Fasciculi de Lumină

Capitolul XVII

Îl iau de braț și mergem în sufragerie. Se pare că mama a pregătit deja patul pentru oaspete. Mă descalț de șosetele încă ude și de pulover, la fel face și Vlad și le arunc pe scaunul din colț, mă ocup mai târziu de ele. Mă îndrept spre bibliotecă și scot un album foto învechit de vreme. Aici stau toate amintirile frumoase din viața mea, deopotrivă cele care îmi aduc cea mai mare durere și știu că dacă îl deschid acum o să îmi spulbere sufletul, dar trebuie să i le arăt omului din fața mea, el a fost sincer cu mine, vreau să fiu și eu.

Mă așez pe jos pe covor rezemată cu spatele de canapea și trag aer adânc în piept.

- Vino aici.

Îi fac loc lângă mine și se așază comod punându-și brațul pe talia mea și mă trage mai aproape. Încă sunt surprinsă de reacțiile pe care le simte corpul meu când el mă atinge.

Deschid coperta și răsfoiesc în treacăt pozele cu mine până ajung la cea care mă interesează. Îmi trec degetele peste ea și mângâi persoanele ce se ivesc în poză. Doi copii de patru ani țin bucuroși în brațe un pui de cățel în timp ce bărbatul din imagine îi ține pe copii pe picioare. Toți par extrem de fericiți și zâmbesc amar înghițind nodul ce mi s-au format în gât. Îi întind albumul lui Vlad și îl cuprinde cu ambele mâini confuz. Examinează imaginea tăcut preț de câteva momente și un surâs îl cuprinde, într-adevăr fericirea copiilor este molipsitoare.

- Ei se numeau David și Denisa, iar ea este Tina. Poza este făcută de ziua lor când au primit-o cadou pe cățelușă, iar omul ce îi ține în brațe este monstrul care le-a luat viața și pe mine m-a violat. Tatăl nostru. Aici ei aveau patru ani. Au murit pe când aveau șase.

Privesc țintă spre televizorul închis. Îmi ridic picioarele și îmi pun bărbia pe genunchi. Golul din mine se mărește cu fiecare cuvânt în plus.

- Nu vreau să aud, mi-o taie scurt, dar nu îl iau în seamă și continui.

- În ziua când m-a violat era una printre multele zile când venea acasă mangă de la birt, doar că diferența a fost că atunci primise înștiințare de divorț și ordin de restricție. A dat buzna peste noi în casă pe când eram doar eu cu copiii pentru că mama era la muncă. Era negru de furie și abia se târâia pe picioare de la băutură, a început să verse pe gresie și să se bălăngăne. Când m-a văzut parcă ceva l-a posedat și a început să mă bată cu pumnii și să încerce să mă sufoce. A început să îmi rupă hainele de pe mine urlând că „dacă vreau bărbați îmi dă el” doar pentru că aveam un coleg de clasă cu care mergeam acasă pe același drum. Oricât am încercat să mă opun, să mă bat cu el, eram totuși un copil de zece ani fără prea multă forță. M-a bătut cu cureaua până m-a lăsat inconștientă, iar pe frații mei i-a luat cu el în mașină. A intrat în parapet și au murit pe loc toți trei de la impact. Tot ce mi-a rămas este Tina și mama și nu știu cât timp mai am cu ele.

Termin cum nu credeam că e posibil, liniștită și eliberată de presiunea ce mă apăsa în coșul pieptului, Vlad în schimb, are ochii roșii și plânge necontenit. Zâmbesc ușor și îi șterg lacrimile cu vârful degetelor. Îmi prinde mâna și îmi sărută podul palmei.

Mă aplec și îi sărut buzele crăpate ce au gust sărat. Gestul îl ia prin surprindere probabil pentru că nu îmi răspunde la sărut.

Ne ridicăm și mă întreabă dacă aș vrea să ne întindem împreună și nu refuz oferta. Brațele sale mă cuprind cu putere. Îmi las capul să cadă pe pieptul lui și o senzație familiară apare de nicăieri aducând liniște între noi. Trage pătura peste trupurile noastre și o moleșeală mă cuprinde adormind în câteva minute.

Dimineața mă găsește tot în brațele lui Vlad care mă ține strâns legată de corpul lui de parcă aș putea fugi în orice moment. Scot mâna de sub pătură și iau de pe jos telefonul lui să verific ceasul. Este trecut de zece jumătate. Omul din spatele meu se foiește supărat și mă trage mai aproape de el de parcă asta este posibil. Las telefonul înapoi și închid ochii, nu vreau să părăsesc bula în care ne aflăm.