Cred că v-aţi obişnuit deja să auziţi de la o persoană care începe să vă spună o poveste ,, Bună, numele meu este ... " şi chiar dacă pare atipic, al meu este Brian. Brian Basco să fiu mai exact. Pot spune că am trăit o experienţă foarte ciudată şi cu siguranţă nu mă voi mai întâlni cu asemenea peripeţii cât voi trăi. Ca să fiu onest, nici nu mi-aş mai dori! Şi cu toate acestea mă pot declara mulţumit şi împlinit în urma acestora,cel puţin pe plan sentimental.
Şi iată cum a început totul...
Doar ce îmi încheiasem tura la birou şi am decis să merg acasă, deoarece aveam multe proiecte de terminat pentru ziua care urma, iar timpul începea să mă preseze. Ce face un om pentru pasiunea lui este uneori inexplicabil.. Mă aflam la volanul maşinii mele când deodată mi-a apărut în faţă o domnişoară. Nu am reuşit să frânez la timp şi rezultatul acestei ,,întâlniri" avea să se vadă câteva secunde mai târziu. Am sperat că a reuşit să fugă din faţa maşinii,dar nu era aşa. Zăcea întinsă pe jos şi pentru că eu eram principalul inculpat, iar pe stradă nu era nimeni care să fi văzut incidentul, m-am decis să o duc chiar eu la spital şi să mă asigur că se va face bine sau cel puţin că nu are nimic grav. Nu m-aş fi gândit nicio secundă în ce încurcături era băgată şi că avea să mă târască şi pe mine. Am ridicat-o de la sol şi am încercat să vorbesc cu ea,dar era inconştientă. Am aşezat-o pe bancheta din spate împreună cu geanta sa şi o parte din lucrurile personale.
La spital i-au făcut câteva teste din care a reieşit că nu are absolut nimic grav, dar va trebui să fie ţinută sub supraveghere în jur de o zi sau două. Voiam să plec, dar nu înainte de a apuca să-mi cer scuze în faţa ei şi de a o întreba ce a fost în mintea sa când a încercat să traverseze strada într-o aşa viteză.
M-am apropiat de patul său şi i-am zâmbit timid. Acum observam de fapt cât era de frumoasă.
- Tu..tu eşti cel care m-a lovit? m-a întrebat sfioasă.
Am încuviinţat din cap, fiindcă îmi era prea ruşine să pot să mai scot vreun cuvânt. De obicei sunt mult mai atent! Mi-am cerut scuze şi am dat să plec.. nu mai eram în stare să o întreb nimic, dar fix în acel moment în care m-am întors cu spatele spre patul ei, a început să urle:
- Nu pleca! Nu mă lăsa singură aici! Vor să mă omoare.. or să reuşească.. Te rog, nu mă lăsa!!
- Să te omoare? Dar despre ce vorbeşti? Cine ar vrea să facă aşa ceva şi de ce?
- Mă numesc Gina pentru început. Tatăl meu lucra pentru guvern,dar există foarte multă corupţie acolo şi cineva dorea să-i facă rău. Am asistat la o scenă teribilă.. nu o să-ţi vină să crezi! Eu lucrez la un local numit ,, Iguana Rosa". Sunt solistă. Înainte de spectacol tatăl meu a venit la mine şi a vrut să-mi vorbească. Mi-a dat un crucifix care se află pe undeva prin geanta mea şi mi-a spus să nu mă încred în nimeni, nici măcar în poliţie. Ei bine, ei voiau acel crucifix .. clanul acela îl vrea! L-au bătut pe tatăl meu pentru a afla informaţii,dar el nu era deloc prost şi nu s-a dat de gol. A existat o brută printre ei care l-a lovit atât de tare.. şi l-a lăsat fără suflare. Tatăl meu este mort!! Nu pot să cred, tatăl meu a murit sub privirea mea, mă aflam acolo... Nu voiam să mă aflu acolo! El ar fi trebuit să trăiască.. Dar ca să înţelegi.. mă aflam ascunsă pe undeva prin încăpere şi am ţipat când am văzut că l-au omorât, iar ei m-au văzut .. şi acum mă caută şi vor să mă omoare!! Restul poveştii îl ştii.. Am fugit de ei şi apoi ai dat tu peste mine şi...
Mi se părea puţin exagerată povestea ei şi nu prea înţelesesem nimic,dar nu aveam cum să îi cer lămuriri pentru că somniferul de i-l dăduseră asistentele îşi făcuse în sfârşit efectul. Începusem să cred că a născocit o poveste pentru a evita singurătatea sau din cauza şocului suferit cu nu mai bine de o oră în urmă.. Şi totuşi.. dacă era adevărat? Dacă cineva chiar voia să-i facă rău şi aveau de gând să o caute în spital? Nu pot permite să i se întâmple ceva.. Trebuia să născocesc un plan,dar ce aş putea face eu?
