Copchilu' Random

Ce pana păunului s-a întâmplat?!....

Era o dimineață obișnuită a unei zile de sâmbătă. Această dimineață era cum este pentru orice ființă umană obișnuită. Faza este că acest specimen de spermatozoid evoluat în ceva asemănător unui specimen uman este în centrul acțiunilor din această carte. Acest "ceva" care seamănă cu un om poartă numele de Boskel și este cea mai random persoană. Este atât de random încât s-a născut într-o zi random și a apărut dintr-o persoană random. Până și numele lui a fost ales random.
În acea dimineață obișnuită de sâmbătă numai lui Boskel i se putea întâmpla ceva atât de random. El se bucura de un mic dejun format din niște felii de pâine cu brânză topită, până când în cadrul ușii a apărut SlenderMan. Boskel, fiind o persoană atât de random, l-a întrebat fără noimă și într-o voce care mai curând părea de fată, dar ce să-i faci, Boskel e un copil random.
-Uoo, nuno pokina! Cine te crezi, niggerule?!
Lui SlenderMan nu-i vine să-și creadă urechile inexistente. Să fie oare el, o creatură mai albă decât femeile din poeziile lui Eminescu, un nigger? Se înfurie atât de tare încât aproape îl invocă pe poet. Dar se opri și își dădu seama de ce oportunitate avea. Copchilu' ăsta era atât de orb încât putea fi considerat o personă cu dizabilități majore, iar SlenderMan putea să facă rost de alocația lui să-și cumpere produse de machiaj, chiloți tanga și o vacanță în Tenerife. Trebuia doar să obțină un certificat de adopție pe numele lui. Decide să-i răspundă lui Boskel.
-Sunt Ileana Canceroasa și-am venit după certificatul tău de naștere. Am auzit că mă-ta îl ține ascuns.
-Ce Ileană te crezi, mă, că nici predicat n-ai în propoziția aia, mă! Vrei să ne batem, ia zi, vrei să ne batem, că ne batem dacă-i așa! zice Boskel și se ridică de pe scaun.
Copilu' era atât de mic sau SlenderMan era atât de mare încât păluga albă putea să bage un deget în nasul lui Boskel doar mișcându-și degetul. Și totuși, copchilul se credea cocoș intimidant între găini fricoase. Problema era că SlenderMan era, ei bine, o caracatiță gigantică și foarte enervată.
-Nu știi cu cine te pui, mă! Nuno pochiva, ptiu! zice Boskel, și scuipă pe SlenderMan.
Saliva ajunge pe cravata lui Slender cumva, și începe să sfărâie ușor în timp ce se dezintegrează. Girafa mutant inspiră încet, apoi îl apucă pe Boskel de gât cu un tentacul negru ca pe o jucărie de pluș și țipă cum n-a țipat SirenHead în viața lui.
-BĂ, IMBECILULE, AIA ERA CRAVATA MEA PREFERATĂ. AVEA PREZERVATIVE-N EA ȘI ULTIMA MEA PERECHE DE OCHELARI DE SOARE. PENTRU ASTA O SĂ-ȚI IAU ALOCAȚIA PE 69 DE SĂPTĂMÂNI, RETARDAT MINTAL CE EȘTI.
Dar în acel moment intră în casă mama lui Boskel și, fără să stea pe gânduri, îi dă knockout lui SlenderMan cu un manual de geografie ciordit de la școală.
Când se trezește, Slender este legat cu ghirlande de Crăciun de un scaun, iar în fața lui stă ... mama lui Boskel, cu un certificat de naștere.
-Deci.... Tu ai venit ca să îl iei pe fiul meu ca să ai alocația lui? întreabă femeia.
-Da. La cât de orb e, sigur îi pot face și certificat de handicap și mai fac rost și de alți bani.
-Măăă, niggerule! se aude vocea lui Boskel de undeva din umbră.
-Taci! Taci, în morții mei, că discut afaceri importante aici. Mie ce-mi iese din asta? continuă mama lui Boskel.
-Păi, dacă semnezi un contract de adopție, putem împărți alocația și pensia de handicap. Plus că nu mai ai de-a face cu copchilu ăsta, deci nu mai trebuie să plătești mâncare pentru el și alte minuni.
-Atuncea... ia-ți-l! Puiu' mamii, el îi tac-tu de-acu' încolo!
-Mama, da' eu nu vreau! Nu vreau că e nigăr!
-Hai sictir! Vii cu mine, ăăă, zice Slender și se oprește ca să tragă cu ochiul pe certificatul de adopție, Boskelius. Noi vom pleca acum, dnă... și așteaptă să îl completeze mama lui Boskelius, căci aveau să se vadă vreo 5 ani de-acum încolo, până Boskelius va putea avea un cont bancar.
-Dna Băsescu. O zi frumoasă, noroc în viață cu Boskel, e cam nebun așa.
-Voi avea grijă, dnă. Viață frumoasă și lipsită de griji. răspunde SlenderMan și se aventurează cu Boskel în lumea de afară.
Lumea de afară o vom descoperi și noi cum nu a mai descoperit-o nimeni, dar vom face asta în capitolul următor, spre oroarea sau bucuria unora.

Sper că v-a plăcut primul capitol din această carte, având în vedere că am scris acest capitol în decursul a mai multe pauze de la școală.
Unele fapte sunt inspirate din viața reală, dar nu chiar toate \(0>0)/
Zi sau seară faină, eu vă las deocamdată.
-Peachy