Obsesia

capitolul 15

Întreg drumul spre casă am încercat să creez toate scenariile posibile ce au în prim-plan discuția dintre mine și mama.

Însă nu m-am așteptat ca atunci când o să pătrund în casă să o văd pe mama alături de un bărbat .

Îl scanez sceptică observandu-i statura impunătoare.

Are barba nerasă frumos aranjată, sprâncene dese cât și gene lungi.

Se ridică de pe canapea alarmată și se apropie de mine grăbindu-se să ne facă cunoștință.

Vorbele sale se aud precum un ecou, întreaga mea atenție fiind asupra bărbatului ce nu se arată incantat de prezența mea.

Însă ultima parte rostită de mamă mă readuce cu picioarele pe pământ .

Îmi rotesc chipul în direcția ei și o privesc șocată.

-Iubitul tău?

Pentru câteva secunde nu schițează niciun gest ca apoi să-mi confirme printr-o mișcare scurtă a capului.

-De cât timp?

Îmi formez palma-n pumn simțind cum orice urmă de compasiune se risipește .

-Nu asta este relevant Andrea ci..

Însă nu o las să continue deoarece repet întrebarea.

-De trei luni de zile .

Se aude glasul lui Xavier .

Pufnesc iar apoi imi rotesc ochii nefiind surprinsă.

-Nu te comporta în acest mod Andrea, te rog.

Face o scurtă pauză înghițind în sec.

-Doar știi că și tu mi-ai ascuns la rândul tău un lucru important.

Încearcă să se justifice însă tot ceea ce reușește este să mă înfurie.

-Da, dar știi motivul pentru care nu ți-am spus dar se pare că tu n-ai avut nicio problema să mă minți privindu-mă în ochi că faci ture suplimentare la muncă și să mergi apoi să ți-o tragi cu bărbatul ăsta!

Ridic tonul la rândul meu simțind cum sângele mi se agită în vene.

-Nu vorbi în acest mod cu mama ta!

Alege să intervină Xavier însă obține doar o incruntătură din partea mea .

-Tu să nu te bagi!

Îl ameninț cu degetul arătător.

O mai privesc pentru ultima dată pe mama înainte să o zbughesc spre dormitorul meu.

Sustrag de pe dressing geanta de voiaj și singurul meu troler ca apoi să încep să-mi strâng lucrurile .

Aud o pereche de pași ce se apropie de dormitorul meu însă sunt mult mai preocupată să-mi culeg produsele de îngrijire din baie.

-Andrea te rog nu reacționa așa!

O aud pe mama rostind din prag.

Aleg să nu mă opresc ba chiar mai mult, nici măcar nu schitez efortul de o privi .

-Știi, ai putut cu o așa ușurință să-mi ții atunci la cafenea o morală despre sinceritate încât nici nu te-ai gândit că poate după ce pleci o să mi se facă rău!

-Ce vrei să spui ?

Mă întreabă alarmată însă prefer să nu-i răspund.

Închid troler-ul și mai am câteva lucruri de așezat în geantă.