Demonul

Zayn si vestea proasta

Sunt in casa si e asa de frig, Doamne. Iar a uitat tata geamul deschis. Ma suna Zayn si mie mi-au degerat degetele.
-Alo! Am raspuns cu un oftat.
-Alo! Am o veste proasta.
-Pe bune? In fine... Zi.
- Plec.
- Ceeee?? De ce?? Am inceput sa ma zbat si sa tip prin camera ca o bezmetica.
- Pai, Demonul suprem a dat un ordin. Pe ce demon prinde in contact cu o persoana normala, il omoara.
- Ce? Ba ba ba..stai umpic tu stii ca eu nu sunt normala.
- Stiu dar asta este. A fost frumos cat a durat.
- Nu nu las sa ne desparta asa. Nu acum.
- Imi pare rau... Il contactez pe tatal meu sa ma trimita in CAVOU.
-In cavou? Ce tare! Vin cu tine!!!
-NU! E PREA PERICULOS.!!
-Nu imi pasa. Imi place pericolul si stii asta deci imi pare rau ca pierzi in fata unei fete muritoare.
- Hmm. Ne intalnim in cimitir azi la ora 11:50 seara. La 12:00 trebuie sa plecam.
- Ok. Pa ne vedem.
-Pa.
Imchid repede telefonul. Stiu ca este ceva foarte serios si trebuie sa fiu puternica. Dar sunt. Mie nu mi-e frica de nimic.
Plec de acasa incet sa nu imi trezesc parintii. E bezna afara dar am ajuns la cimitir acum si il vad si pe Zayn.
Lumina lunii se reflecta pe chipul lui palid si trist. Simpt un fior de parca moartea m-ar astepta cat de curand, desi nu ar fi un lucru rau.
-Am venit. Ii spun eu putin ingrijorata.
- Tatal meu m-a contactat telepatic.
- si ce se va intampla?
- Vom afla..