Am stat să analizez posibilităţile şi nu am putut să nu remarc faptul că doar noi doi ne aflam în această cameră, celălalt pat era gol, nicio urmă de vreun pacient. Astfel, m-am gândit să fac cumva să pară că acel pat este ocupat de altcineva, aşa că: am luat cele două perne aflate pe pat şi le-am aşezat de aşa natură încât să pară un corp. Singura problemă rămasă era.. ce pun în loc de cap? Ştiam că nu e frumos ce urma să fac, dar nu m-am putut abţine, deci am aruncat, în cele din urmă, o privire în geanta Ginei. Strălucită idee! Am găsit o perucă blondă.. ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă sigur era solistă.. însă nu aveam timp de aceste gânduri acum. Fiind întuneric în încăpere chiar părea că în acel pat se află cineva! Tot ce mai aveam nevoie era să înlocuiesc fişa medicală a Ginei cu fişa ce se afla necompletată pe celălalt pat. Am inventat nişte date, iar apoi am reuşit să mă liniştesc doar după ce le-am schimbat între ele.
Obosisem. M-am gândit să ies să-mi cumpăr o cafea, însă nu înainte de a mă spăla pe mâini. Am intrat în toaleta puţin sinistră din dreapta mea, iar cât timp m-am aflat în încăpere am auzit voci. Am stat nemişcat aproape de uşă, încercând să-mi dau seama cine vorbeşte şi despre ce. Logic că nu am avut timp! S-a auzit o împuşcătură care m-a făcut să mă îndepărtez de uşă şi să-mi înnăbuş un ţipăt. Am aşteptat ca totul să se liniştească şi când am auzit un ,,Haide să mergem!" hotărât, am izbutit să ies din baie. Mă bucurasem că trucul meu a mers.. împuşcaseră acele cearceafuri! Noroc că era întuneric, altfel... Nici nu vreau să mă gândesc! Deci, Gina avea dreptate, cineva chiar o urmăreşte. Îmi pare rău pentru conducerea acestui spital, dar trebuia să o iau de aici. Am încercat să o trezesc, dar fără succes. Atunci, m-am uitat pe noptieră şi am văzut ambalajul unei pastile. Se numea ,,Somniloton". Ciudat nume, dar în fine..cine eram eu să judec denumirile acestea? Am căutat pe internet ce efecte are sau cât de puternice sunt şi tot ce am aflat era că dacă aş dori să trezesc pe cineva care se află sub efectul lor, trebuie neapărat să-i fac un duş cu apă rece. Şi cum aş fi făcut asta aici?! Cred că azi e ziua mea norocoasă, căci ideile îmi tot răsunau în cap.
M-am dus ţintă către alarma de incendiu şi mi-am aprins tot pachetul de ţigări pentru ca fumul să o declanşeze. Bingo! O să câştig la loto cu o aşa minte genială! Mi-a ieşit. Nu mă puteam bucura prea mult în schimb.. Am fugit direct la Gina şi am întrebat-o cum se simte. Era confuză şi nu ştia ce să-mi răspundă. I-am spus să aibă încredere în mine, deşi nu eram sigur că va avea, şi să mă lase să o port în braţe până la maşină. Spre surprinderea mea, a încuviinţat. Am luat-o pe sus şi i-am adunat lucrurile într-o mână. Am început să fug cât mă ţineau picioarele, căci eram sigur că va veni cineva să oprească alarma şi să controleze pacienţii. Ce mi se pare straniu era... cum de nu auzise nimeni împuşcătura? De fapt, nu vreau să ştiu cine a murit în această luptă. Se pare că acei oameni sunt în stare de orice!
Am pornit motorul şi am gonit unde am văzut cu ochii. M-am oprit doar când am fost sigur că suntem în siguranţă, asta dacă acum am mai fi putut fi vreodată.
- Au venit după noi? Şi cum de trăiesc? m-a întrebat Gina, uluită.
I-am povestit ce făcusem, iar ca răspuns mi-a dat un pupic pe obraz, apoi a continuat:
- Eşti genial! Acum ..te-am târât în asta, ce vom face?!
- M-am gândit să te las singură,dar nu mai pot face asta.. nu vreau să păţeşti ceva. Ştiu că de abia te cunosc, dar până nu vei fi în siguranţă şi fără ei pe urmele tale, nu am să te las să hoinăreşti de capul tău prin lume!
- Îţi mulţumesc.. Ai un suflet bun, ăă... numele tău oricare ar fi acela ar fi trebuit să urmeze.
Am chicotit şi i-am spus:
- Brian. Încă mai vrei să afli ce e cu acel crucifix?
- Cu siguranţă, da! Tatăl meu mi l-a dat..nu cred că degeaba. Dar cum vom afla? Pe internet nu e nimic..nu ar fi atât de proşti încât să lase informaţii preţioase pentru toţi!
- Nu-ţi face probleme. Vom merge la un vechi prieten de-al meu care se ocupă cu arheologia. Trebuie să fi aflat ceva despre acest obiect, dacă nu.. are un echipament de ultimă generaţie care ar trebui să fie în stare să ne dea anumite informaţii.
- Îţi mulţumesc din nou. Nu am cuvinte să-ţi spun cât de recunoscătoare îţi sunt.
- Nu-mi trebuie cuvinte. Odihneşte-te. Te voi trezi când ajungem acolo,da?
A dat din cap că da şi s-a făcut comfortabilă. Şi se pare că aici începea aventura vieţii mele...
