Umbra rămasă la plecarea lui❤️

Ruptura din lumea reală💔

Ca orice scriitor ideile sunt spontane , trăirile sunt asemănătoare , însă poveștile fiecăruia sunt diferite

Am venit aici in special pentru femeile ce au trăit ceea ce am numit eu" fericirea"

Aveam 16 ani când toată viața mea a luat o întorsătura zdravănă .. eram o fata ce-și iubea
familia , școala , prieteni însă viața mi-a pregătit alte planuri doar ca sa ma învețe ca tot ce ni se pare perfectul sunt doar niște idei nebune !
Sa nu va mai țin prea mult in descrieri dubioase despre viața despre fericire despre cum îmi
Place mie sa ii spun " Iubirea ce aduce suferința "

Tot timpul am crezut ca sunt prea mică la 16 ani sa ma pot îndrăgosti de un tip evident mai mare decât mine cu 6 ani , deși asta era deja o expresie acceptata mai bine și văzut mai cu lejeritate de către populație

Ce e drept am fost fata aia cum ați spune voi fetelor 😅 nebuna și "trădătoare " deoarece am ajuns sa am o poveste de dragoste cu fostul prieten al colegei mele de banca suna nebunesc nu e așa?
Dar abia după toată povestea asta M-a lovit karma și deja pot spune ce exista nu e doar o poveste .

Ne-am întâlnit ,ne-am plăcut ochii noștri nu voiau sa se mai despartă unul de altul parca era destinul deși ...destinul e crud uneori .

Am ținut legătura o perioada foarte lunga 3 ani , timp in care corpul și mintea mea făcuse deja o obsesie o dragoste nebuna, o boala in termenii medicilor .

Era un tip simplu , brunet micuț de statura , cu ochii căprui ,exact ca și cafeaua ce îmi aduce mie fericire dimineața .

Primele întâlniri au fost atât de emoționate și plăcute încât nu mai simțeam noțiunea timpului și ca mama s-ar putea supăra pe mine eram o adolescenta .
Fiecare pas către corpul lui către privirea lui îmi făcea inima sa tremure de bucurie și de liniște , însă și frica pierderii apăruse încă din primele cuvinte rostite . Mergeam la liceu el ma aștepta in fata liceului pana terminam orele o Nebunie cum un băiat poate sta nemișcat doar sa ma vadă 10 minute , iar după ore petreceam timpul împreuna .

Zilele trec inima mea parca era tot mai neînțeleasă , părinții nu suportau ideea ca am ajuns la vârsta când trebuie sa văd lucrurile așa cum sunt și îmi interziceau sa am un prieten sau sa ma văd cu el nu erau deschiși ...
Ca orice copac ce își schimba frunzele așa așteptam și eu o schimbate !

Băiatul ma făcea fericita .. deși după câteva zile , săptămâni neliniștită ma apăsa atât de tare încât intr-o seara  când eram amândoi in mașina telefonul ii suna , ca orice adolescenta orbita de curiozitate ma uit înspre telefon , apelul era de la fosta lui prietena ceea ce M-a demoralizat extrem am ieșit din mașina am trântit USA și alergam cât mai departe

.....va urma