Fortele Raului Absolut

Unu

Am sarit in capul oaselor in pat, cu o mana inclestata pe pandantivul de la gat, cu cealalta incurcata printre cearceafuri. M-am straduit sa prind firele visului destramat, deja risipindu-se. Ceva despre o pivnita... o fetita... eu? Nu-mi puteam aminti sa fi avut vreodata o pivnita - dintotdeauna noi locuiam numai in apartamente.
O fetita intr-o pivnita, ceva infricosator... nu erau intotdeauna pivnitele infricosatoare? Ma infioram doar gandindu-ma la ele, intunecate si pustii. Dar asta nu fesese pustie. Era parca... nu-mi putem aminti ce. Un om in spatele unui cuptor...?
O bubuitura in dormitorul meu m-a facut sa sar speriata.
- Chloe! tipa Anette. De ce nu ti-a sunat ceasul? Sunt menajera, nu bona ta. Daca intarzii iar, il sunt pe taica-tau!
Ploaia asta de amenintari nu parea sa tina de cosmaruri. Chiar daca Anette reusea sa-l prinda pe tata la Berlin, el doar s-ar fi prefacut ca asculta, cu ochii pe BlackBerry, cu atentia indreptata catre altceva mai important, precum prognoza meteo. Ar fi murmurat doar un vag "Da, o sa ma ocup de asta cand ma intorc" si-ar fi uitat cu totul de mine in clipa in care ar fi inchis.
Am dat drumul la radio, l-am pus cu fata in sus si m-am strecurat jos in pat.

