Dulcea mea otravă

Trecut II: Axel

Cu șase ani în urmă

Roșcata aia mă intrigă mai mult decât m-a intrigat ceva sau cineva vreodată. Picioarele ei subțiri, albe și ispititoare sunt alungite de tocurile sandalelor și sunt lăsate la vedere de fusta scurtă de piele neagră pe care o poartă. Sânii ei de mărime medie sunt puși în evidență de topul decoltat de un roșu aprins. Ținuta sa lasă prea multă piele goală la vedere care îmi face imaginația să se îndrepte către lucruri necurate. Penisul îmi pulsează din cauza gândurilor mele. La naiba, am o fată în poală care îmi linge gâtul chiar acum, dar ceea ce mă excită pe mine este imaginea roșcatei! Și da, corpul ei este fantastic, dar ochii? O, cerule, cred că fata asta m-ar putea face să îmi dau drumul doar privindu-mă. Luminile din club se reflectă în irișii săi albaștri și îi face să fie mai strălucitori și mai spectaculoși decât un foc de artificii. Iar ochii ăia m-au urmărit aproape toată seara. La naiba, o să îmi pierd mințile!

O dau pe tipă jos din brațele mele, căci oricum încercările ei sunt fără niciun rost. Ea scoate un sunet dezamăgit, dar îi închid gura cu o singură privire care o face să plece nervoasă și rușinată. Iar premiul pentru nenorocitul anului merge către mine, dar asta nu este o informație nouă.

Joy dansează și șoldurile ei se ondulează pe muzică, iar eu am nevoie de toată stăpânirea de sine să nu mă îndrept spre ea și să le ghidez cu mâinile mele. Părul îi flutură în toate direcțiile, iar zâmbetul ei încălzește și luminează totul în jur. Aproape că îmi face și mie buzele să se curbeze. Și poate că ar fi făcut-o dacă nu ar fi intrat un tip în raza mea vizuală. Un blond spălăcit care s-a apropiat deja prea mult de ea și a cărui mână se află acum mai jos de talia ei, aproape de fund. La dracu, ce tupeu pe el! Joy se întoarce confuză spre el, cu zâmbetul pălit, încruntarea îmbrățișându-i chipul. Ea îi spune ceva și el îi răspunde în timp ce zâmbește arogant. Ceea ce pe Joy o face nervoasă și, după cum bate din picior, anxioasă. Încearcă să plece, dar tipul o prinde de braț, iar ea și-l retrage nervoasă. Una dintre fetele cu care Joy dansa intervine la fel de nervoasă și îl împinge pe băiat. Situația pare să degenereze pentru că acesta nu încetează, iar toți mușchii mi se contractă.

Următorul lucru pe care îl știu este că picioarele mă conduc fulgerător de repede între fete și blondul cu tendințe sinucigașe. Îl privesc cu dorințe criminale, tot chipul fiindu-mi rigid și întreb pe un ton jos:

- S-a întâmplat ceva?

Blondul îmi susține privirea pentru un scurt moment, dar un licăr de frică apare în ochii lui înainte să și-o retragă. Probabil că a recunoscut cine sunt și și-a dat seama de greșeala imensă pe care a comis-o.

O mână firavă mi se agață de antebraț, distrăgându-mi atenția, iar Joy apare în dreptul meu.

- E în regulă, el tocmai pleca, îmi spune, dar ațintindu-l pe el.

Fac câțiva pași înainte, neținând cont de intervenția ei și ajung fix în fața blondului.

- Îți dau douăzeci de secunde să părăsești clădirea asta, rostesc, simțindu-mă cuprins de furie pe interior.

Blondul își deschide gura surprins, dar se întoarce și nu pierde timpul. Pașii lui se îndreaptă spre ieșire în timp ce ochii mei încă îl sfredelesc cu privirea.

Joy se postează apoi în fața mea și nu știu ce regăsesc exact în ochii ei. Rușine? Frică? Indignare? Frustrare? Nu prea reușesc să îmi dau seama.

- Nu ar fi trebuit să faci asta, rostește încet.

Capul meu se înclină și, probabil, niște cute îmi decorează fruntea.

- Da, ai dreptate. Nu trebuia să îl las să plece fără câteva oase rupte.

Joy exclamă surprinsă, iar ochii ei superbi se măresc.

- Nu la asta mă refeream.

Acum sunt de-a dreptul confuz, dar totul pălește când realizez cât de aproape sunt de ea. Atât de aproape încât mirosul său de primăvară târzie, când înfloresc cireșii, mă lovește în față. Pielea ei lucește și irișii săi precum cerul senin mă studiază îndeaproape. Îmi simt trupul trezit la viață și înghit în sec când îmi dau seama că mâna mea a parcurs deja jumătate de drum spre fața sa. Îmi las brațul să cadă pe lângă corp, mă mai holbez puțin la ea ca un ciudat, urmând a mă întoarce și a pleca la fel de fulgerător cum am venit. Am nevoie de aer și de o țigară. Și poate de un creier nou, căci ăsta tocmai s-a evaporat cu câteva secunde în urmă.