3. O TRĂSĂTURĂ A PSIHOPAȚILOR
PREZENT
K A T H E R I N E
Am ieşit din casa părinţilor mei aproape împleticindu-mă, m-am oprit pe alee şi am tras o gură mare de aer, închizând ochii.
Era de parcă diavolul se întorsese să mă bântuie, oferindu-mi tot ce avea, doar ca să mă vadă îngrozită de cadoul lui.
Luni în şir îmi blocasem aceste gânduri cu o ferocitate ce aproape că mă adusese la nebunie.
Îl convinsesem pe Hugh Reynolds să se sinucidă.
Profitasem de slăbiciunea lui din acel moment şi îl manipulasem să o facă, conştientă că aceea era singura opţiune.
Poate şi el fusese conştient de acelaşi lucru, dar eram sigură că nu ar fi făcut asta, dacă ar fi avut mai multă luciditate în acel moment.
Atacul, moartea lui Drake, Jonathan, aflarea adevărului despre Harris şi Sirrah, toate îl nimiciseră, iar eu, ca un monstru, profitasem de acel moment și îi pusesem pistolul la tâmplă.
Harris nu plângea moartea tatălui său blestemat, nici Sirrah, iar în timp mă convinsesem să uit asta, să îngrop amintirea într-un colţ întunecat al minţii mele, dar se întorsese să mă bântuie, bineînţeles.
O mână s-a aşezat pe umărul meu şi am tresărit.
Harris m-a tras imediat în braţele lui.
— Îmi pare atât de rău, iubito. A rostit, strângându-mă mai tare.
— Nu ar fi trebuit să te las să faci asta, să te las să iei vina asupra ta. Îmi pare rău, iubirea mea.
A tras cu forţă aer în piept şi m-a sărutat pe frunte. Înţelegea, deși nu i-o spuneam. Ştia că eram bântuită de acea crimă, chiar dacă nu o comisesem eu. De atâtea ori încercase să vorbească cu mine despre asta, şi închisesem subiectul, minţindu-l că eram bine, că eram fericită că nu apăsase el pe trăgaci.
Eram fericită.
Dar nu eram bine.
Mi-aş fi dorit ca acea discuţie din biroul lui să nu fi existat, să nu ajung să îl cunosc pe Reynolds şi în alt fel, să aflu despre el că nu era doar un criminal fără suflet. O parte din mine era liniştită pentru că Harris nu îl cunoscuse aşa, nu văzuse acea latură din el, dar o altă parte suferea din cauza asta, pentru că ar fi meritat să aibă măcar o discuţie cu tatăl lui.
Reynolds l-ar fi iubit. L-ar fi adorat. Pe amândoi. Ştiam asta până în adâncul sufletului, fără să mă gândesc prea mult. Dacă ar fi aflat de ei, i-ar fi luat, cu siguranţă, dar iubirea şi protecţia lui nu însemnau neapărat un cămin fericit, Drake fusese exemplul perfect.
— Nu înţeleg de ce... de ce eu? O iubea pe mama, am văzut atât de clar în privirea lui. De ce mi-a lăsat mie toată averea? Nu are niciun sens.
Pe chipul lui am înţeles că era de acord cu mine, nici el nu înţelegea, iar asta ne înfiora pe amândoi.
— Ai spus că ai vorbit cu el în acele zile, a încercat să te protejeze, poate că ...
Am clătinat din cap, parcă se învârtea totul în jur.
— Nu, nu a fost nicio protecţie, eram ostatica lui, te aştepta pe tine. Şi chiar dacă ar fi fost aşa, tot nu are niciun sens să îmi lase mie toată averea. O avea pe mama, avea membrii din familia lui...
