Buclucaşa [ terminata ]

1. Sunt Buclucasa

  Sa vorbesti o limba noua si necunoscuta tie este dificil. Sa nu mai povestim despre accentul ciudat pe care il ai la inceput si despre cum ceialalti isi bat joc de acesta. Nu este usor si cateodata, faptele oamenilor iti provoaca rani atat de adanci incat nu se mai pot vindeca.

Mormai un "Mh" invartindu-ma de pe o parte pe alta, incercand sa dorm. Dar nu am reusit; soarele orbitor trecea prin fereastra din fata patului, intrandu-mi direct in ochi. 'Iar am uitat sa trag perdelele' imi auto-vorbesc. Ma ridic cu greu din patul pe care il iubesc mai mult decat viata, mergand -ca un zombie nehranit- direct in bucatarie.

-Serena? Ai dormit in boxerii fratelui tau? De cate ori ti-am spus sa iti iei o pijama pe tine? ma certa mama.

-Pe bune? Ma certi dis de dimineata..ma plang, cautand ceva comestibil prin frigider.

-Este ora doisprezece, Serena. ma corecta, crezand ca voi tacea. Hah, in visele tale!

-Ceea ce spuneam, dis de dimineata.

-Nu mai comenta! se rasti la mine, parca as fi injurat-o.

-Nop, mama, nu comentez, constatez. ii intorc vorba plictisita, plecand in camera mea. -Maxim. soptesc, pentru a nu fi auzita.

-Am auzit ! striga mama, dupa iesi.

Deschid usa camerei mele prea luminata de soarele atat de urat de mine, patrunzand inauntru.  Nu am o camera normala pentru o fata de cincisprezece ani. Nuuu. Patul nefacut era situat langa biroul plin cu hartii si creioane colorate. Laptop-ul nici nu se mai vedea de atatea CD-uri cu muzica. Langa dulapul plin cu haine neimpaturate se afla o orga nou nouta, neatinsa. Pe al patrulea perete era agatat un tablou cu un craniu fumand o tigara, langa gasindu-se etajera plina cu jocuri video. Si, in sfarsit, micutul meu "colt de rai": playstation3 si Wii. Oh da, aceste doua minuni ale lumii se aflau in mijlocul camerei. Ma asez pe o perna in fata Wii-ului, pornindu-l, alegand jocul "Call of Duty". Intru in joc, numele fiindu-mi "Psychobanana". Imi pun castile pe urechi pentru a putea vorbii cu ceialalti jucatori; prietenii mei virtuali.

" Hey hey, baieti, Psychobanana a intrat in joc ! " zise unul dintre jucatori.

" Nu. Nuu. NUUU! " striga Crawl, cel mai bun prieten al meu pe acest joc. " Ne va spulbera " ofta, prefacandu-se ca plange.

-Buna neindemanaticilor ! Sunteti pregatiti sa muriti? ii intreb fiind foarte sigura pe mine. Ii adoram pe acesti tipi. Nu se plangeau cand mureau, se jucau pana la sfarsit. Prima data cand am jucat acest joc, am avut o gramada de dusmani din moment ce nu ma pricepeam. Dar cu timpul, am devenit una dintre cei mai buni jucatori, facand dusmanii sa se intoarca la mine. Dar nu le-am acceptat scuzele; erau niste jucatori care nu stiau ce era prietenia. Baietii astia sunt adevaratii mei prieteni virtuali.

" OH MY GOD'S TOMATO ! " se exclama Soul, un alt jucator inrait ca mine. " Psycho a fost lovita ! " la aceste cuvinte, mi-am indreptat privirea spre joc. 

-Nu este decat o lovitura, nu voi- dar nu am apucat sa termin, ca cineva ma omora.

- AHH DRACI ! AM MURIT ! urlu ca o descreierata, fiind furioasa pentru acea moarte stupida.

" Haha, Psycho, intotdeauna te enervezi cand mori. Chill, este doar un joc. " il aud pe DeadLucky, un alt jucator, incercand sa ma calmeze. Adevarat, intotdeauna ma enervez cand mor. Probabil fiindca mor foarte rar si cand mor, am o moarte complet STUPIDA !

-Cine m-a omorat? intreb sperand ca ceialalti au vazut.

" N-am nici o idee, dar ala a fost un head shot foarte frumos haha " rase Crawl, batandu-si joc de moartea mea.

-Pfffft. Moarte idiotica, saluuut! ma exclam, intr-o voce subtire, facandu-i pe playeri sa rada.

" Psy ! Uita-te in spate, repede ! "