut până acum.
Deși atât eu cât și Hardin am trecut prin multe greutăți și nu am avut o viață fericită până acum dar uite că de azi viața noastră se va schimba .
Deja începe pregătirile pentru marele eveniment și deja eu încep să mă îmbrac cu rochia de mireasă, toate pregătirile sunt gata . Machiajul ,coafatul și îmbrăcarea miresei ,toate sunt gata. Arăt atât de frumoasă în această rochie albă de mireasă. Suntem gata să mergem la biserică! Îl văd pe Hardin cum mă așteaptă în fața altarului, e atât de chipeș în acel costum de ginere ! Mă face să mă îndrăgostesc din nou de el . Se uită spre mine ,rămâne uimit de prezența mea ,mă apropii de el și observ că are ochii în lacrimi la fel și eu. Pentru o clipă am uitat de tot ce ni s-a întâmplat până acum. Fratele meu mă încredințează lui Hardin, ne privim 2 secunde apoi începe slujba pentru căsătorie .
-Soții trebuie să se respecte unul pe altul și să se asculte! Spuse preotul. Acum, hai,să ascultăm jurămintele soțului.
-Eu,Hardin, jur să te iubesc ,să te respect și să fiu alături de tine până ce moartea ne va despărți! Nu voi permite să ți se facă rău niciodată cât timp v-oi trăi . Jur să fiu alături și la bine și la greu.
-Acum ,urmează jurămintele soției!
-Eu ,Tessa, jur să te iubesc toată viata mea ,te voi respecta și o să am grijă de tine mereu . Orice obstacol ce va veni în viața noastră, noi o să reușim să trecem peste orice. Voi fi lângă tine și la bine și la greu.
-Acestea fiind jurămintele ambilor soți,vă declar căsătoriți! Mirele poate săruta mireasa ! Casă de piatră! Domnul să vă binecuvânteze această căsnicie!
-Mulțumim! Acum suntem căsătoriți! Ne sărutăm, apoi primim toate aplauzele și toate urările de bine de la invitați. Iar acum mergem la party.
Petrecerea a început bine, încă suntem șocați și nu ne dăm seama că suntem căsătoriți. Toată seara a fost fantastică, am dansat ,ne-am distrat ,am făcut multe poze ,în sfârșit visul de a avea o familie s-a îndeplinit iar acum eu și Hardin suntem oficial soț și soție!
-Am reușit Hardin! Acum suntem o familie !
-Da ,suntem o familie! Sper ca nunta să fi ieșit asa cum ți-ai dorit !
-A fost o nuntă frumoasă Hardin, exact asa cum mi-am imaginat! Te iubesc Hardin!
-Te iubesc ,soția mea!
Petrecerea s-a încheiat iar acum petrecem noaptea nunții. Exact asa cum vă imaginați, o noapte a nunții fierbinte. Am plecat în luna de miere în Dubai, am stat acolo 5 zile ,apoi am plecat în New York pentru o săptămână. O săptămână am stat în Londra iar apoi ultima săptămână am petrecut-o în Olanda unde am vizitat lanurile cu lalele. A fost totul frumos, iar acum ne întoarcem la casă noastră, unde eu mai am un pic și termin facultatea iar hardin se va întoarce la muncă. E asa de fericit de când ne-am căsătorit parcă e alt Hardin. În această lună am avut timp să discutăm despre viitorul nostru . Am decis amândoi ca după o scurtă perioadă de timp după ce terminăm cu acomodarea de soți, să vorbim despre o adopție. Deci până la urmă povestea mea are un sfârșit fericit unde dragostea adevărată câștigă . După doi ani plini de suferință ,de tragedii, povestea de dragoste dintre Tessa și Hardin nu a luat sfârșit ba din contră a continuat . Deși Tessa a trecut prin violuri ,a pierdut sarcina nu s-a lăsat și a continuat să lupte pentru iubire ,pentru fericirea ei.
Iar Hardin, tânărul rebel și golan s-a lăsat pradă iubirii și a devenit tipul romantic și iubitor.
Deși în zilele noastre iubirea nu mai valorează nimic ,Tessa și Hardin au arătat că iubirea adevărată câștigă mereu. Chiar dacă au avut de suferit și au avut multe necazuri nu s-au lăsat și acum uite că povestea lor de dragoste are un nou început. Ei trăiesc cea mai frumoasă poveste de dragoste. Tessa a terminat facultatea iar acum conduce firma împreună cu soțul ei . Între timp au depus dosarele de adopție pentru un băiețel. Totul decurge asa de frumos în viața lor,iar acum așteaptă cu nerăbdare să adopte băiatul. Actele de adopție au ieșit repede iar acum Tessa și Hardin l-au adus acasă pe micuțul Matias . A trecut un an iar frumoasa familie s-a reunit pentru ziua de naștere a lui Hardin . Tessa ia pregătit o petrecere pe cinste, iar în aceste momente l-a chemat cică pentru o urgență.
-Hei! Tessa! Matias! Unde sunteți? De ce e întuneric în casă?
Intră în casă unde se aprinde deodată luminile și toată familia ii urează "La mulți ani!"
-Hardin ,eu și Matias avem o surpriză pentru tine, deschide cutia! La mulți ani dragul meu!
Deschid cutia de cadouri iar în ea este un test de sarcină, haine de bebeluș și chiar papucei. Mă uit la testul de sarcină care arată că e pozitiv .
-Tessa! Asta e....
-Ăsta e cadoul meu pentru tine, e o minune dar ,da,sunt însărcinată !
-Nu-mi vine să cred ,o să devin tătic!
Ei bine ,chiar că povestea lor de dragoste are un final fericit ! După multe tratamente Tessa a rămas însărcinată și a dat naștere unei fetițe frumoase ,Anastasia! Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți alături de cei doi copii ai lor.
SFÂRȘIT!
CITEȘTI
PUTEREA DRAGOSTEI
Roman pour AdolescentsTessa în vârstă de 19 ani este o adolescentă timidă, dornică să învețe lucruri noi . Însă viața a pus-o la încercare atunci când părinții ei au murit în urma unui accident de mașină,lăsând-o singură cu fratele ei mai mare Nicos. Dar viața ei i...