Saturn

Salvează fiecare amintire

Nu sunt capabil să îmi reamintesc fiecare detaliu nesemnificativ al vieții mele înainte de ea. Sunt mult prea stingher în camera asta imposibil de înghesuită, într-adevăr sufocantă. Nu am aer, deși toate ferestrele din apartament sunt deschise. E un sentiment vag, indescifrabil. E acea presiune care te îndeamnă către necunoscut, dar ești mult prea laș pentru a face un pas, așa că renunți, te lași cuprins de nesiguranță, îți asumi această alegere. Mă întind pe podea, lăsându-mi fruntea sprijinită de genunchi în încercarea de a defini starea în care mă aflu, dar nu sunt nici măcar pe aproape de răspuns. Știu care sunt cauzele, dar mă tem să le expun, nici să le reprim nu pot, pentru că fiecare pas pe care îl fac spre realitate, mă îndepărtează de ea, sau cel puțin de iluzia ei. Imaginea ei neclară apare în mod inevitabil, și asta mă face să mă întreb cum de rațiunea poate fi reprimată în favoarea emoțiilor. Am înțeles că oricât de mult aș încerca să o uit sau doar să îmi șterg anumite amintiri, e inutil. Ea a devenit o parte inexpilcabilă a sufletului meu, de parcă m-aș teme să vorbesc despre mine în absența ei. Nu știu cum să-mi definesc acest sentiment, așa că refuz orice îmi afectează sănătatea mintală, însă nu pot. E blocată acolo, de parcă nu ar fi plecat nciodată, de parcă încă își duce veacul în aprtamentul ăsta mic de la Unirii. E greu să îmi definesc viața, deși pare relativ simplu. E totul despre ea, despre prezența sau absența ei, despre modul în care figura ei îmi afecteză viața. 

Nu știu când m-am apucat de scris sau în ce context, dar în orice caz cred că eram la fel de beat ca acum, poate mult prea obsedat de imaginea fantezistă a inocenței sale notorii, îmbătat de existența ei, exact cum sunt și acum. Privind poate mult prea absent albul pereților, simt că sunt distras de o forță nebună către agonie, e ceea ce numesc eu momentele de graniță. Când nu simți nimic, nu vezi nimic, dar totul e încărcat de o însemnătate mult prea puternică. Sunt purtat adesea dincolo de limita realității, ca în următoarele momente trupul meu să fie atras de normalitare. Mă speria ideea de reducere a incertitudinii, sunt clar legat de ea, într-un mod pe care abia de îl înțeleg, așa că mă simt vinovat în momentul în care viața mea revine în limitele realității. Simt că înebunesc, privind pereții goi. Am nevoie de încă un pachet de țigări, dar simt că ăsta nu-i un moment potrivit pentru a mă ridica, așa că rămân nemișcat pe podea, fără vreo urmă de zâmbet. Simt o intensitate stranie în zona pieptului, dar asta e imposibil. Îmi vine să alerg pentru a spori intensitatea, dar, din nou, prefer să rămân nemișcat. Simt cum zidurile se apropie de mine, iar eu mă zbat, încercând să îmi șterg din minte ideea de a trece în neființă, într-un moment ca acesta. 

Imagini ale unui trecut furtunos, care pare mult prea îndepărtat, mi se întipăresc în minte și îmi vine să îmi îngrop mintea în alcool, pentru a-mi reprima aceast moment, acel moment în care ușa la care mă holbez cu insistență a fost izbită cu putere de ea. A plecat, lăsâdu-mă zăcând pe canapea, cu fruntea în palme. Eram vinovat, dar total neputincios, nu eram în stare să mă ridic și să lupt pentru ea. Încă văd acei ochi înlăcrimați care implorau ajutor, era vulnerabilă și asta doar din cauza mea. Aș fi putut, pur și simplu, să o opresc, să îi prind temerile și să le zdrobesc, să îi cuprind mâna fără vreo urmă de teamă, dar eram obosit, sătul de toată această continuitate. Eram obișnuit cu plecările, știind că de ficare dată, vor fi urmate de împăcări, dar fără să vreau am asistat la așa-zisul sfârșit, pe care inițial nu l-am înțeles. Și i-am privit pașii în timp ce îmi striveam mintea cu scuze idioate pe care nici eu nu aveam să le cred vreodată. Aș fi putut să mă ridic, să găsesc cea mai stupidă scuză dintre toate, dar nu am făcut-o. După atâta timp, mă găsesc în același apartament, pe care ea l-a abandonat cu mult timp în urmă și mă întreb dacă voi mai simți măcar petru o secundă căldura trupului ei, familiaritatea vorbelor și adrenalina pe care mi-o oferea în doze mici.