Tresar când simt că ceva rece îmi atinge pieptul. Deasupra mea stă un bărbat cu niște mațe în ureche, iar cealaltă parte este așezată pe corpul meu, gol, fără un material de protecție. Mă ridic și îl împing departe de mine, după care trag plapuma peste trup.
Este un bărbat scund, având undeva la patruzeci, patruzeci si cinci de ani. Brunet, tuns scurt, poartă ochelari, si cu un halat alb. În buzunarul din dreapta sus, are un pix, iar in mână un carnețel. Nu știu ce are de gând să facă cu el, si nici nu îmi pasă.
- Să nu îndrăznești să te apropii cu chestia aia de mine!
- Liniștește-te, chestia asta se numește stetoscop, care mă ajută să te consult. Să văd dacă ești bolnavă sau dacă ai probleme la plămâni, nu îți fac niciun rău.
- Nu mă interesează! Sunt perfect sănătoasă , nu am nevoie de ajutorul tău, mulțumesc.
Îl expediez pe acesta rapid. Nu tușesc, și nici nasul nu îmi curge. Sunt perfect sănătoasă, în afară de faptul că am fost înjunghiată fără voia mea.
Nu are niciun drept să mă consulte fără voia mea. Cine se crede? Cum își permite?
În primul rând nu îl cunosc, de fapt nu cunosc nici locul unde mă aflu nici cine sunt aceste persoane. Totul este nou pentru mine. Nou si necunoscut. Nu știu ce vor de la mine, ce vor să facă cu mine, pentru ce am fost adusă în locul ăsta. Iar în al doilea rând, am fost dezbrăcată in fața lui.
Mă încearcă un sentiment de dor. Nu îmi vine să cred că spun asta, însă îmi este dor, vreau înapoi acasă, dacă o pot numi așa. Vreau să fiu în preajma celor pe care îi cunosc, nu în necunoscut.
Vorbeam de un Dumnezeu. Un Dumnezeu care ajută pe toată lumea, care face bine peste tot în lume, care ajută pe oricine si răspunde la rugăciuni. Însă eu nu cred că merit.
Se spune că un copil este un dar de la EL. Eu ce dar sunt? Ce scop am? Pentru ce am venit pe lume?
Ce trebuie să fac?
Întrebări la care poate niciodată nu voi avea un răspuns. Un mister neelucidat.
Și totuși, cine sunt acești oameni?
Gândurile îmi sunt întrerupte când cineva intră în încăpere cu o tavă în mână. Merge până la masă, după care o așază. Merge până la dulapul din dreapta mea, dulap pe care eu nu am știu că se află în această cameră, pentru ca eram prea ocupată cu altceva, și scoate un trico de acolo, care ajunge în brațele mele.
Arunc o privire prin camera si rămân uimită. Nu se aseamănă absolut deloc cu ceea ce știam eu că arată o cameră. Am o fereastră mare, în dreptul ei niște perdele de culoarea cerului de vară, un pat gigantic, o masă la care pot mânca si mobilă. Nu mai vorbesc de biroul pe care este așezat un aparat mare și negru, o canapea și niște flori. Total diferit de ceea ce aveam eu, nu sunt lanțuri înfipte în perete, o saltea amărâtă și pereți negri.
Zâmbesc. Profit de moment pentru că știu, știu că nu am scăpat de ele, niciodată nu voi scăpa.
- Îmbracă-te și mișcă la mâncare. În douăzeci de minute mă întorc, să termini până atunci că nu am toată ziua la dispoziția ta!
După care se întoarce și iese afară.
Mă îmbrac într-o secundă, și mă arunc spre masă. Mâncarea arată minunat, mirosul este fabulos. Pot să simt cum stomacul meu dă un război în mine. Însă, cu toate astea, nu mă ating de nimic. Dacă mă pun la încercare? Dacă au pus ceva în mâncare?
CITEȘTI
O Nouă Viață
RomanceO noua viata, un nou început. Cel puțin asta spera Amina. După o viata în care a stat închisă și legată, în care nu a reușit sa se salveze sau sa își creeze o idee despre lumea de afara , a ajuns momentul în care în sfârșit trece pragul închisorii s...
