Scarlett pov:
Puteam să mă teleportez până la Hogwarts, tata avea anumite posibilități. Însă am vrut să o fac ca elevi din primul an, cu trenul. Ajung la gară King cross, și intrăm în perete. Pentru cineva care trăise între pereți aceea, și știa fiecare cameră existentă, trenul era ceva nou. Tata spune:
—I-a un compartiment, ori care ,și stai cu cine vrei. Încearcă să îți faci prieteni.
—Și dacă se sperie de mine?
—Nu o să se sperie de tine. Distrează-te!
Mă urc în tren, și găsesc un compartiment liber. Îmi i-au o carte, și încep să o citesc, peste puțin timp intră trei băieți ,și spun:
—Bună, eu sunt Fred, și ei George ,și Persi.
—Bună, puteți să stați ,dacă vreți.
Se așează, și Persi spune:
—Tu trebui să fii în anul 1, așa-i?
—Da, încă nu am o casă.
—Și pe tine cum te cheamă? întreabă Fred
—Scarlett, îmi pare bine.
—Păi să-ți dăm câteva sfaturi, Domnul Flich îngrijitorul, îți dă detenție, dacă te prinde afară. spune George
—Profesor Snape, este foarte sever, predă poțiuni, trebui să fii mereu punctuală.
Râd, Persi întreabă:
—Ce ți se pare amuzant?
—Severus Snape, e sever. E amuzant.
—Îl cunoști? întreabă George
—Da, e tatăl meu. Și uneori este dur, dar pentru că e pasionat, mi-a povestit de voi, spune că nu faceți decât probleme. Persi îi place de tine,spune că ai potențial la poțiuni, voi doi în schimb, să vă lăsați.
—Nu știam că Snape este căsătorit. spune Fred
—Nu e, este văduv, mama a murit.
—Îmi pare rău să aud asta, cum s-a întâmplat? întreabă Persi
—Păi, eu cu mama era într-o mașină. Urma să îmi i-au sora ,m-ai mică, de la spital, când s-a întâmplat ceva, și am făcut accident. Ea a murit, eu am scăpat , mă aflam în spate.
—Ne pare rău. spune Fred
—Cine era mama ta? întreabă George
—Nova Black, Sora lui Sirius Black.
Începe să se miște o geantă, când o i-au ,și deschid, din ia apare Phoenix, spun:
—Ce faci aici? Trebuia să te duci cu tata, acasă.
—I-am spus că o i-au înainte, și că ne vedem după, dar de fapt ți-am găsit gențile, și m-am ascuns în ele.
—De ce?
—Nu vreau să rămân singură,vreau să stau cu tine.
Îi scriu lui tata, și îi trimit o bufniță ,că era cu mine. Spun:
—Bine, Phoenix, stai cu băieți, eu mă duc ,să o găsesc pe bunica cărucior.
—Bine.Salut-o din partea mea.
—Voi vreți ceva?
—Da, broaște de ciocolata, și jeleuri cu toate aromele. spun Fred și George
—Persi, vrei ceva?
—Plăcinte cu Dovleac.
—Le aduc, imediat.
Ies ,și mă uit după ea. Când o găsesc, întreabă:
—Scarlett, ce ai vrea?
—Broaște de ciocolată, jeleuri cu toate aromele, plăcintă cu dovleac și comandă lui Phoenix.
—Iar tu?
—Ea ar vrea niste, soricei de gheață.
Mă uit și era băiatul de la magazin. Îmi dă comenzile, și plătesc. Spun:
—Bună, ce m-ai faci?
—Bine, tu?
—La cumpărături.
—Stai cu mine? întrebă el
—Voi face asta,dar trebuie să duc ceva m-ai întâi.
Când mă întorc, intru în compartiment, se face liniște totală. Le dau comenzile, și spun:
— Phoenix, vezi mă duc să vorbesc cu elevi de vârstă mea, vi și tu, sau stai cu ei.
—Sunt amuzanți, stau cu ei.
—Bine, vreți sau.....?
—Avem frați m-ai mici,ne descurcăm.spune Persi
Plec, și mă duc să stau cu Serpent.
Phoenix pov:
Scarlett pleacă după dulciuri,când închide ușa, Fred întreabă:
—Deci, profesor Snape are două fete?
—Da.
—Tu cât ai? întreabă Persi
—8 ani.
—Îmi plac cozile împletite, cine le face?
—Tata, este foarte bun la asta.
—Nu mi-l imaginam pe profesor Snape, făcând asta. spune Persi
—Da, e un tată grozav. Mă ajută cu temele ,și ne jucăm Quidditch, dar pe Scarlett o iubeste m-ai mult.
—De ce spui asta Phoenix? întrebă George
—Păi mereu când pleacă, o lasă pe Scarlett șefa, iar ea e m-ai isteață de cât mine. E m-ai bună la treburile academice decât mine. Vreau să-mi i-au revanșa la Quidditch, dar probabil e m-ai bună decât mine, și la asta.
—Esti prea dură cu tine Phoenix, ști noi avem doi frați m-ai mari. Au fost prefecți, și au terminat școala. Însă mama este mândră ,și de noi, ca de ei. spune Fred
—Serios?
—Da și Persi aici de față este prefect, la Griffindor, știm cum este, dar este mândru de tine. spune George
Ușa se deschide ,și intră Scarlett, era clar că suspecta ceva, ne dă comenzile, și spune:
— Phoenix, vezi mă duc să vorbesc cu elevi de vârstă mea, vi și tu, sau stai cu ei.
