am scăpat de atska

19 0 0
                                    

A venit doamna asistenta medicala la Atska,s au strâns o grămadă de elevi și profesori în locul unde era el,nu peste mult timp am fost chemata de director in biroul lui,nici nu a stat sa se gândească și mi a zis că mă da afara din scoala,nu puteam să mă întorc acasă și să i zic mamei ca am fost dată afară din școală,așa că am luat o pe sora mea și am fugit în lume,asta fusese primă intenție dar

Sora mea a venit cu o idee

Biahnidda:cum ar fi sa intram in biroul directorului,sa stergem filmările și apoi să spunem că nu a fost vina noastră?

Nera:biah,deja știe că noi am fost

Biahnidda:inca nu s a uitat pe camere,stergem filmarea și totul rămâne un mister

Nera:pai și cei care au fost de față?

Biahnidda:le dam mită sa taca

Oricum nu aveam nimic de pierdut,așa că la 19 după ce se terminau orele eu cu sora mea eram în fața școlii,ne am pus niste cagule pe cap și ne am îmbrăcat cu niște haine negre până la pământ,tragem de ușă sa se deschidă,dar nu se întâmplă nimic

Nera:ba eu zic sa spargem geamul ,daca facem o treabă macar s o facem ca in filme

Biahnidda: măi fetițo,pai ce o sa zică ăia când o să vadă geamul spart și fără filmare?

Perspectiva nera*

Biahnidda avea dreptate,așa că ne am urcat pe acoperișul scolii și am coborât pe o teava fix in biroul directorului,am evitat toate camerele de supraveghere

Ajunse acolo ne am strecurat pe jos până la calculator,in locul unde era acesta nu bătea nicio camera,eram safe

Incercam noi sa găsim filmarea până auzim niste zgomote din țeava pe care am venit,se aud din ce in ce mai tare,până vad o silueta ieșind de acolo,se apropia spre noi.
Eram din ce in ce mai speriate,omul respectiv se așează pe scaun și începe să facă ceva la calculator .
A lovit o din greșeală pe biah cu piciorul,și se apleacă sa vadă ce s a întâmplat,in a 2 a secunda țipăm toți 3 de frica
Până la urmă s au calmat apele

Biahnidda :cine ești și ce cauți aici?

?:mă numesc hajitsu issa și voiam să șterg o filmare,voi?

Biahnidda:eu sunt Biahnidda și ea e sora mea Nera,și suntem aici tot ca sa stergem o filmare

Issa: Nera?!?!!fata de la dat pe Atska prin 3 pereți?!?

Nera:da,chiar eu sunt,doar că vreau să mă întorc la școală ștergând filmarea,așa nimeni n o să aibă vreo dovadă,iar pe cei care au fost de față sa i mituim

Issa:am înțeles

Perspectiva biahnidda*

Plecam de acolo și în fața școlii issa își da cagula jos,era așa frumoasă,parul blond închis și ochii verzi
Apoi și eu cu sora mea facem același lucru

Issa :wow ce mult semănati

Perspectiva biahnidda*

Eu am parul roșu un pic închis și ochii albaștri închiși spre bluemarin și sormea parul roșu deschis și ochii gri

Nera:issa ești foarte frumoasa

Issa: și voi sunteți <3 ne vedem mâine la școală

Perspectiva nera*

Așa că eu și biah plecăm acasă,abandonasem ideea cu fugitul de acasă, dar dacă nu putem să ne întoarcem la școală așa ori și cum?daca va trebui sa o cheme pe mama?

* A doua zi

Alta zi plictisitoare in care mergem la școală, doar că de data asta sa ne milogim sa fim primite înapoi
Ne îmbrăcăm și plecam către școală

Ajungem în fața biroului directorului și ne punem pe milogeală,pana la urmă fara nicio dovadă și fara martori(Biahnidda le a dat mita) ne a primit înapoi

Ne ducem fiecare in clasa ei și așteptăm.Sincer credeam că Atska s a învățat minte dar aparent nu, in pauza m a luat iar de ciuf si m a trântit de un perete al scolii in ,nu am putut sa mi folosesc puterile (nu e de parca și știam cum) ptc era jumate de școală inclusiv multi profesori acolo și chiar nu mai puteam sa fac nimic ca să mă scot daca îi fac ceva,mi a dat două castane de eram aproape leșinată,toata lumea se uita la noi dar nu făcea nimic Până apare o tipă cu părul castaniu,ochi caprui și foarte frumoasa și strigă la el

?:hey tu

Și imediat ii da un pumn în bărbie de l ridica la 2 metri.
Apoi apare și sormea,nervoasă din cale afară,și îi dă și ea un pumn
Toată lumea se uita la noi ca la mașini străine
Amândouă îmi întind mâna să mă ridice,însă nu pot,eram prea lovită ca sa pot sta in picioare,in scurt timp vine ambulanta și asistență,ambulanta mă ia doar pe mine,simțeam că nu pot sa respir,dar totuși e o parte buna,l au dat afara pe Atska din școală

Între timp Biahnidda și ?*

Biahnidda:mulțumesc ca i ai luat apărarea surorii mele,nu știu dacă te încurc dar cred că suntem colege de clasa

?:pentru nimic dar nu prea cred că suntem în aceași clasa,adică oricum mă transfer peste 2 săptămâni la alta clasa ptc suntem prea multi

Biahnidda:la ce clasa?

?: A 8 a B

Biahnidda: in acea clasa sunt eu,Biahnidda,încântata

?:pe mine mă cheamă Selene,încântata de asemenea,vrei dupa ore sa mergem la spital sa vedem daca sora ta e bine?

Biahnidda:oh da sigur

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Jul 20, 2022 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Sekaijū Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum