Când mi-am recăpătat conştiinţa am apucat să mă uit în jur şi am remarcat că mă aflam într-un avion. Eram legat la mâini şi la picioare, iar Gina se afla lângă mine inconştientă.. în exact aceiaşi situaţie. Am vrut să ţip, dar ştiam că nu e o idee prea bună. Am apucat să arunc o privire pe geam şi am văzut foarte mult nisip în jur. Nisip?! Eram într-un deşert?! Ultimele gânduri mi-au răsunat în cap şi apoi.. mi-am pierdut conştiinţa din nou datorită unei alte lovituri date de unul dintre răufăcători.
Când m-am trezit o a doua oară eram deja într-o cabană şi mă puteam mişca în voie. Ciudat... M-au dezlegat? În jurul meu erau tot felul de lucruri pline de pânze de păianjăn, chestii rupte, sparte şi foarte foarte vechi. Nimic nu era intact, în afară de o uşă care mi se părea ciudat poziţionată. După câteva secunde m-am dus ţintă la uşă şi am ascultat, fiindcă Gina nu se afla în încăpere.
- Spune-ne tot ce ştii dacă nu vrei să fac din faţa ta unul dintre tablourile lui Picasso. Şi nu mă refer la cele frumoase!
- Nu ştiu nimic.. vă jur! a spus Gina cu o voce tremurândă.
- Vom scoate noi tot de la tine!! Stai fără grijă. Crezi că acel idiot din camera cealaltă te va scoate din situaţia asta? Nu are nicio şansă, drăguţo.. deci eu zic să te gândeşti. Noi avem suficientă răbdare..
- Chiar nu ştiu nimic! Nu am ce să vă spun...
Speram doar să nu o tortureze, căci ea este sigur că nu va spune nimic din ceea ce ştie. Deci au nevoie de noi în viaţă.. deaia nu ne-au omorât. Din păcate pentru ei, acest ,,idiot" chiar o va scoate din această situaţie.
Am inspectat locul pentru a găsi o ieşire şi am văzut o mică trapă ascunsă în perete. Am tras-o şi, într-adevăr, dădea spre exterior. Cam neglijenţi aceşti răpitori. Nu ştiam dacă să ies să explorez locurile din jur sau nu, pentru că îmi era teamă că vor descoperi că nu sunt aici. Însă, ţinând cont că eu nu sunt centrul lor de interes, nu cred că mă vor verifica prea des sau poate chiar deloc, aşa că am ieşit şi am avut grijă să închid trapa la fel de uşor precum am deschis-o.. fără să fac vreun zgomot.
Am început să inspectez locurile din jurul cabanei în care ne închiseseră cei doi răufăcători şi am observat că eram într-un loc deşertic, nu era doar în imaginaţia mea. Am dat de câteva locuri ciudate sau părăsite, precum un cimitir de avioane, un puţ petrolifer, un vagon de tren abandonat şi un hambar în care se afla un avion păzit de un tip ce consuma băuturi alcoolice constant. În fiecare loc era ceva interesant de urmărit. În cimitirul de avioane se afla un fel de mitralieră ce încă funcţiona, dar nu avea gloanţe ca să fie activată şi dădea chiar spre cabana în care ne ţineau acei oameni, puţul făcea foarte mult zgomot, în vagonul de tren am găsit butoaie cu combustibil, iar în hambar.. ei bine, deja am spus.. se afla avionul.. singura problemă este că e păzit.
Se pare însă că mai aveam un loc de explorat.. Era un autobuz care avea roţile desumflate. Nu am apucat să mă apropi bine de acel loc şi trei femei mi-au ieşit în cale.
- Bună frumosule!
- Vai, ce chipeş este!
- Dar ce cauţi aici în deşert?
Cam multe întrebări îmi puneau.. Aşa că am decis să le răspund tot cu o întrebare:
- Dar..voi cine sunteţi?
- Numele meu este Mariola..
- Eu sunt Carla.
- Iar eu, Lula. Încântate de cunoştinţă!
- Da..şi eu sunt încântat... sau cel puţin aşa credeam.
- Nu ştiu ce cauţi tu aici, a spus Lula, dar noi ne-am blocat. Eram în drum spre un turneu şi am făcut pană. Stăm aici de câteva zile, noroc că avem nişte provizii destul de mari şi nu am murit de foame sau de sete până acum. Care e povestea ta?
