Blacklist

Întâlnire neașteptată

Mă uit în gol sprijinită de pervazul ferestrei,când primesc un mesaj de la nimeni altul decât Cristopher.

-Bună. Tot eu sunt. Vreau să știi că mă gândesc la tine.

- Stiu, poate par prea insistent,dar fac asta pentru că eu chiar îmi doresc ceva serios cu tine.

Îl ignor total. Oare când va înceta cu asta? Închid telefonul și îl pun pe masa de birou.
Trec cu vederea peste lista cu programările pe care le am. Prima persoană de pe listă era o doamnă. Doamna Anne May. Întâlnirea era stabilită deja la ora 10 dimineața.
Am luat microbuzul pentru că aveam în jur 50 de kilometri până la reședința dânsei, care nu era o casă oarecare,ci probabil cea mai luxuriantă vilă pe care am văzut-o vreodată și în care am pus piciorul.
Pur și simplu îmi tăia respirația. Am luat repede un taxi după ce am coborât la ultima stație de autobuz.

Șoferul conduce pe o alee asfaltată care ducea până în fața porților înalte de fier, ce se deschid în fața mea, dar nu înainte ca un paznic sa mă întrebe cine sunt și motivul prezenței mele.Mi-a dat accesul abea după ce a anunțat-o pe doamna Anne și a avut permisiunea să mă lase să intru. 
Cobor astfel din taxi într-un suflet,cu emoții cât carul de mari și simțeam că mi se pune un nod în gât. Mă palpez ușor pe piept și mă îndrept spre vila modernă în stil american cu trei etaje. Am urcat o potecă mai înaltă și din depărtare aș fi zis că văd pe cineva de la etajul 2 stând în picioare pe balcon sprijinindu-se cu o mână de bară de la balcon, privind în zare. Cu cât mă apropii de vilă, observ că este un bărbat chipeș îmbrăcat la costum, care mă privește insistent, cu o privire peste care cu greu am trecut. Trecând-o prin filtrul minții, aveam o senzație de deja vu.
Bat la ușă,și o menajera îmi deschide. Aerul care îl avea locul ăsta era atât de sobru, că ai zice sa sunt într-un muzeu.

-Bună ziua. După mine. Doamna Clarckson va așteaptă.

O urmez pe servitoare până în livingul spațios și foarte luminos și totodată extrem de luxos unde stătea așezată pe colțar, doamna Anne May. O doamnă care arăta bine la vârsta de 50 de ani. Nespus de bine. Înalta, cu o siluetă de invidiat. Felul ei de a fii era atât de grațios și plăcut, de o căldură ieșită din comun.

-Bună ziua, doamnă May. Eu sunt Rachel Sparks. Încântată sa vă cunosc.

-Bună Rachel. Și mie de asemenea. Bine ai venit. Ia loc te rog. Mă invită ea, zâmbindu-mi călduros.

-Desigur. Spune-ți-mi, vă rog, ce fel de tablou v-ați dori? Care sunt preferințele dumneavoastră?

-În primul rând , pentru că se apropie ziua de naștere a fiului meu ,vreau să fie ceva spectaculos, ceva care sa îl surprindă,dar mai cu seamă să fie ceva de suflet.

-Am înțeles. Va plac plac culorile neutre? Sau culorile tari? Pastelurile?

- Prefer ceva neutru. Ai portofoliul cu proiectele tale? Sigur o să găsesc inspirație din lucrurile tale.

- Desigur. Nicio problemă.

La un moment dat aud ușa de la intrare trântindu-se și o voce masculină își face simțită prezența.

-Mamă,eu sunt! Mă duc să mă culc! Strigă vocea masculină

Aceasta se ridică stânjenită și merge pe hol, lăsându-mă singură.

-Te rog să mă scuzi ,a venit băiatul meu.... Unul dintre ei.

-Cristopher! Stai puțin!!... Ascultă, am putina treabă. E aici și Brian. Cred că ar trebui să mergi să vorbești cu el.

-Nu am ce sa vorbesc cu omul ăla! Se bagă prea mult în viața mea. Vrea să mă denigreze.

-Criss, te rog. Lasă orgoliul deoparte. E fratele tău, trebuie sa vorbești cu el. Să găsești o cale de mijloc prin care să vă înțelegeți.