Mereu prieteni

Trădare...

Ciudat. Nu trebuie să fie prea departe...

Jennie: Da, și cum spuneam, îmi dă niște prăjituri cu vanilie și... Rose? La ce te gândești?
Rosè: Ăăămmm. La nimic. Va rog să mă scuzați.

Plec umpic cam nepoliticos de la masă. Îmi stătea pe creier întrebarea: "Unde e Jk?". Așa că îl caut prin toată casa. Și deodată ma lovesc de Jin.

Rose: Ou, scuze.
Jin: Nu-i nimic. Ce cauți? Ești cam agitată.
Rosè: L-ai văzut pe Jk?
Jin: L-am văzut ca a urcat sus.
Rose: A, mersi.
Jin: Cu plăcere.

Ma duc sus și îl aud pe Jk vorbind cu Tae într-o cameră. Mai exact, fosta cameră a părinților mei.

Tae: Și, ia zi. Rosè e iubita ta?
Jk: Cum??? PROASTA AIA? IUBITA MEA? NICI DE CUM.
Tae: Nu erați prieteni?
Jk: Nu. Doar ma folosesc de ea. Intr-o zi îi voi spune că gata cu "prietenia noastră".
Tae: Îmi place de tine.
Jk: Mersi. Vreau doar să o fac să sufere. Și de abia aștept să înceapă școala. Acolo o pot face de râs, să îi stric total viața.
Tae: Poate vom fii colegi. Cine știe.
Jk: Mi-ar plăcea. Hai să mergem jos.
Tae: Hai.

Vor să descuie ușa. Se pare că s-au încuiat. Mă duc rapid în camera mea și mă încui acolo. Nu-mi vine să cred ce a putut scoate pe gura. Azi dimineață Îmi zicea prințesa mea și acum? Mă folosește?! Încep să plâng amar. Parcă Îmi venea sa ma duc la el și sa-i zic sa se trezească la realitate. Nu mai aveam chef de nicio petrecere. Observasem ca de la un timp devenise mai rece cu mine dar nu bagasem de seama. Sa stea cu Tae al lui, nu cu mine. Pe mine să mă lase singură. După atâția ani în care era singura persoană în care puteam sa am încredere deplină, spune că mă folosește. Ce prost. Nu mai mă duc nicăieri. Mă bag la somn și aștept sa vina dimineața. Oricum nu mai era mult pana se lumina. Era 5:20. Mă bag la somn.

-Jk! Nu te rog! Nu face asta!
-Ce sa nu fac? Ești o proasta ca m-ai crezut! Chiar credeai ca prietenia asta va tine pana la nesfârșit? Parca îmi vine și să râd! Acum, doar trebuie să te omor și gata! Nu vei mai exista javro care ești!
-Jk. Nuuu! Nu mă omorî! Nu eram prieteni? Până mi-ai făcut cunoștiinta cu Tae te comportai normal! Ăla ti-a băgat toate porcăriile ăstea în minte?
-Rose, Rose, Rose. Nu știi cum stă treaba? Tae nu are nicio vină!
-Ou, serios? În afară de vina că e un handicapat?
-Nu mi face prietenul handicapat!
-Ou, lui îi iei apărarea. Dar de mine te doare undeva. Te doare undeva de persoana care te-a iubit mai mult ca propria mamă, ca proprii frați... Care și-ar fi dat și viața pentru tine! zic asta cu lacrimi în ochi.
-În viata, uneori câștigi, alteori pierzi. Tu în acest moment m-ai pierdut. Și eu pe tine.
-Du-te și pupă-l pe Tae undeva, că ți-a fost alături atâta timp cât am fost eu, el era atunci când te-ai despărțit de Ellen și sufereai după ea, NU? Săraca Ellen. Mie milă de ea ca a fost împreună cu un profitor.
-Nu îndrăzni să aduci vorba de Ellen! Nu ai dreptul!
-Eu nu am dreptul dar iubițelul tău Tae are, NU? EU CHIAR SUNT UN NIMIC PENTRU TINE?! PE EL ÎL VEZI CA PE UN FRATE, SI PE MINE CA PE... UN NIMIC! DISPARI! NU VREAU SA TE MAI VĂD ÎN VIATA MEA! OMOARA-MA! CA NU MAI SUPORT SA AUD CEVA IEȘIND DIN GURA AIA MINCINOASĂ.

Și atunci....