Optsprezece ani Shadow a trăit sub semnul întrebării, fără un răspuns clar despre cine este cu adevărat.
O scrisoare schimbă totul.
Incertitudine la orice pas. Frică, speranță și un strop de iubire. Doar cu acestea pornește Shadow în drumul s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Picăturile de ploaie se loveau cu putere de asfaltul rece din fața orfelinatului. O fată slăbuță, micuță de statură, cu un păr blond foarte lung privea clădirea orfelinatului. Stătea de câteva ore acolo în frigul iernii. Nici măcar ploaia bruscă și rece nu a convins-o să plece. Dacă priveai atent puteai observa urmele unor lacrimi uscate pe obraji firavi ai fetei. În ochii albaștri ca marea puteai citi atât tristețe și durere, cât și disperare și amărăciune. Era o fată de vreo șaisprezece ani, poate chiar mai puțin. În mâna dreaptă avea o valiză cam veche, cu mânerele rupte, din care ieșeau câteva haine mai noi, probabil haine bune, păstrate pentru zile importante. Pe mâinile fetei erau niște zgârieturi mai vechi, apărute probabil în urma unui joc cu alți copii, ar crede unii. Însă acele zgârieturi sunt defapt cicatrici, apărute în urma unei bătăi.
În pragul ușii de la orfelinat a apărut o doamnă de vârstă mijlocie, cu păr cărunt la rădăcini, ochelari mari care atârnă de un șnur și un fâș bărbătesc gros și lung până în pământ. Femeia aleargă spre fata ce se afla în fața orfelinatului, o strânge cu putere în brațe, oferindu-i alinarea după care tânjește de câteva zile, apoi o îndeamnă să intre în clădire, promițându-i că acolo o așteaptă o cană mare de ciocolată caldă cu bezele. Însă fata știa că nu e adevărat. Orfelinatul nu era un loc plăcut, un loc frumos plin de zâmbete și fericire. Din contră, orfelinatul situat la periferia orașului Chester era un loc plin de tristețe și amărăciune. Seara, când se presupunea că toți copiii erau purtați în lumea viselor, prin pereții subțiri se auzeau suspine înnăbușite în pernele vechi, plânsete de copii. Dorul de familie și părinți era purtat de la un copil la altul, fiecare tânjind după iubirea părintească.
***
Vreau să vă mulțumesc tuturor că sunteți aici, printre paginile cărții mele. Nu este una perfectă, are greșeli de exprimare, poate și de gramatică. Însă nici eu nu sunt perfectă cum nu sunteți nici voi.
Cred că această poveste e a o suta încercare de a scrie ceva, dar sunt sigură că la momentul actual e cea mai bună încercare a mea și că e cea mai bine conturată poveste pe care mi-am imaginat-o până acum.
Încă o dată, vă mulțumesc mult că sunteți aici și aștept părerile voastre. Vă rog doar să nu fiți prea duri, sunt la început de drum. Dacă ai un sfat sau ți se pare că ceva nu se potrivește, te rog, spune-o într-un mod blând, nu sub formă de critică dură. Suntem aici să ne ajutăm reciproc, nu să ne tăiem aripile unul altuia. Mulțumesc! Vă pupăcesc ! :)))
