Vreau o relație plină de pasiune, să mă consume, dar să fiu sigură pe ea, vreau aventură și puțin pericol, vreau ca flacăra ce bate la început unul pentru altul să nu se stingă niciodată. Vreau o iubire pasională, să ardem unul pentru altul și să fim mizerabili unul fără celălalt. Vreau să ajungem să facem cele mai mari nebunii unul pentru altul, vreau să nu îmi pot imagina viața fără tine si ca tu să nu o poți imagina fără mine.
Vreau ca acolo unde ție îți lipsește eu să vin să completez, și unde îmi lipsește mie, să vi tu să repari. Vreau să te învăț tot ce știu și ca tu să-mi umpli capul cu o grămadă de cuvinte pe care nu le înțeleg, dar le ascult doar pentru că imaginea ta vorbind despre ceva ce te pasionează, doar mă face să mă îndrăgostesc mai tare de tine. Vreau o iubire eternă, vreau o iubire care să facă lumea să-și dorească ce avem noi, vreau să riscăm totul unul pentru celălalt pentru că știu că o să se merite.
Vreau ca atunci când ne certăm să începem războaie. Să plângem, să lăsăm orice frustrare afară știind că ce spunem nu e pe bune, vreau să simt că nu mai pot cu tine, că mă distrugi în momente de genul. Vreau să găsim pacea după câteva ore pentru că ne dăm seama că nu mai existăm dacă nu există celălalt și unul fără altul e iadul pe pământ.
Vreau să ne îmbătăm împreună din când în când, deși știu că tu mereu vei bea mai puțin ca să ai grijă de mine și să mă pui în pat, vreau să fugim în lume împreună, vreau să ne iubim în fiecare colțișor de lume, vreau să experimentăm unul cu altul, vreau să îmi faci surprize random, oricât de simple ar fii, pentru că pe alea am să le prețuiesc cel mai mult. Vreau să văd bucuria de pe fața ta când te surprind cu cina preferată, vreau să te aud râzând când vin cu o teorie nebunească la tine și tu să te unești nebuniei mele.
Vreau... te vreau pe tine și numai pe tine.
Vreau fluturi în stomac și după 10, 20, 50, 70 de ani de la căsătorie, de fiecare dată când te uiți la mine, vreau să simt furnicături doar la gândul mângâierilor tale, vreau ca vocea ta să-mi fie muzica preferată, vreau ca ochii tăi să-mi fie culoarea preferată, vreau ca zâmbetul tău să fie motivul pentru care mă trezesc diminețile, vreau să trăiesc cu tine câte vieți pot, vreau să te am azi, acum, sa te strâng în brațe și să nu te mai las, vreau să te iubesc cu tot ce am.
Am să aștept cât e nevoie pentru tine, pentru că vreau să fiu a ta, să mă descoperi așa cum nu am lăsat pe nimeni altcineva să o facă, pentru că ce e al tău mereu ți-a aparținut.
Te vreau pe tine, cel adevărat, cel care ești când nimeni nu se uită, cel care ești când îți lași zidurile jos, te vreau pe tine sensibil, nervos, somnoros, puternic, vulnerabil, fericit, trist, în extaz, îndrăgostit, te vreau cucerind lumea cu mine la dreapta ta.
Poate sunt egoistă, dar vreau ca în tot ceea ce faci eu să-mi asum meritul că am fost acolo de la început, de la momentele de disperare și dezamăgire când credeai că nimic nu va merge și până când ai reușit, și ai atins vârful celui mai înalt munte. Vreau să fiu egoistă și să spun că am fost acolo cu tine și te-am ținut de mână, ți-am șters lacrimile și ne-am ridicat împreună să luptăm contra tot ce ne vine în față.
Sunt egoistă pentru că te vreau doar pentru mine și nimeni altcineva, vreau să-mi fie dor de tine și să-mi ardă buzele și pielea după săruturile tale atunci când ești plecat, sunt egoistă pentru că atunci când eu sunt plecată să nu poți să te concentrezi asupra nimic din cauza dorului, vreau să vii după mine pentru că nu mai știi să dormi singur în pat, vreau să ai nevoie de mine, de prezența mea, de iubirea mea. Vreau să fii cu gândul la mine în orice moment, vreau ca orice veste primești, fie ea cea mai bună sau cea mai rea, eu să fiu prima persoană la care vi.
Vreau ca dacă o să existe o zi în care unul dintre noi va pleca la Tatăl înaintea celuilalt, cel rămas să povestească nepoților și străinilor de pe drum povestea noastră, cum ne-am așteptat atâția ani amari, și cum s-a meritat așteptarea, să povestească toate aventurile, prostiile, nebuniile, problemele și succesele pe care le-am trăit împreună.
Sunt egoistă pentru dacă plec la Tata mai devreme de cât credeam, nu vreau să găsești pe altcineva, vreau totuși să fii fericit, să apelezi la Noe și la ai mei de fiecare dată când simți nevoia să îmi simți o parte din prezență. Vreau să ieși afară, pe scări și în fiecare dimineață la cafea să stai la povești cu mine și seara când îți bei ceaiul sau paharul de whisky să faci la fel.
De-a lungul vieții vreau să ajutăm mulți oameni, vreau ca parte din profitul nostru, să meargă către cei care au mai mare nevoie. Vreau să adoptăm copii mici și adolescenți ca să îi ghidăm în perioada asta când au mai mare nevoie, vreau să îi iubim pe toți și să ne întrebăm dacă am făcut o treabă bună cu ei. Vreau să îi vedem crescând fericiți cu propriile familii. Vreau să devenim cele mai fericite persoane din lume pentru că e datoria noastră unul față de celălalt. Vreau ca lumea să zică că suntem nebuni la cât de îndrăgostiți suntem unul de altul.
Poate sunt egoistă sau irealistă, dar asta vreau de la noi.
![](https://img.wattpad.com/cover/353572681-288-k485998.jpg)
CITEȘTI
Dacă mă întrebi vreodată ce vreau de la noi, ăsta e răspunsul meu...
RomanceNiciodată nu am știu ce îmi doresc de la viață, dar sunt foarte sigură de ce vreau de la noi