Dirigintele meu [ j.jk ]

Cap. 3

Kyung-Mi

Când l-am văzut pe Jungkook nu știam ce să fac.
Mă uit la el și când mă observă zâmbește.

Jungkook

Am intrat în clasă, aveam atâtea emoții, dar când am observat-o pe Mi am început să zâmbesc inconștient.

- Bună ziua, clasă! Eu sunt Jeon Jungkook, dirigintele vostru și da, am 20 de ani. Sper să ne înțelegem!

-- Bună ziua!
Spun toți în cor.

- Astăzi veți sta doar ora aceasta! Vă voi învoii eu celelalte ore, pentru că este prima zi și chiar vreau să ne împrietenim!
Spun zâmbind.

- Bun, deci vreau ca ora aceasta să vă prezentați, cum și eu am făcut-o. Spuneți cum vă cheamă, câți ani aveți, zodia poate. Ok? Hai să începem din prima bancă!

Kyung-Mi

Eu stăteam în a două bancă la perete.

Toți se prezentau. E rândul meu!

- Eu mă numesc Kyung-Mi, peste două zile fac 19 ani și sunt zodia Capricorn!

- Kyung-Mi ce nume frumos!
Spune el uitandu-se la mine și zâmbind.
- Mulțumim! Poți lua loc.

Toți colegii mei s-au prezentat. Mi-a atras atenția fata care stătea lângă mine, o cheamă Myung- Hee, e chiar foarte drăguță!

Ora s-a terminat, toți își i-au ghiozdanele și pleacă. Eu am rămas ultima, pentru că am vorbit cu Hee să ne întâlnim mâine după ore.

Vroiam să ies dar sunt oprită de vocea domnului Jeon.

- Mi, pot să te duc eu acasă!
- Nu e nevoie, domnule Jeon!
- Oh hai ,,domnule Jeon"? Te rog spune-mi Jungkook, sunt doar cu un an mai mare. Hai, te duc eu acasă vreau să-l vad pe Min.
- Dar sunt cu mașina mea!
- Atunci o conduc eu!
- B-bine!

Am ieșit amândoi din facultate și ne-am intreptat spre mașina. Am urcat în dreapta, iar Jungkook la volan.

Între noi s-a lăsat o liniște apăsătoare timp de câteva minute, dar Jungkook o sparge spunând:

- Locuiești singură cu Min, sau?
- Ah, nu. Locuiesc cu părinții mei, doar că ei sunt mereu la muncă.
- Cu ce se ocup părinții tăi?
- Sunt medici.
- Frumos! Dar Min cu cine stă dacă tu acum ai facultatea?
- Cu bunica! S-a mutat de ieri la noi.
- Aa!

Jungkook

Am ajuns în fața casei. Mi deschide ușa și intrăm. Imediat îl aud pe Min cum strigă.

- Jungkooook!
Îmi sare în brațe și mă îmbrățișează.
- Helloo, pe mine nu mă vezi? Sunt și eu pe aici!
Spune dându-și ochii peste cap.
- Ești geloasă?
  Îi spun eu la ureche, ea roșind.
- Mi, te-ai întors?
  Se aude vocea bunicii lui Mi.
- Da, bunico!
  Spune și se duce la ea îmbrățișând-o.
- Oh, dragă! Nu știam că ai un iubit!
  Mi își face ochii cât cepele, iar eu chicotesc.
- Ă, ce? Nu, Jungkook nu este iub-...
- Nu sunt iubitul ei, sunt logodnicul ei! Nu-i așa, iubire?
- C-ce?!
  Spune ea uitan-du-se la mine.
- Oh, ce mă bucur că ai trecut peste despărțirea cu băiatul ăla!
  Spune bătrână.
- Ce băiat?
  Întreb eu curios.
- Ni-nimic!
  Spune ea fugind în camera ei.
- Mă scuzați!
  Spun și îl dau jos pe Min și merg la Mi.

Bat la ușă și aud un ,,intră". Intru și o văd pe Mi cu o pernă în brațe uitandu-se la o fotografie și plângând.

