Ne vom întâlni

2 0 0
                                    

          Exact cum ați văzut și în titlul acestui capitol, eu și Dragoș ne vom întâlni, dar nu la Pitești, ci în Vâlcea, deoarece în data de 23 septembrie vine Gheboasă să cânte la Taverna Zăvoi, iar invitatul special, pe lângă Gheboasă mai vine și Vlad Odangiu. Am aflat că băieții sunt mari șanse să vină, deoarece am pus un story pe instagram și am întrebat cine vine, iar Denis a răspuns că el, iar apoi l-am întrebat dacă ei chiar vin, și a zis că vor veni dacă vor găsi vreun prieten de al lor care să îi poată aduce cu mașina. Eu am fost foarte fericită, ba chiar am și țipat și am sărit de fericire. Apoi mi-am anunțat și prietenele că sunt șanse să mă întâlnesc cu Dragoș. Ca să înțelegeți,  Andrada, Clara, Ema și Bianca sunt cele 4 prietene ale mele care știu efectiv tot ce se întâmplă între mine și Dragoș. 2 dintre ele îmi spun să am grijă cu el că sunt șanse foarte mari să mă rănească, iar celelalte 2 mă încurajează să lupt pentru el. Eu am ales să lupt pentru el deoarece este un băiat special, care m-a făcut fericită din prima zi în care l-am văzut și mai ales, încă îmi aduc aminte cum mă simțeam când mă lua în brațe, îmi punea mâna pe coapsă sau când făceam contact vizual. De data asta cred că o să am mai mari șansele să îl pup sau să îl sărut, deoarece el este foarte gelos de fel, adică doar dacă vede un băiat că e prietenul meu se supără, iar eu cunosc foarte mulți băieți din Vâlcea, cât și fete care o să vină la Gheboasă și cred că o să mă sărute de față cu toți, numai ca să le arate că sunt doar a lui. Eu chiar aș vrea să facă asta. Nu știu dacă sunt eu nebună, dar Dragoș când este gelos, este așa simpatic. Îl ador și sper să poată veni la Gheboasă.

Revederea și Împăcarea Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum