Suflet Trădat

Weekend

    În drum spre casă, mă tot gândeam: ''De ce nu pot să-l uit odată pe Anton? Îl cunosc deja de foarte mult timp. Am văzut ce fel de persoană este. De ce mă atrage aşa mult exteriorul lui? Într-adevăr, are muşchi, pătrăţele, e bine făcut, se îmbracă întotdeauna bine, are un păr negru şi bogat... dar nu ... NU! Gata! Îl uit pentru totdeauna! Punct!'' am spus eu în sinea mea.

      În spatele meu auzeam chicoteli şi bezele. M-am intors şi, văzându-i pe cei doi copii, m-a bufnit râsul.

        -Hei, baieţi!

        -Hei, Elena! au zis Ionuţ şi Adelina într-un glas. 

     Eu cu Ionuţ stăteam în acelaşi cartier, pe aceeaşi stradă, iar Adelina în cartierul vecin, pe o străduţă care făcea legătura cu al nostru.

    Ajunsesem deja la locul unde trebuia să ne desparţim. I-am lăsat vreo 10-15 minute să se pupăcească, apoi am pornit eu cu Ionuţ spre casele noastre.

   A doua zi m-am trezit târziu, aproape unu' după-amiaza era ceasul. Şi eu începeam orele la unu, pff!

        -Doamne! Întârzii! Măcar a doua oră să o prind!

   Bate cineva la uşă.

       -Scumpo, te-ai trezit?

  Ahh! Era tata.

      -Da, tată!

      -Vii în parc? Cu mine, cu mama şi cu surorile tale?

      -Tată, eşti nebun? Trebuie să mă duc la şcoală.

      -Ai ore sâmbăta? a întrebat el râzând.

      -Cee? e sambătă? Huh...am scăpat două zile de şcoală! Vin acum!

      -Te asteptăm jos... a venit Adelina cuu... cum îl chema parcă? ... ah, da...Cristi!

      -Bine... am deschis uşa şi am coborât în grabă scările.Hei, ce barfiţi?

      -Nimic, au zis Ade şi Cristi într-un glas.

      -Hmmm... ce faci Cristi?

      -Bine, Elly. Tu?

      -Abia m-am trezit!

      -Ştiam, a zis el chicotind!

      -Vreţi să ieşim undeva?

      -Sigur... Unde preferi?

      -Păăăi... ştiţi parcul acela de lângă blocul verde?

      -Da, au răspuns amândoi în acelaşi timp.

      -Vrei să mergem acolo, drăguţo?

 Pentru o clipă am simţit cum mi se înroşesc obrăjorii. Dar i-am aruncat un mic zâmbet şi un ''Da'', apoi am pornit cu toţii într-acolo. Când am ajuns  în parc nu era nimeni. Erau doar doi copilaşi însă au plecat când ne-au văzut pe noi.

  Am stat acolo cred că vreo patru ore. Am vorbit, am râs... frumoase clipe. Până când... Cristi a făcut, oarecum, un pas greşit. S-a apropiat de mine şi m-a sărutat. Un sărut plăcut m-a umplut de plăcere şi satisfacţie.

  Adelina începu să râdă şi să se enerveze. L-a sunat pe Ionuţ.

   -Ioane...treci încoa'. Te aştept în părculeţul ăla de lângă blocul verde.

  În câteva minute apare şi Ionuţ. 

   -Ei na! Voi doi chiar sunteţi împreună? întrebă Ionuţ.

   -Cred că da, am zis eu.

   -Aha... bine! Bravo vouă!

   -Ce are dacă sunt împreună cu tine? Te deranjează? întrebă Cristi puţin supărat.

   -Nu. De ce m-ar deranja?

   -Bun. Ionuţ, Adelina... Eu cu Elly suntem împreună.

   M-am înroşit puţin, iar Cristi  m-a  sărutat pe frunte uşurel.

   Am   mai  stat  vreo  oră,  apoi  am  plecat  şi noi la  casele  noastre.  Bineînţeles,  cum să  plecăm noi fetele  fără  vreun sărut  de  la  băieţii  noştri... .