Ultimul strop al rațiunii

Capitolul 1

   Mașina oprește în fața casei modeste ce nu o mai văzusem de mai bine de unsprezece ani. Cobor din mașină îndreptându-mă spre ușa locuinței cu angajații tatălui meu pe urmele mele ce îmi cară bagajele. Bat ușor în ușa din stejar vopsită în alb și aștept cu emoții persoana căruia i-am dus cel mai mult dorul de când mama a murit și tata m-a luat să locuiesc cu el în New York. Ușa se deschide cu un scurt scârțâit și chipul cald al bunicii mele se arată. Aceasta mă privește surprinsă, dar totuși pot citi bucuria din ochii ei. A fost anunțată de venirea mea, dar nu știa exact când ajung.

   — Cleopatra, scumpa mea nepoată. Spune și mă îmbrățisează puternic.

   — Bună, bunico! Spun și îi răspund la îmbrățisare.

   — Ce mare te-ai făcut ești o femeie în toată firea. Spune după ce ne despărțim din îmbrățisare uimindu-se de cât de mult m-am schimbat. Nu o condam, deoarece ultima oară când m-a văzut eram o copilă de zece ani. Aceasta mă invită în casă îndrumându-i pe angajații tatălui meu să-mi lase bagajele în cameră, după ce aceștia pleacă bunica mă invită în sufragerie unde am surpriza de a vedea o copilă ce nu pare a avea mai mult de cinci ani.

   — Cine e micuța? O întreb pe bunica în timp ce mă așez pe canapea alături de fetiță ce mă privește rușinoasă, dar totuși cu curiozitate.

   — Ea e Aniela, am eu grijă de ea cât timp părinții ei sunt plecați la muncă, nu-ți face griji unchiul ei trebuie să ajungă curând să o ia. Îmi explică această.

   — Bună, Aniela! Mă bucur să te cunosc, eu sunt Cleopatra, dar poți să-mi spui Cleo. Mă prezint fetiței ce mă privește cu o inocentă curiozitate.

   — Ești regina Egiptului? Mă întreabă aceasta uimirea citindu-se pe chipul ei după ce mi-a auzit numele

   — Din păcate nu sunt. Spun râzând când văd fața dezamăgită a Anielei.

   Următoarele ore mi le petrec în camera mea așezându-mi lucrurile în compania Anilei care pare fi o fetiță cuminte și liniștită ce îmi aduce zâmbetul pe buze de fiecare dată când îmi adresează câte o curiozitate.

   — Unchiul meu e un super erou. Îmi spune aceasta la un moment dat în timp ce îmi așez ultimele haine în dulap.

   — Cum adică super erou? O întreb curioasă de ce mi-ar răspunde.

   — Salvează viețile oamenilor luptându-se cu focul. Îmi răspunde citindui-se în voce clar admirația pe care o are pentru unchiul ei.

   — Deci e pompier. Răspund făcând o legătură între ce mi-a zis ea și o posibilă meserie.

   — Prefer să spun super erou. Răspunde zâmbindu-mi cu gura până la urechi.

   — Fetelor, veniți jos! Plăcinta cu mere e gata de servit. Aud vocea bunicii și ies din camera ținând-o de mână pe micuța ce e extrem de entuziasmată că va mânca plăcintă. Ne așezăm la masa din bucătărie și servin câte o bucată din plăcinta ce bunica a insistat să o pregătească.

   — A fost absolut delicioasă, ești o bucătăreasă desăvârșită. Îi spun după ce termin felia.

   — Mulțumesc scumpo, mă bucur că ți-a plăcută. Răspunde bunica privindu-mă cu blândețe.

   Bunica se ridică de la masă alături de Aniela ducându-se la baie să o spele pentru că și-a murdărit mânuțele în încercarea ea de a mânca singură. Mă ridic de asemenea de la masă și strâng farfuriile punându-le în chiuvetă începând să le spăl.

   După ce termin îmi șterg mâinile cu un prosop de bucătărie și când mă întorc tresar ușor când în bucătărie văd un bărbat necunoscut. E brunet, foarte înalt  și bine făcut, iar ochii căprui înspre negru ce mă privesc atent mă fac să mă intimidez oarecum. Eram pe cale să-l întreb cine e și ce dorește, dar m-am oprit când am văzut uniforma compusă dintr-o cămașă neagră și pantaloni de aceeași culoare lungi ce stau perfect pe trupul său atletic. Avusem dreptate, unchiul Anielei este pompier.