Este 09:03 dimineața, sunt pe drum către Pitești. Sinceră să fiu am mari emoții, dar abia aștept sa îl strâng în brațe. Peste 1 oră și ceva sau 2 ore o să ne întâlnim. Încă nu îmi vine să cred că o să îl pot vedea după 2 luni în care mi-am dorit atât de tare să îl văd și în care m-am gândit zi și noapte la el. Nu pot să exprim sentimentele pe care le am în acest moment deoarece este o combinație între milioane de sentimente. Abia aștept când mă ia în brațe să mă simt din nou protejată și fericită în brațele celui pe care îl iubesc enorm de mult.
CITEȘTI
Revederea și Împăcarea
RomansaDupă cum știți, acum 2 luni am întâlni un băiat frumos la mare, adică pe Dragoș, iar atunci a început să îmi placă de el...Lucrurile nu au mers foarte bine o perioadă între noi, dar acum am început să ne înțelegem mai bine. De aici, vă las să citiț...