O jumatate de ora mai tarziu, eram in baie, pregatindu-ma pentru scoala.
Mi-am prins parul intr-o parte si alta a capului cu agrafe, am aruncat o privire in oglinda si m-am cutremurat. Stilul asta ma facea sa arat de doisprezece ani... si n-aveam nevoie de nici un ajutor. Tocmai implinisem cincisprezece ani, iar chelnerii inca imi mai intindeau meniul pentru copii in restaurante. Nu puteam sa-i condamn. Aveam numai un metru cincizeci si ceva si rotunjimi care se intrezareau doar daca purtam jeansi mulati si un tricou mai stramt.
Matusa Lauren jura ca aveam sa-mi fau drumul - si-n inaltime, si-n forme - cand avea sa-mi vina, in sfarsit, ciclul. In chestia asta, banuiesc ca problema era "daca", nu "cand". Celor mai multe dintre prietenele mele le venise la doisprezece ani, ba si la unsprezece. Incercam sa nu ma gandesc prea mult la asta, dar fireste c-o faceam. Ma temeam ca era ceva in neregula cu mine, ma simteam ca o ciudata de fiecare data cand prietenele mele vorbeau despre ciclurile lor si ma rugam sa nu afle ca mie nu-mi venise inca. Matusa Lauren spunea ca sunt normala, si ea era doctor, deci cred ca stia mai bine. Dar chestia tot ma sacaia. Teribil.
- Chloe!
Usa se cutremura sub pumnul grasut al lui Anette.
- Sunt pe veceu! i-am strigat. As putea sa am si eu un pic de intimitate?
Am incercat cu numai o agrafa la ceafa, strangadu-mi parul din parti. Nu era rau. Cand mi-am intors capul sa ma vad din profil, agrafa a alunecat din parul meu moale ca de copil mic.
N-ar fi treuit sa-l tund niciodata. Dar ma plictisisem sa am parul lung, drept, de scolarita. M-am hoatarat sa-l tai pana la umeri, in stil wispy. Modelului din catalog ii venea super. Mie? Nu cine stie ce.
Am tras o ocheada spre tubul nedeschis de vopsea de par. Kari jurase ca suvitele rosii vor da minunat in parul meu blond-aramiu. Nu ma puteam abtine sa nu ma gandesc c-as arata ca un ciubuc. Totusi, s-ar putea sa ma faca a par mai in varsta...
- Ridic receptorul, Chloe! zbiera Anette.
Am insfacat tubul de vopsea, l-am indesat in rucsac si am deschis usa de perete.
                                            ***
Am lua-o pe scari, ca de obicei. Cladirea se putea schimba, dar rutina mea, niciodata. In ziua in care am inceput gradinita, mama m-a luat de mana, cu rucsacul meu Sailor Moon pe celalt brat, si ne-am oprit pe palier, in capul scarii.
- Fii gata, Chloe, a zis. Unu, doi, trei...
Si am pornit-o, alergand pe scari pana am ajuns la parter, gafaind si chicotind, cu podeaua clatinandu-se si fugind de sub picioarele noastre nesigure, si-asa s-au dus spaimele mele pentru prima zi de scoala.
Am coborat in fuga scarile impreuna in fiecare dimineata, tot timpul cat am fost la gradinita si jumatate din clasa intai, si apoi... ei, bine, n-a mai fost nimeni cu care sa alerg pe scari.
M-am oprit dupa ultima treapta, atingandu-mi pandantivul de sub tricou, apoi m-am scuturat de amintiri, mi-am ridicat rucsacul in spate si am iesit din casa scarilor.
Dupa ce mama a murit, ne-am mutat de colo-colo prin Buffalo. Tata "plesnea" apartamente de lux, adica le cumpara in cladiri aflate in ultima faza de consructie, apoi le vindea cand lucrarile se terminau. De vreme ce el era plecat cu treburi in cea mai mare parte a timpului, prinsul radacinilor nu era important. Nu pentru el , in orice caz.
In dimineata asta, scarile nu fusesera o idee prea stralucita. Deja aveam stomacul in piuneze din pricina examenului de semestru la spaniola. O dadusem in bara la ultimul test - plecata sa stau peste weekend la Beth acasa, cand ar fi trebuit sa invat - si abia de-l trecusem. Nu fusesem niciodata tare la spaniola,dar daca nu trageam sa iau macar un 7, tata s-ar fi putut sa observe in cele din urma si sa inceapa sa se intrebe daca o scoala de arta fusese intr-adevar o alegere desteapta.
Milos ma asteapta in taxiul lui, la bordura. Se facusera doi ani de cand ma conducea, de la toate adresele la care ne mutaseram, plus trei scoli. Cand m-am suit, a potrivit oglinda retrovizoare inspre mine. Soarele diminetii tot imi mai intra in ochi, dar nu i-am spus-o.
Stomacul mi s-a potolit cand mi-am trecut degetele peste cuta familiara din cotiera si am inhalat mirosul chimic de brad al deodorantului de masina.
- Am vazut un film aseara, azis el, in timp ce-si strecura taxiul peste trei benzi. Unul cum iti place tie.
- Un thriller?
- Nu. Se incrunta, miscadu-si buzele de parca ar fi incercat mai multe raspunsuri. Unul de actiune-aventura. Stii tu, o gramada de arme, chestii care explodeaza. Un adevarat film pune-i-la-pamant-pe-toti.
Nu-mi placea sa-l corectez pe Milos, dar el o cerea.
- Vrei sa spun un film impusca-i-pe-toti.
Isi arcui interogativ o sparnceana.
- Si cand impusti un om, ma rog, nu-l pui la pamant?
Am ras si apoi am mai vorbit o vreme despre filme. Subiectul meu preferat.
Cand Milos a trebuit sa preia un apel de la dispecera lui, am aruncat o privire pe geamul portierei. Un baiat cu par lung a tasnit din spatele unui grup de oameni de afaceri. Ducea o cutie de plastic pentru pachetelul de pranz, de moda veche, cu un supererou pe ea. Eram atat de preocupata sa vad ce supererou era, incat n-am observa incotro se indrepta baiatul decat atunci cand a sarit de pe trotuar, aterizand intre noi si masina din fata.
- Milos! am tipat. Vezi...
Ultimul cuvant mi-a fost stors din plamani in timp ce ma propteam in centura de siguranta. Soferul din spatele nostru si cel de dupa el au claxonat, o reactie de protest in lant.
- Ce? zise Milos. Chloe? Ce s-a intamplat?
M-am uitat peste capota masinii si... n-am vazut nimic. Doar strada goala in fata noastra si traficul ocolindu-ne pe stanga, soferii ridicand scurt degetul spre Milos cand treceau pe langa noi.
-B-b-b...
Mi-am strans pumnii cu putere, de parca asa as fi putut forta cuvantul sa iasa. Daca te-ai incurcat, ia-o pe alta cale, spunea logopedul meu.
- Mi s-a parut ca vad cev-cin...
Vorbeste fara graba. Catareste-ti cuvintele mai inainte.
- Imi pare rau. Mi s-a parut ca vad pe cineva sarind in fata masinii..
Milos porni incetisor taxiul.
- Mi se intampla si mie cateodata, mai ales daca-mi intorc capul. Mi se pare ca vad pe cineva, dar nu e nimeni acolo.
Am dat din cap. Stomacul mi se facuse din nou ghem.