Inainte de noi

Capitolul I

     Mă trezesc în apartamentul meu din Timișoara, este răcoare și numai ce m-am trezit. Cu o oarecare nostalgie, realizez că este ultima mea zi ca student în Timișoara, o facultate la care nu mi-am dorit niciodată să merg, fiind obligat de părinții mei cu scopul și gândul că este pentru binele meu.

     Am reușit într-un final să îi conving că nu este de mine, să îi conving că acest profil nu mi se potrivește. Mă ridic din patul confortabil pentru ultima dată, probabil fiind singurul lucru care o să îmi lipsească de aici, îmi pregătesc cochet micul dejun, de regulă nu era ceva semnificativ, o omletă, câteva roșii, castraveți și brânză, un mic dejun care mie îmi oferea destulă energie până când ieșeam de la facultate și puteam să-mi îndes în stomac Mc, Kfc sau alte mâncăruri nesănătoase.

     Mă îmbrac în ceva lejer, mă admir în oglindă și pornesc spre facultate. Este destul de frig afară, fiind noiembrie. Merg pe drumul aglomerat de studenți cu gândul că e posibil să o fac pentru ultima dată până peste mult timp, asta dacă o să am de gând să mă întorc în Timișoara pentru studii. Vorbisem cu încă doi colegi, Alex și Oana ca astăzi să mergem împreună pentru a ne retrage dosarele de la secretariat. Zis și făcut, îmi iau rămas bun de la puținii colegi de care m-am atașat și alături de care m-am simțit bine în aceste două luni stresante dar frumoase ca și viață în Timișoara. Nu am să mint, am urât facultatea asta încă din prima zi, dar viața din Timișoara nu mi-a displăcut, chiar dacă nu am petrecut prin cluburi sau localuri, m-am simțit bine alături de aceste puține persoane pe care le-am cunoscut, sau chiar în propria prezență, am adorat să-mi petrec timpul doar cu mine, închis în apartamentul meu micuț dar frumos și modern.

     Ies împreună cu cei doi colegi din sala de curs și pornim împreună spre secretariat, intrat în încăpere am realizat că nu e cale de întoarcere, le spunem doamnelor ce ne dorim mai exact. Iar cu o voce tristă, una dintre secretare ne spune:

-Vă rog să completați aceste formulare, îmi pare rău pentru că luați această decizie.

Nu aveam ce să facem, nu ne simțeam bine acolo și prefer să renunț acum decât să realizez, la finalul facultății, că am făcut-o de dragul unor oameni care s-au gândit numai la bani, ci nu la fericirea propriului lor fiu. Ne primim dosarele si plecăm spre casă, ne luăm rămas bun, o scurtă strângere de mâini, o îmbrățișare și o luăm pe căi separate pentru totdeauna, probabil cu șansa de a nu ne mai întâlni niciodată.

Sunt fericit și liniștit, știu că am scăpat de stresul care m-a măcinat de la începerea facultății, că nu urmez profilul pe care mi-l doresc. Îmi anunț părinții că mi-am retras dosarul și că îi aștept să vină după mine.

-Venim diseară după tine. Îmi spune mama la telefon. Sunt liniștit, simt că se bucură, i-am lipsit enorm de mult, și ea mi-a lipsit mie, dar tot ce-mi doresc acum e să ajung acasă.

Îmi petrec timpul prin apartament, făcând curățenie, împachetând bagajele și ascultând muzică.

Se întunecă, se aprind luminile în frumoasa Timișoară, nu mă așteptam să-mi lipsească așa, dar fie ce o fi, nu regret nimic și am de gând să-mi trăiesc viața așa cum mi-o doresc, alături de persoanele pe care mi le doresc. Le scriu unor foști colegi, printre care și Rareș, întrebând dacă își doresc să iasă împreună cu mine pe afară când ajung acasă. Nu apuc să trimit bine mesajele către acești prieteni că primesc un apel.