Fire On Fire

1

Dacă cineva m-ar întreba ce poate să facă ca să zâmbesc i-aș spune să mă lase în pace. Nimic și nimeni nu mă mai poate ajuta. Nici părinții care oricum sunt prea ocupați cu afacerile lor, nici fratele meu care oricum nu petrece timp cu noi decât de două ori pe an, iar la final, nici iubitul meu, care e mai mult cu mine în public decât în privat.

Am închis jurnalul în care obișnuiesc să scriu de cele mai multe ori când mă simt prea singură, privesc luminile încântătoare ale New Yorkului pe timp de noapte de la geamul apartamentului imens cu trei camere dar gol. Am observat cum se aprinde lumina telefonului și primesc un mesaj de la iubitul meu.
"Mâine dimineață te duc eu la facultate, la 8 sunt la tine, noapte bună!
I-am scurt cu un noapte bună și am lăsat telefonul. Kai este un iubit bun, dar absent în cele mai rele momente ale mele, ne înțelegem bine dar noțiunile noastre despre viitor nu coincid, el aspiră spre o viață liniștită și speră să ne căsătorim și să ne retragem într-un oraș mai puțin locuit după terminarea facultății, însă eu sunt total contra propunerii lui. Eu vreau să-mi trăiesc viața, să cunosc toate colțurile lumii să fiu liberă și fericită.
Libertate.
Libertatea este un lucru pe care nu l-am avut până anul trecut când am început facultatea, eram atât de entuziasmată că urma să rămân doar eu singură și apartamentul din New York, fără părinții mei care să-mi dicteze ce trebuie să fac și ce nu. Bucuria mea a durat puțin timp odată cu sosirea mea aici multe lucruri s-au schimbat, am reușit să-mi fac prieteni, dar nu m-am simțit cu adevărat la locul meu nici departe de locul de unde îmi doream să scap.

M-am ridicat de la biroul care se află exact la geam, am șters lacrimile care printre gânduri si-au făcut loc pe obrajii mei și m-am apropiat de pat unde am adormit instant.
Bătăi enervante și insistente la ușa apartamentului m-au trezit, am privit spre ceasul de pe noptieră, 03:33. Cine este omul nebun care nu are somn la ora acesta? M-am ridicat leneșă și am mers spre ușă trecând prin living si holul mult prea lung. Când am deschis ușa și am rămas uimită de băiatul din fața mea, înalt, musculos, cu părul creț și brunet care mă privește puțin rușinat. M-am uitat la el cu o privire întrebătoare așteptând să vorbească.

— Îmi pare rău că te deranjez la ora această, am nevoie de un loc unde să mă ascund.

— Ce?!

Am întrebat fără să înțeleg sensul, ce om normal ar bate la ușa mea la ora 03:33 cerându-mi să-l las să se ascundă in apartamentul meu?

— Te rog, vine! Trebuie să scap cumva!

Se auzeau niște țipete feminine și tocurile care răsună din cealaltă parte a holului. Avea să trezească toți vecinii.

— La naiba! Lasă! Găsesc eu altceva!

Mi-a întors spatele și intenționează să plece dar vocea mea l-a oprit.

— Intră.

Zic și mă dau la o parte.

— M-ai salvat!

Băiatul a intrat în apartament cu un zâmbet care îi scoate gropițele adorabile în evidență. Am închis ușa și m-am întors spre el, dau să spun ceva dar bătăile la ușă mă întrerup.

— Te-am văzut idiotule! Ai intrat aici! Ieși afară acum altfel trezesc toată lumea din clădire!

A amenințat o voce feminină și scârțâietoare la ușă. El s-a apropriat de mine și mi-a șoptit lent la urechea mea.