- Mi! Ce ai pățit? De ce plângi?
Spun așezându-mă lângă ea. Văd că nu îmi răspunde și vreau s-o mai întreb o dată.
-Mi...
Nu mai apuc să zic nimic că ea mă ia în brațe.
- Îmi e așa dor de el!
Spune plângând.
- Mi, povestește-mi! Ce s-a întâmplat?
- El nu mai e!
  Spune ea plângând mai tare.
- Cine? Te rog, nu mai plânge!
Ea trage aer adânc în piept și începe să-mi povestească.
- Îl chema Kai. Îl iubeam așa mult și el mă iubea. Am avut o relație de doi ani. Ne știam de când eram mici. El mi-a spus ce simte pentru mine când am împlinit 16 ani, la ziua mea. De atunci am format un cuplu. În ziua majoratului meu, el venea la mine să mă ia de acasă și să mergem la petrecere. Dar în drum spre casa mea, un tir mergea pe contrasens și a intrat în Kai. Impactul a fost atât de mare încât el am murit pe loc.
  Spune ea ultima propoziție începând din nou să plângă.

  O i-au strâns în brațe și îi mângâii părul.

- Gata, te rog! Nu mai plânge!
- Îl vreau înapoi! Îmi e dor de el!
 
Mă îndepărteze puțin de ea și îi iau fața în palmele mele.

- În viața trebuie să fie și momente dureroase. Nu este totul roz, trebuie să trecem peste ceva dureros, ca după să fim fericiți! Nu putem da timpul înapoi, trebuie să trăim prezentul! Acum te rog nu mai plânge! Ești mai frumoasă când nu o faci.
  Ea zâmbește și mă ia din nou în brațe.

  Mi se rupe sufletul în două când o văd așa! Nu știu ce-i cu mine, dar de când am văzut-o parcă... Nu știu. Oare simt ceva pentru ea? Nu, nu, nu! Dar de fapt eu de ce am spus că sunt logodnicul ei? Ahhhh! M-am îndrăgostit!

- Jungkook?
- Da?
- De ce i-ai spus bunicii că ești logodnicul meu?
- Ăm😬

  Ahh, Jungkook! Ce-i spui?!

- Păi... Nu știu, așa mi-a venit.
- Dar tu știi că acum bunica crede că suntem împreună. Și sigur vor afla și părinții mei de la ea.
- Ah, da.
Spun frecându-mi cheafa.
- Hai mai bine să mergem jos!
- Bine!

Kyung-Mi

M-a ajutat chiar foarte mult să vorbesc cu Jungkook despre asta. Dar totuși de ce a spus că suntem locodiți? În fine.

Mergem amândoi jos unde îi găsim pe bunica si Min.

- Vai, dragă! N-am vrut să-ți aduc aminte, scuze!
- Nu e nimic, bunico!
Spun zâmbindui.

Ne așezăm toți pe canapeaua din living.

- Rămâi în seara asta la noi, nu?
Îl întreabă bunica pe Jungkook, eu făcând ochii cât cepele, iar el chicotind.
- N-...
Vreau să spun ceva, dar Jungkook spune.
- Da! Nu-i așa, iubire?
Mi-am întors capul spre el și fincă noi stăteam unul lângă altul, i-am dat un cot la coaste.
- Ieeei! Jungkook va rămâne la noiii!
- Hâhâ! Iei!
  Spun eu fals, Jungkook râzând.
- Păi atunci mă duc să pun masa, mâncare cred că e deja gata.
  Spune bunică și plecă în bucătărie.

- Min, te poți duce să-mi aduci un pahar cu apă?
-Sigur.
Spune și fuge.
- Jungkook, ce faci?!
  Îl întreb eu mai în șoaptă.
- Ă, respir.
- O, hai! Nu fă pe prostul.
- Ce vroiai să spun? Se prindea dacă spuneam nu.
- Da. Păi e atât de fericită acum, dacă ar afla cred ar fi destul de dezamăgită...