A fost odata, a fost demult cand eu nu m-a nascusem..o femeie, Amannda. Ea isi dorea foarte mult un copil. De-alungul timpului ea a cunoscut un barbat chipesi si s-a indragostit pe loc. Acest barbat se numea Armann. Ca si doi indragostiti si-au dorit sa intemeieze o familie in ciuda necesitatilor pe care l-e aveau in legatura cu banii, locurile de munca si impartirea timpului. Si asa si-au implinit visul iar Amannda ca si orice femeie isi dorea foarte mult o fetita care sa-i calce pe urme. Zis si facut! A asteptat cateva luni in care se ruga in fiecare noapte langa patul ei, sa-i dea Dumnezeu una.
Cu ajutorul fericiri si iubirii a dat nastere unui prunc; era o fetita..una superba cu ochisorii mari caprui si plini de speranta.
Din privirea ei se vedea sufletul si puterea cu care era inzestrata..era de neoprit, era Erica Anne Marie. A trecut un timp iar ea a implinit varsta de un an. Chiar daca nu stia inca durerea vietii ea simptea in fiecare pas facut ce o v-a astepta..Au trecut ani si ani de atunci si ea s-a facut marisoara..A facut patru anisori. Intr-o zi de Primavara tarzie Amannda si Armann s-au certat din pricina neintelegerilor si s-au despartit, Anne ramanand cu mamica ei. Ani in sir ea i-a aratat afectiune iar Anne se facea din ce in ce mai mare si incepea sa fie de necontrolat.
A implinit 13 ani iar durerire viatii nu se mai sfarseau, la orice miscare ea nu putea sa reziste si cadea dar avea vointa si se ridica oricat de greu ar fi fost. Mergea la scoala, lua note din ce in ce mai proaste iar Amannda nu intelegea ce a patit fetita ei, nu mai vroia sa vorbeasca..se inchisese in ea .Fara sa vrea isi descoperise o latura din ea care nu a mai vazut-o sau simit-o niciodata pana in acel moment. Fiecare lacrimi ale ei erau lacrimi de adevar, care trebuiau sa cada atunci..candva . Intr-o zi de vara inainte cu trei-patru zile s-a termine scoala si sa i-a vacanta a mers intr-un loc dupa scoala, acela era Amfiteatrul. A descoperit cativa dintre cei care ii va intelege,ajuta dar uneori si supara. Aceia erau Roxanna, Robert, Gaby, Patricia, Andreina, Piciu si mai ales cele care i-au fost alaturi mereu indifferent de ce i s-ar fi intamplat ByBy si Anna. Srand in Amfiteatru s-au imprietenit, au devenit cele mai bune prietene iar pe ByBy o considera ca o mama dar mult mai tanara care te face sa razi chiar si atunci cand plangi, care te face happy oricand si care isi arata afectiunea odata cu fiecare clipa petrecuta cu ea. Ea avea un iubit. Il chema Steff. Anne il cunostea de ani intregi si putea sa spuna ca da, tine la el dar nu vroia sa recunoasca pentru ca sa nu o supere pe mamica ei. Dar a venit si a stat pe langa ea din ce in ce mai des, iar intr-un final dupa o saptamana cred, a mers cu ByBy la el si la fratii lui acasa. Si-a parasit toti prietenii pt un baiat sin u s-a mai uitat inapoi, mare greseala. O schimbase complet. Nu-I mai pasa de nimeni. Era prinsa in lumea ei, undeva departe de realitate, nu mai credea in religie, in Dumnezeu, in nimic, era total pe dinafara. Intr-un final dupa doua luni de neintelegeri si-a dat seama ca a gresit si ca trebuie sa ia inapoi ce a pierdut,prietenii adevarati care au acceptat-o , iar ea s-a schimbat in bine. Sii au continuat sa stea impreuna, sa fie uniti. Dar ceea ce nu stia ea era ca in timpul in care ea a lipsit , s-au intamplat lucruri urate. Au renuntat uni la altii, s-au dus fiecare pe drumul lui, s-au despartit. Nimic nu mai era ca inainte. Au pierdut tot si totusi nimic, inca se mai aveau unii pe altii…Si am ajuns in present, 21.12.2012, in care eu, Ionela-Mihaela tastez amintiri pierdute in trecut, momente scrise in present si totusi, momente care nu se pot uita niciodata, care raman in inima ta orice ti s-ar intampla. Prezentul ne doboara si totusi reusim sa trecem peste munti, sa ne salvam si sa traim fericiti,cu defecte,probleme,suparari,tristeti intr-o lume a infinitului in care orice lucru marunt conteaza, orice fapta buna duce la ceva bun in schimb, o lume noua in care cei de la meteo nu o sa ne mai minta, o sa ne lase sa vedem cu ochi nostrii o eclipsa de soare fara sa fim anuntati inainte, sa ne bucuram de fiecare moment trait. Sa strigam: IUBIM VIATA! IUBIM VIATA! Imaginandune ca vom fi incantati de tot ce se va intampla, fie bun, fie rau.
Si, intr-un final, am ajus la Sfarsit chiar daca e greu de imaginat, si asta e o viata, una care pur si simplu ne face sa fim noi insine..sa ne dam frau liber imaginatiei, sa scriem amintiri care ne macina. Initial nu as fi vrut sa-mi descriu viata in totalitate, nu sunt o scriitoare dar nici o anonima, sunt cineva si acest cineva va schimba ceva, indiferent de ce se va intampla voi ramane asa!
Sfarsit!