—Sunt amuzanți, stau cu ei.
—Bine, vreți sau......?
—Avem frați m-ai mici, ne descurcăm.spune Persi
Pleacă ,și ne continuăm discuția tot drumul.
Serpent pov:
Urc în tren, mă așez într-un compartiment, vine vroajitoarea cărucior, și mă ridic să i-au ceva. Când o văd pe fata aceea. întreabă:
—Scarlett, ce ai vrea?
—Broaște de ciocolată, jeleuri cu toate aromele, plăcintă cu dovleac ,și comanda lui Phoenix.
—Iar tu?
—Șoareci de gheață.
Se uită la mine. Ce mă apucase? De ce am dat comanda în locul ei? Spune:
—Bună, ce m-ai faci?
—Bine ,tu?
—La cumpărături.
—Stai cu mine?
—Voi face asta, dar trebuie să duc ceva m-ai întâi.
Pleacă,îmi comand niște broaște de ciocolată,și se întoarce, vorbim tot drumul, aflu de Snape și cine era. În drum spre Hogwarts, dăm de niște, fii de mortivori, așa că îi las înăuntru. Îmi face cunoștință cu ei. Și începem să ne împrietenim. Era foarte frumoasă, se duce până la baie ,să se schimbe în robă, iar Blaise, spune:
—Serpent, place o fată.
—Nu Blaise, dar e o prietenă bună.
Ne schimbăm ,și coborâm din tren, profesor Snape era afară ,și lua o fetiță, apoi pleca la castel, Scarlett se duce la un domn ,și spune:
—Hagrid, ce faci?
—Scarlett, cine a ajuns în anul 1, patru persoane într-o barcă, și vizitează-mă.
—Sa făcut. Alege o barcă ,și ne urcăm toți în ea.
Scarlett pov:
Când ajungem la castel, Mătușa Minerva ne conduce, și povestește despre cele patru case, știam deja asta. Nu eram atentă, Serpent se uita la mine, când observă își intoarce privirea. Draco spune:
—Am auzit că Harry Potter, a venit la Hogwarts, Draco, Draco Malfoy.
Un băiat cu părul roșu râde.
—Numele meu ți se pare amuzant, păr roșu, robe de mâna a două, trebuie să fii un Weasley. Unele famili sunt m-ai bune decât altele, nu vrei să-ți faci prieteni de partea greșită.
Îi intinde mâna, și Harry o respinge. Intrăm în sala mare, era superb, Phoenix era cu tata ,și Quirrel, nu mi-a plăcut niciodată de el, însă nu înțeleg de ce. Suntem strigați și selectați în diferite clase. Rămân eu și un puști, el este strigat, fiind Harry Potter, picat în Griffindor. Eram ultima, acum fiind rândul meu. Sunt strigată.
—Scarlett Snape.
Toată sala a prins șușoteli. Mă așez, îmi pune pălăria, începe să țipe ,o arunc de pe cap spune:
—Puteri mari,și neegale,mortea a decis, clasa în care pică nu are scăpare,un blestem sau leac va găsi, pentru renumele ei ,oricare ar fii.
Trecutul se repară,și viitorul aflară, dacă nu luptă,moarte o să ajungă, la vechiul întuneric, și lipsa iubiri, omorând scăparea,și pecetluind soarta.
Pălăria a tăcut, toți se uită la mine, nu știau ce sa întâmplat ,nici eu nu știam. Tata ridică pălăria, și i-o dă lui Dumbledore, o pune la ureche ,și o ascultă, Serpent vine, și mă ridică. Phoenix, se asigura că sunt bine. Dumbledore spune:
—Mis Snape, a decis să alegi intre Griffindor sau Slytherin. M-ai mult nu poate să spună.
—E posibil așa ceva?
—Decizia ta? întreabă Dumbledore
— Slytherin.
Mă așez la masă, Serpent se pune lângă mine, toți se uitau speriați, nu-i condamnam. Incepe festinul, era m-ai multă liniște ca de obicei, când se termină, prefecți ne conduc la casele noastre. Când ajungem, un Slytherin spune:
—Ați auzit pălăria, o să ne blesteme.
—Nu zău, creierul tău e blestemat, din ziua în care te-ai născut, cu incapabilitatea de a funcționa.
—Ce ai spus?
—Sau varianta simplificată, ești proastă.
Se apropie, dar Serpent se pune lângă mine, și fata ,pleacă. Prefecți ne împart camerele. Și spun:
—Snape, lângă ce-a a moștenitorul lui Salazar.
Mă îndrept in aceea direcție și Serpent spune:
—Îmi poți arăta unde este?
—Da, după mine.
Îl conduc, și deschid ușa la a mea, urma să fie niște ani grozavi. Îmi fac o baie și mă culc.
Serpent pov:
Întru în camera herului, era superbă. Mă pun în pat, dar mă gândesc la Scarlett. Nu știu de ce, dar fata asta mă omora. Îmi fac o baie ,și mă culc.
Va urma.......
CITEȘTI
Scarlett Athena Snape (cartea 1)
FantasyMergi în anul 1 la Hogwarts, fiind fica lui profesor Snape și Nova Black. Ești aleasă de o baghetă, specială. Însă, ce se poate întâmpla din cauza ei?