Povestea am auzit-o de la un fost coleg de liceu. Cica la cateva case de unde statea el a murit o femeie. Era o persoana din aia de are o pata alba de par in cap de la nastere, care dupa moarte se zice ca se transforma in strigoi. Ritualul simplu ce trebuia indeplinit dupa ce a murit era sa-i infiga, un tarus in inima. Numai ca sotul raposatei nu credea in superstitii si nici nu vruia sa-si mutileze nevasta asa ca a renuntat la idee.
Eh, si cum e traditia la noi sa stai sa priveghezi mortul, printr-a doua noapte numai ce observa unul dintre oamenii care o plangeau pe ici pe colo pe moarta ca asta zambeste. Si zambea moarta cu gura pana la urechi vorba aia. Acum s-a speriat omu nostru si l-a chemat pe sotul moartei. Asta ca o fi ca o pati, ca e vre-un rictus ca una alta, tot n-a vrut sa-i bage tarusul in inima. Numai bine ca in dimeata zilei urmatoare l-au gasit pe unul din cei care priveghea mort. Cheama doctoru, cheama politita, da-i invarte-l, miroase-l, gadila-l.. pana la urma concluzia unanima: mort din cauze naturale.
Babele de pe langa casa incepusera sa vorbeasca, ca-i moarta, ca e strigoi ca da-i cu tarusul. Barbatuso nimic si nimic nici sa n-auda de asa ceva. Si mai trece o zi, ultima ca trebuiau sa o ingroape dimineata. Dimineata vine popa, vin oamenii si „minune" inca unu din cei care o vegheasera noaptea mort langa mortaciunea zambitoare. Iar politie, iar doctor aceeasi concluzie. Popa cu matanii, cruci elea elea, babele una si buna cu tarusul si sotul moartei o tine-a pe-a lui ca nu si nu. Pana la urma l-au imobilizat cativa din sat si a scos popa un arac, l-a pus pe pieptul moartei si i-at dat una de a trecut prin ea pana-n partea ailalta. Povestea prietenul asta al meu cum a tasnit sangele din ea de ziceai ca-i cisterna si ca s-a mai auzit un tipat scurt si i-a disparut zambetul de pe fata la mortaciune. Si-au facut toti cruce si au purces cu inmormantarea. Dupaia liniste si pace.
Morala.. daca are smoc de par alb in cap..baga tarusul adanc in inima , altfel mor cei ce stau la priveghi.
