O Nouă Viață

Capitolul 3

- Poftim?

Am revenit la realitate. Cât de proastă și naiva pot să fiu? Dacă mă ajută o dată, gata, înseamnă că e Dumnezeu? Nu, nu, nu... nu există așa ceva.

Asta e prima lecție pe care o învăț.

Nu îl cunosc, practic e un necunoscut care mi-a apărarea o singură dată, care mă strânge cinci minute la piept, iar eu, îmi ofer toată încrederea. Drept răspuns primesc o dezamăgire totală. Prefer bătaia de dinainte, în loc de asta.

Încrederea se câștigă, nu se oferă. Iar cine va vrea, va face tot posibilul să o câștige. Cine te vrea, te merită. Încrederea unei persoane e singura care te distruge, e mai puternica și mai dureroasă ca iubirea.

Iubirea revine oricând, însă încrederea se pierde pentru totdeauna. Iar să o recâștigi nu e de ajuns să muți luna de pe cer, și nici să oferi viața pe tavă.

Eu am făcut greșeala asta, însă eu nu am cunoscut viața, încă. Nu știu ce va urma, câte greșeli voi face, cu ce o să mă confrunt și câte probleme voi avea. Însă o să aflu, și am să fac tot posibilul să fiu pregătită pentru absolut tot ce va urma.

Îl împing, și mă strecor pe lângă el pana la fereastra. Mă opresc , și arunc o privire dincolo de sticla și pereți care în momentul de fata mă țin departe de libertate.

Dincolo de aceste ziduri, se afla un peisaj pitoresc. Zona este înconjurată de munți, totul este verde, culori vii, o poiană care înconjoară casa însoțită de un gard drept limitator. Cai care aleargă sau pasc in centrul locului. Copaci în floarea vieții, flori cât cuprinde în mii și mii de culori. Păduri care înconjoară casa, păduri care mă vor ajuta sa mă ascund când va veni timpul meu.

Dar acum sunt închisă aici, cu acest om. Îl simt în spatele meu, ii simt respirația cum îmi mângâie gâtul, iar corpul meu reacționează prin niște fiori care îmi face pielea de găina. Nu îl pot controla, nu pot sa mă apar. Iar el știe asta, pentru ca mă întoarce cu fata către el și zâmbește într-un mod iritant.

Îl privesc, îl analizez. Știu de acei ochii verzi, de parul creț. Îmi mut privirea mai jos, la buzele cărnoase, care te atrag către ele, care îți impun să încalci orice regula impusa de tine. Mă dau cu un pas în spate și mă uit la el, în întregime. Este înalt, mult mai înalt decât mine, corpul îi este bine sculptat, brațele formate, și de la bust în jos este un mister.

El este un mister care așteaptă sa fie elucidat, corpul lui, buzele, sa descoperi povestea din spatele ochilor și mai târziu adevărul din străfundul inimi.

Este frumos, ba nu, superb. Pun pariu ca foarte multe stau la coada, foarte multe au ajuns în patul lui, foarte multe sau bucurat de el, de ce poate sa îți ofere. Plăcerea oferită, eliberarea dorințelor, și fericirea acumulata pe parcurs.

Acum suntem fata în față, a mai făcut un pas, iar eu la fel pana când am ajuns sa stau lipita de geam. Și mă pătrunde cu acei ochii, încearcă sa mă domine, însă fac tot posibilul să îi rezist, nu îl pot lasă să îmi calce pe orgoliu.

- Ești dement! De fapt ce îndrug, toți sunteți nebuni! Am stat închisă, legată, ridic mâinile și îi arat rănile provocate de lanțuri, bătută, batjocorita, hrănită ca un câine, crezând ca acela este iadul meu, așteptând ca fiecare zi sa fie ultima, rugându-l pe cel de sus sa nu mă mai lase nici măcar o secunda acolo, eram sigura ca ei sunt cele mai rele persoane din lume, pana am ajuns la voi. Nu știu cine sunteți, ce vreți de la mine, dar sa îți fie clar, niciodată nu am sa mă dezbrac pentru tine, sau pentru oricine altcineva.

Mă privește, toată confesiunea mea, nu i-a adus nici măcar o reacție. Doar privește.

Își ridica mana pana la nivelul feței mele, după care îmi da parul după ureche și mă mângâie pe obraz, iar eu fără sa vreau răspund la gestul lui. Închid ochii și mă las moale în palma lui. Parcurge mai jos, însă acum cu un singur deget care aluneca pe pieptul meu pana la nivelul sânilor. Mă înfiorez, corpul îmi este plin de fiori. Îmi las capul într-o parte , se apropie și mă muscă ușor de lobul urechii, apoi mă sărută. Depune un drum de săruturi pe tot gâtul, în sus și jos, mă musca după care alina durerea, iar eu mă simt pierduta, încep sa tremur, nu mă pot gândi la nimic altceva în afara de atingerile lui, de gura lui care face senzație, de mână lui care se plimba pe abdomenul meu lăsând în urma lui fiori pe care nu știam ca ii aveam pana acum .