O fată puternică

Capitolul 1

Larisa POV
Bună, mă cheamă Larisa, am 18 ani, am trecut clasa a 12 a, ador fotbalul și învăț la școala Raimon. Eu am fost crescuta de către o femeie pe care o cheamă Alexandra Taru, deoarece atunci când eram mică părinți mei m-au adus aici în Japonia și au plecat fără să își ia adio de la mine și de atunci ea a rămas ca o mamă pentru mine.
Ea mă îndeamnă să intru în echipa Raimon doar că îmi este frica să nu mă refuze sau să își bată jos de mine.

Acum sunt în dormitorul meu, stând pe telefon, când dintr-o dată aud o bătaie la ușă:

 Eu: INTRĂĂĂĂ * spun tipând în gura mare *

Mama: Hey, esti bine ?

Eu: Da, nu-ți face griji. Doar stăteam pe telefon că mă plictisesc, atâta tot.

Mama: Ok, dacă vrei poți să te plimbi putin pe afară, și să îți pui căștile în urechi ca să asculți muzică.

Eu: Bună idee, mersi mult mamă. * spun luându-mi căștile cu telefonul și ieșind  afară*

Am ieșit afară să mă plimb puțin, cu muzica în căști, când dintr-o dată dau de un teren de fotbal, unde se antrena echipa Raimon. Unul din băieții de jos șutează prea tare și vine mingea spre mine, oprind-o și dându-le mingea înapoi. Toți se uită la mine uimiți în timp ce eu mă retrag și merg mai departe să mă plimb. Dupa vreo 3 ore mă decid să merg spre casă și fix când am pornit spre casă am primit acest mesaj:

 Mama: Draga mea dacă vezi acest mesaj să știi că azi m-am dus să mă operez și nu cred că mai pot rezista. Doctorii mi-au spus că am șanse foarte mici să supraviețuiesc acestei operații, dar dacă vrei să mă vezi vino la mine la spital. Te iubesc enorm de mult fata mea și dacă nu voi mai trăi te voi veghea de sus. 

După ce am văzut mesajul m-am dus direct la ea la spital unde am așteptat cu disperare vreo 2 ore să vină doctorii și într-un final au venit și mi-am zic că mama nu a reușit să supraviețuiască operației și că a murit. Atunci când am aflat  mi-am zis că nu se poate și am început să plâng de față cu doctorii. După vreo 3 ore de plans doctorii m-au dus lângă patul mamei mele unde am adormit fără să vreau, iar a doua zi când m-am trezit ea nu mai era, așa că m-am dus la înmormântarea ei. După înmormântare am mai stat lângă cimitirul mamei mele când dintr-o data am auzit niste voci pe care le-am recunoscut instant, este echipa Raimon.

Jude: Hey, ce cauți tu aici ?

Eu: Păi mama mea a murit ieri și am venit la înmormantarea ei. * spun tristă *

Silvia: Jude, nu mai pune paie pe foc pentru că nu ai de unde să știi ce este în sufletul ei acum.

Axel: Tu ești fata care mi-a pasat mingea ieri, nu? 

Eu: Da, eu sunt fata de ieri care ți-a dat pase. de ce întrebi?

Jude: Ești bună la fotbal și imi pare rău pentru ce ți s-a întâmplat.

Eu: Nu este nimic.

Mark: Vrei să vii cu noi?

Eu: Sigur mi-ar face plăcere.

Și în această seară am mers cu echipa Raimon și am rămas peste noapte la Mark, unde ne-am distrat și am facut cunostință cu ei. Mark mi-a propus să ii arăt maine ce pot și am acceptat ținând cont că nu am mai jucat fotbal de ceva timp. După ora 12 jumate noaptea ne-am băgat cu toții la somn.

Sper ca va plăcut acest capitol și scuzațimă dacă mai sunt greșeli. Știu că nu am mai stat de mult pe wattpad, dar am avut niste probleme și în sfârșit am revenit. Nu uitați să lăsați un comentariu și o steluță. Paaaaaaaaaaa