Statie permanenta

Capitolul 1

'Good morning, good morning!'

-Taci naibii alarma afurisita! spun eu trantind telefonul. Ma ridic lenesa din pat si ma indrept spre baie pentru a-mi spala fata. Dusumeaua scartaie, praful pluteste in aer, usa de la baie e toata ciobita si chiuveta ruginita. Apa imi atinge fata trezindu-ma complet. Ma privesc in oglinda si oftez adanc.

-Incepe inca o zi.

Vedeti voi, eu locuiesc intr-o cutie in care poti face de mancare in timp ce te pregatesti de culcare, iar baia e cat o debara, deci da, o garsoniera ponosita dintr-un cartier de la periferia orasului pentru care trebuie sa platesc lunar 100 de dolari. Viata nu mi-a suras niciodata. Am fost data spre adoptie de la 2 ani si nu am avut niciodata sansa sa-i intalnesc pe parintii mei biologici, de altfel nu am cunoscut niciun fel de dragoste parinteasca fiindca nicio familie nu m-a adoptat. La 18 ani am fost nevoita sa parasesc caminul fiind considerata 'adult' asa ca am reusit sa inchiriezi garsoniera aceasta cu ultimii bani primiti de acolo. Acum lucrez la o cafenea si imi duc existenta in lumea aceasta plictisitoare sperand sa se intample o minune sau poate sa mor, oricum nu am pentru cine sau ce sa traiesc.

A trecut mai bine de un an de cand am devenit 'independenta' si pot spune ca am invatat rutina zilnica atat de bine incat o fac din inertie, ca un robot. In fiecare dimineata ma trezesc la 8 si pana la 8:30 sunt plecata spre cafenea. La 9 imi incep tura asa ca imi pun sortul pe mine si numar minutele pe care le mai am pana la placarea acasa. De obicei nu e mare agitatie de dimineata asa ca pot lenevi in spatele tejghelei, uneori chiar citind o carte buna ca sa treaca mai repede timpul.
Munca mea nu e prea obositoare, in schimb e foarte plictisitoare. Cu toate ca aceasta cafenea e in centrul orasului, nu se intampla niciodata ceva iesit din comun.

Cea mai rea parte e dupa-amiaza cand iasa liceeni si vin toti, dar absolut toti sa-si ia cafea, limonada ori ceai. Zici ca vin dupa bilete la concertul de pensionare a lui Justin Timberlake. Atunci devin lucrurile mai 'interesante' in sensul in care nu ai nici un minut de odihna.

-Kim!

-Ce e Sara?

-Vine tornada, grabeste-te.

-Ok, vin acum. Sara e colega mea de lucru cu care ma inteleg cat de cat bine, iar tornada e numele de cod al liceenilor.

Dupa ce in sfarsit terminam cu iubitorii de cafenea ziua e aproape gata asa ca incepem sa facem curat si sa numaram banii, chestii plictisitoare. La 16:00 ma duc la usa si intorc semnul cu OPEN, pentru a incheia oficial ziua. Apoi ma duc repede in spate, imi dau jos sortul, imi iau geanta de pe cuier, o salut pe Sara si plec.

Acum vine partea mea preferata. La sfarsitul oricarei zile de lucru ma duc in statia de autobuz si ma urc in primul care vine, ma duc in spate si stau acolo pana ajunge la ultima statie care e chiar putin mai departe de cartierul meu. Imi adun mereu gandurile atunci cand merg cu autobuzul, poate pentru ca atat timp cat stau acolo nu mai trebuie sa-mi pese de nimic, sau poate pentru ca reusesc sa uit de problemele mele vazand zambetele altora. E ciudat, stiu, dar asa sunt eu o ciudata neinteleasa si poate ca asa si vreau sa fiu: o ciudata la care se uita toti urat cand o vad pe strada, o ciudata care are o poveste bine inchisa in inima ei.

Bine ai venit in lumea mea!

----------------------------------

Buna tuturor! KeyHey a revenit :) Am de mult timp ideea acestei carti in cap dar am inceput-o doar acum fiindca am avut examene de sfarsit de clasa a VIII-a si azi cand am venit de la examenul la mate ( si am intrat oficial in vacanta) am zis sa incep sa scriu :)

Sper ca va place si va astept parerile! Pe saptamana viitoare! :) <3