Iubire interzisa

Capitol 12

In fata apartamentului lui Mario parca era o liniste totala...avea sa fie linistea dinaintea furtunii.

      Pentru a evita un scandal la care ar putea asista si vecinii lui, Mario a invitat-o pe Amalia in casa.

-Intrati in casa va rog , trebuie sa lamurim niste lucruri.

   Amalia a intrat in apartament si a ramas surprinsa de frumusetea decorului. Era un apartament intretinut intr-un mod modest, dar era foarte ingrijit si amenajat frumos.  Amalia s-a asezat pe canapeaua din sufragerie si foarte nervoasa l-a intrebat pe Mario :

-Cine esti tu si ce vrei de la fata mea ?

-Numele meu este Mario si cred ca nu stiati , dar sunt prietenul fiicei dumneavoastra.

-Ce prietenie e asta ? Imi spui si mie daca asta este prietenie avand in vedere ca ea a plecat de acasa ?

-Imi pare rau pentru asta, va inteleg sunteti mama , dar eu nu am obligat-o sa vina pana aici.

-Cum adica nu ai obligat-o ?

- Nici macar nu stiam ca vine . Mi-a facut o surpriza
...

-Tu aici locuiesti ?

-Momentan da m-am angajat aici pentru o perioada , dar apoi o sa revin in Bucuresti.

Amalia a inceput sa planga si sa tremure.

-Linistiti-va , va rog !

-Daca tu ai fi parinte ai putea sa te linistesti in situatia in care ma aflu eu ?

-Eu va inteleg...sunteti mama  si incercati sa va protejati fiica,  dar trebuie sa va ganditi si la ea si la dorintele ei, iar ea chiar ma iubeste.

-Asta e iubire!? O fata de varsta ta nu gaseai si tu ? Ai luat-o pe fata mea ca sa-ti bati joc de ea.

-O iubesc. Nu as putea niciodata sa-mi bat joc.

-....vrei doar sa profiti de ea.

-Va rog nu mai vorbiti asa.  Nu vreti sa va ganditi sa ne lasati sa fim impreuna ?

- Ce sa fac ??? Asta nu se v-a intampla niciodata cat timp traiesc . Ea are o scoala de terminat , are un viitor in fata .

-Dar eu nu o opresc sa-si termine scoala, iar viitorul il poate avea si alaturi de mine ca doar nu o s-o omor.

- Nu , nu sunt de acord si nu o sa fiu niciodata. Nu o mai cauta niciodata.

Amalia a iesit din apartamentul lui Mario si s-a indreptat catre masina acolo unde o astepta Consuela. Era trista si abatuta statea sprijinita de geam si avea lacrimi amare pe obraz.

-Nu mai plange ! Nu trebuia sa te incurci cu baiatul asta . Tu ai un viitor in fata viata nu se opreste aici.

- Lasa-ma in pace...il iubesc.

Tot drumul pana la Bucuresti , Consuela nu a mai scos niciun cuvant. Isi tinea capul in palme si plangea.

Odata ce au ajuns acasa...

Heii ! Dragi cititori , pentru ca am primit mesaje in privat cu foarte multe intrebari in care  m-ati intrebat cand voi continua carte o sa va raspund. Dupa cum vedeti nu am renuntat la ea , doar ca nu am mai avut de pe ce s-o scriu. Sper sa va placa in continuare si s-o cititi. Astept pareri. Va iubesc !