Model sub acoperire

1

Uneori îmi este greu să mă trezesc de dimineață, dar când mă gândesc la Anastasia cum mă așteaptă,cum se bucură când mă vede și chicotește într-una,atunci lenea din mine dispare,iar somnul o ia la fugă ca și cum aș vrea să-i fac vreun rău. Anastasia este o fetiță de doi ani, cu părul blond cârlionțat și ochi căprui. M-am topit după ea din prima clipă în care am intrat în casa doamnei Elenor pentru interviu. Pe lângă faptul că am fost orbită de frumusețea micuței,am fost și vrăjită de zâmbetul ei inocent, plus chicotelile pe care mi le oferea. Lucrez pentru familia Collins de un an și sunt recunoscătoare că mă plac așa de mult încât să nu mă concedieze.

Trag pe mine blugii negri și hanoracul mov, îmi prind părul,apoi încep să merg cu pași repezi spre bucătărie,unde iau micul dejun pe fugă. Mă încalț grăbită și din mers iau geaca de pe cuier și geanta.
Ajunsă pe trotuar, mă gândesc dacă să o chem pe Emy să mă ia cu mașina,sau să sun la un taxi. Aleg a doua variantă,dar îmi aduc aminte că nu am niciun număr de taxi in telefon, și fix in acest moment nu trece nicio mașină pe stradă ca să o pot opri.
Oftez înfrântă și de data asta. Privesc ceasul telefonului și cu încă un oftat mă așez pe una din scările din fața blocului în care stau. O să aștept să treacă cineva prin fața mea și să-i cer ajutorul cu un număr de taxi. Chiar dacă trec prin fața mea femei și bărbați, nu încerc să îi opresc, asta pentru că nu m-ar băga în seamă. Sunt oameni de afaceri,iar ei în general sunt îngâmfați și tind să creadă că sunt un om al străzii. În acel moment încep să de-a din mâini dezgustați și să se ferească de mine. Mai privesc odată ceasul și în acel moment mă ridic. Prefer să o sun pe Emy și s-o fac taxiul meu personal, decât să mai aștept în frigul dimineții să mă ajute cineva. Înainte să o apelez pe Emy, un claxon de mașină mă face să tresar și să ridic capul din telefon.
Prietena mea pusă pe glume de la ora asta a dimineții,mai precis șase și jumătate, lasă geamul în jos, se sprijină cu brațul de portieră și îmi zâmbește.

—Bună dimineața, domnișoară!

—Neața, Emy. Ce mă bucur că ai apărut!
Chiar voiam să te sun.

—Un șofer niciodată nu vorbește la telefon în timp ce conduce, spune ea cu zâmbetul ei inocent pe buze, apoi oprește motorul mașinii.

—Dacă toți șoferii ar gândi ca tine... Totuși,ce cauți aici?

—Mă gândeam că ai nevoie de mine. Plus că m-am trezit prea repede și m-am gândit să te duc la Anastasia. Cafea? mă întrebă după ce îmi oferă o explicație, urmând să iasă din mașină cu două cafele în mână.

Emy lucrează la un restaurant din centrul Londrei și mereu uită cheia pe care toți angajații o au, așa că prima oprire este întotdeauna să ia cafea de la automat,apoi să vină la mine și să facă pe șoferul personal. Ne punem împreună pe scara pe care tocmai am stat, ea dându-mi cafeaua de care aveam nevoie. Îi zâmbesc și mă apropii mai mult de ea, umerii noștri atingandu-se. Ea chicotește fără să-mi mai adreseze o vorbă. Ne bem cafeaua liniștite, privind afaceriștii care treceau pe lângă noi grăbiți, fără ca măcar să ne observe.
Uneori îmi vine să-i opresc și să-i țin în loc pentru a întârzia la muncă,dar mă gândesc ce reacție aș avea eu dacă aș fi în locul lor. Nu bună,oricum.

—La ce te gândești? sunt scoasă din gândurile mele de vocea caldă a prietenei mele. Îmi întorc privirea spre ea.

—Mă gândeam cum ar fi să avem viața afaceriștilor ăstora. Cum ar fi să avem și noi mulți bani și să călătorim mereu. Numai noi două.

—Ar fi ceva. O să strâng mai mulți bani și o sa mergem la vară într-o călătorie. Ce zici?

Emy mereu mă face să râd cu ce spune. O văd în stare să lucreze până la epuizare doar ca să mai primească o mărire de salariu pentru a pune banii deoparte. Și ar mai fi în stare să plătească ea toate cheltuielile,chiar dacă eu m-aș împotrivi și aș vrea să plătesc jumătate din toată suma. Când văd că este aproape șapte, o apuc pe Emy de mână și o ridic de pe scară odată ce mă ridic și eu. Arunc paharul gol de carton la coș,apoi mă întind și casc ca și cum n-aș fi dormit câteva zile bune.
Ea se uită la mine și își dă amuzată ochii peste cap, urmând să meargă spre mașina ei. Intru și eu imediat după ea și înăuntru este cald. Mă las moale în scaun,iar corpul mi se relaxează odată ce pornește mașina și aerul cald se izbește de fața mea rece. Ador primăvara,dar diminețile sunt aproape la fel de crunte ca cele de iarnă,iar senzația de buze reci, obraji reci și mâini ca de gheață nu prea este preferata mea.