Era seara târziu când Cristina ajunse acasă de la serviciu. Doisprezece ore de muncă într-o fabrică de brânzeturi erau un adevărat chin. Mirosea mereu a lactate, un miros pe care îl detesta din plin. O lua cu rău de fiecare dată când își mirosea hainele și îi venea să-și dea demisia. Nu tu primă, nu tu bonuri de masă, nu tu mărire sau vreun nenorocit de concediu de odihnă. Absolut nimic. Oftă, și până și asta i se păru obositor.
Trăgându-și sufletul după ce urcase cinci etaje, căci nenorocitul de lift se stricase din cauza pensionarilor care se plimbau toată ziua cu el, bâjbâi gaura cheii. Fix în momentul acela becul de pe hol nu voia să se aprindă, iar telefonul era descărcat și nu se putea folosi de el. Universul își bătea joc de ea în acea zi, și se părea că se distra de minune. Printr-o minune auzi cheia intrând și o răsuci de trei ori, deschise ușa, și după ce aprinse lumina, repetă acțiunea. Poate părea paranoică, însă își punea siguranța pe primul plan înainte de toate.
Geanta îi ateriză cu o bufnitură lângă pantofii abandonați, iar picioarele umflate îi mulțumiră pentru libertate. Târâș, se sprijini de perete și intră în bucătărie. Știa că avea frigiderul gol și că nu mai gătise ceva de la ultimul liber, care nici nu își mai amintea când fusese, dar era sigură că găsea pe acolo vreo bucată rătăcită de brânză încă în termen și vreo roșie sfrijită.
Le înghiți aproape nemestecate, și după ce bău un pahar cu apă ca să se umple stomacul și să păcălească nițel foamea, se târî ca o râmă spre dormitor. Era epuizată și nu știa cât mai putea să supraviețuiască astfel.
Patul ispititor o chemă, așa că imediat ce scăpă de haine, se trânti pe salteaua moale. Durerea de oase și mușchi pe care o resimți o făcu să strângă din dinți, dar, în același timp, începu să se relaxeze și să lase somnul să o acapareze. Nici nu știu când adormi, dar știu foarte clar când se trezi. Un sunet dubios se auzi în cameră și o făcu să se ridice panicată în fund cu ochii larg deschiși și cu un nod în gât, care, cel mai probabil, nu era de la glandă.
Cu inima bătând, prinse primul obiect care îi pică la mână și, tiptil, se apropie de șifonier, căci de acolo se auzea zgomotul. Spera să fie doar șobolanul de companie al drogatului de deasupra, căci nu era prima oară când rozătoarea evada din cușcă și dădea petrecere în apartamentele oamenilor.
Aproape că-și ținu respirația când deschise ușa șifonierului care pârâi pentru o secundă. Printre hainele așezate frumos pe umeraș, o formă luminoasă și transparentă ronțăia dintr-o pungă de cipsuri. Cristina scăpă veioza din mână, iar zgomotul produs de spargerea acesteia o alarmă pe micuța creatură, care se înecă cu frimiturile și o privi pe tânără speriată.
Speriată ca naiba și cu inima bătând ca la raliu, Cristina începu disperată să țipe, apoi leșină subit și se prăbuși pe parchet. Într-un mod dubios, micuța fantomă țipă la rândul ei, apoi izbucni într-o criză teribilă de plâns și dispăru cu mâinile la ochi prin geamul acoperit de perdele, fugind naiba știe unde.
Dimineața, când razele soarelui îi arseră pur și simplu fața, Cristina se ridică în fund cu ochii cât cepele și își pipăi întregul corp, ca să se asigure că este întreagă. Miorlăind de durere, căci îi înțepenise spatele, se ridică de pe parchet și o porni spre baie. Se uită în oglindă și își pipăi cearcănele tot mai proeminente.
- M-am decis, declară cu voce tare ca să se simtă mai în siguranță. O să îmi dau demisia.
Se spălă pe față și se întoarse în dormitor, apoi se trânti în pat, evitând să privească șifonierul. Nu știa ce naiba fusese cu noaptea trecuta, un vis, ori era somnambulă, însă un lucru era sigur. Munca în exces provoca nebunie.
