Privesc atentă pe geamul taxiului care mă conduce spre pierzanie. Puteam să rămân acasă, să petrec o vară de neuitat alături de prietenii mei, dar n-am respectat condițiile impuse de mama nici de data asta, iar acum vara a devenit cea mai îngrozitoare perioada din viața mea.
-Haide, Mabel zâmbește! Nu vrei ca tata să te vadă așa, nu? Se aude vocea surorii mele din ecranul telefonului.
Din păcate, ea a avut varianta de a alege sa rămână acasă.-Dacă nu aș fi blocată între betoane toată vara, probabil ca aș zâmbi! Spun si un zâmbet forțat mă dă de gol.
-Nu cred că New York-ul e atât de rău, în plus, tata o să facă orice pentru ca tu să te simți bine acolo, știi doar ca nu te-a mai văzut de 3 ani.
Probabil că ar fi trebuit sa îmi pese, dar nu-mi pasa. El a ales să plece, iar noi nu i-am stat în cale.
-Crezi că mai are cadoul de la noi? Întreb eu.
Raven rămâne pe gânduri pentru o secundă, apoi conexiunea se întrerupe. Închid apelul și îmi pun telefonul in geanta. Geanta asta mi-a cumpărat o tata, înainte, pe când păream o familie fericită.
-Am ajuns la destinație, domnișoara. Îl aud pe taximetrist râzând.Nu știam ca Thomas Arden are o fată.
Zâmbesc forțat și îi întind o bancnotă de 10 dolari. Se pare că tata e destul de cunoscut pe aici.
- Mai bine nu avea, o zi frumoasă! spun și ies din mașină rapid.
Aerul foarte poluat îmi îngreunează respirația, bine te-am găsit New York!
Ma holbez 2 minute la clădirea din fața mea, era imensă, dar toate clădirile par a fi la fel. Ușile se deschid încet și vine spre mine, cu pași repezi, un om de vârsta mijlocie.-Buna ziua, domnișoară Arden! Eu sunt Matias și sunt valetul tatălui tău, acesta m-a trimis să mă asigur că ajungi în siguranță aici, dar pe când am ajuns la aeroport nu era nici urma de tine. Când l-am anunțat si-a făcut griji, așa ca te-am așteptat aici.
Ma abțin cu greu să nu izbucnesc in râs, deși omul pare foarte de treaba, se vede ca își respecta munca și o ia foarte în serios, nu voiam să par nerușinată din prima zi.
-Buna, Matias! Din câte observ știi deja cine sunt deci nu are rost să mă mai prezint, poți să îi spui tatei că am luat un taxi, ca orice om normal. Venind vorba de el, unde e?
Matias pare confuz si strâmba din nas la auzul vorbelor mele.
-Credeam că ți-a spus, dar dacă nu, o să îți spun eu, dar mai întâi să intram!
Îmi face semn să intru în clădire. Cu încredere, îl urmez. Când intram acesta îmi prezintă tot ce este legat de hotel. Aparent hotelul aparține tatălui meu, iar datorită faptului ca el este patronul, locuiește aici, ultimele etaje fiind cumva apartamentul lui.
Când liftul se deschide, ochii aproape ca îmi ies din orbite. Lux, e tot ce pot sa descriu momentan.
Matias îmi pune bagajele lângă canapea si îmi face semn sa ma așez lângă el.-Tatăl tău mi-a povestit multe despre tine! Abia așteptam sa te cunosc personal, ma bucur ca ești aici!
As fi vrut sa spun ca si eu ma bucur, dar deja încep sa mint prea mult.
-Mda...mulțumesc pentru primire, mi-ai spus ca e plecat, dar unde? Întreb curioasa.
Vin si eu odată la 3 ani si tata nici măcar nu e in stare sa își facă timp pentru mine, patetic.
- Are o cina de afaceri in alt oraș, atât pot sa îți comunic, dar mâine la prima ora va ajunge acasa. Fă-te comoda pana atunci, eu trebuie sa plec, dar ai numărul meu aici! Imi întinde o carte de vizita pe care o analizez rapid. "Matias Robinson, șofer de încredere", un zâmbet imi apare pe față când citesc, ce o mai fi și asta?
CITEȘTI
Aron
RomanceMabel Arden, fiica afaceristului de succes Thomas Arden, este nevoită sa petreacă vara alături de tatal sau în New York, unde aceasta trăiește o adevarata provocare, văzând ca Thomas și-a refăcut viață alături de alta femeie. Aron Ross, nepotul vitr...