What is L♥VE?(ZM)

Capitolul 6

Ma ridic somnoroasa din pat si ma duc spre baie pentru rutina de dimineata. Dupa zece minute intru înapoi în cameră şi îmi deschid telefonul observând că mai sunt zece minute şi încep orele la şcoală.
Mă îmbrac repede şi ies in grabă pe uşă, trantind-o în urma mea.
Alergam printre şoferii nervoşi din trafic care mă claxonau. Nu pot să întârzii tocmai din a doua zi. Ce impresie îşi va face profesorul. Mai am două străzi până la şcoala si este deja ora opt...

Ajunsă în curtea şcoli, picioarele mele sunt pur şi simplu epuizate de la atâta alergat.
În dreapta mea simt o persoană la fel de întârziată ca şi mine, Zayn.
-La ora asta? mă întreabă el deschizându-mi uşa.
-Probleme cu trezitul de dimineaţă...
-Ce oră ai? mă întreabă el uitandu-se cu mine pe foaie.
-Ăăă...spaniolă, spun eu înroşindu-mă din cauza apropierii lui. Miroase minunat!
-Ne-am fript amândoi! spune luând-o pe scări. Hai cu mine, spune luându-mă de mână şi trăgându-mă după el.
Urcăm scările şi ajungem în fata uşii. Zayn bate şi deschide uşa băgându-ne capul după ea timizi.
-Domnule Malik si domnişoară Wilson... Ar fi trebuit să fiţi în bănci, trişti din cauza unei alte zile oribile din viaţa voastră.
   -Ce ciudată! şoptesc către el, aprobând cu un zâmbet.
  -Scuzaţi-ne de întârziere!
  -Unde aţi fost până acum?
  -Ea... ăăă, e vina mea pentru că...., incepe Zayn gândindu-se,  probabil, la o scuză bună.
   -Nu mă interesează relaţiile voastre amoroase, spune ea facandu-mă să mă înroşesc .
   -Noi nu...
   -Primiţi amândoi o oră de detenţie după ore. Acum duceţi-vă la locurile voastre şi domnule Malik, nici să nu încercaţi să lipsiţi , doar în cazul în care aveţi chef să curăţaţi terenul de fotbal.
-Staţi liniştită, voi fi acolo, spune el.

*****

După alte cinci ore mă îndrept spre detenţie care era de fapt o sală de clasă.
Intru observându-l pe Zayn in spate cu picioarele pe masă. Nu zice nimic când intru aşa că îl tratez la fel, cu linişte şi mă aşez pe locul din faţă.
Îl simt că se ridică şi se aşează pe locul din dreapta mea.
-Nu am chef să stau degeaba, aşa că m-am gândit la un joc, spune el zâmbind.
-Ce joc? Intreb eu nedumerită .
-Tu îmi pui o întrebare, iar eu îţi răspund sincer şi invers.
-OK.
-Incepe tu, mă îndeamnă el.
-Pai...stau cateva secunde sa ma gandesc. Aveam o gramada,  dar pe care sa o pun?
-Aş avea o întrebare, incep eu. De ce eşti dintr-o dată rece? Adică, nici în preajma prietenilor tăi nu eşti relaxat sau vesel...
-Am un răspuns care va dura ceva şi care mă întristează mereu. Nu prea imi face plăcere sa discut despre asta...
-Dacă e ceva personal, e în regulă... nu eşti obligat să răspunzi.
-Nu, este dreptul tau să şti ţinând cont că şi cu tine am fost cam dur... Ei bine, acum un an eu, tata şi Emma, iubita mea, ne pregăteam să mergem la un meci de hockey. Jucau echipele noastre preferate. Ei bine, echipa mea preferată contra a lor. Pot spune că tata, Emma şi mama, sunt şi au fost cele mai importante persoane din viaţa mea... Eram doua echipe mereu: eu cu mama, iar Emma cu tata, spune el cu lacrimi în ochi. Mereu ne cicăleam. Eram toţi trei pictaţi pe faţă şi îmbrăcaţi ridicol pentru meci. Eu conduceam maşina, iar ei cântau melodia lor preferată in spate până când un tir a intrat pe contrasens izbindu-se de noi. Nu am putut face nimic....să îi salvez...asta mă doare cel mai tare... Am ajuns la spital. Ei au murit pe loc, iar eu am fost în comă o lună. Din cauza mea ei nu mai sunt aici. De când a murit Emma sunt aşa... orice colţ al şcolii si al casei îmi aduce aminte de ea.
Lui îi scapă abia o lacrimă pe când eu mai aveam puţin si plângeam în hohote. Nu am putut decât să îl iau in braţe când şi-a dat drumul lacrimilor. În acest moment nu mai era bad boy-ul care credeam eu, ci un băiat trist şi sufletist.
Mi se rupea sufletul mie să îl văd aşa.
Mă retrag din îmbrăţişare şi îi las un pupic pe obraz.
-Eşti foarte puternic! îi spun primind un zâmbet în semn de mulţumire. E rândul tău...
-Da....de ce eşti singura? Adică, dacă eşti, spune stergandu-si lacrimile .
-Nu am iubit ... Am fost înşelată cu cea mai bună prietenă. Ea ne-a ajutat să fim împreună şi tot ea ne-a despărţit.
-Îmi pare rău... spune el cu mâna la ceafă.
-Să nu îţi pară, aşa am descoperit cel mai frumos lucru din viaţa mea, muzica.
-Cânţi foarte bine, apropo.
-Mersi! E rândul meu, de ce mi-au spus mama ta şi Vicky că semăn cu cineva? Niciodată nu au vrut sa imi zica si cu cine.
-Da...semeni foarte bine cu Emma la fizic, dar doar atât. Prima dată când te-am văzut m-am speriat, crezând că eşti ea, dar apoi ti-am vazut ochii care erau diferiţi. Ai tăi îmi inspirau bunătate şi calmitate, ai ei erau jucăuşi şi misterioşi. Mereu se purta ca un copil. Ai observat atunci când am cântat că m-am oprit? Înainte de accident eu cântam cu ea la local. Reacţionez aşa violent dintr-o dată, doar când îmi aduc aminte de ea şi clipele petrecute împreună. Totuşi, intre voi există o mare diferenţă. Tu eşti bună cu toată lumea, ea era foarte răutăcioasă. Nu sunteţi deloc la fel la comportament şi sincer îmi dau seama ca imi place mai mult al tău ceea ce e ciudat pentru ca de ea am fost indragostit, zice el facandu-mă să zâmbesc.

Ajung acasă după două ore de detenţie, de fapt. Am vorbit atât de mult încât am pierdut noţiunea timpului şi pot spune că îmi place pedeapsa asta cu detenţia. Ne-am apropiat mai mult si pot spune acum că îl cunosc cât de cât.
Chiar îmi place baiatul asta. Felul în care vorbeşte despre Emma şi cât de mult o iubeşte mă surprinde, dar cel mai mult durerea pe care o are în suflet din cauza pierderii ei şi a tatălui sau.

    Sunetul soneriei mă face să mă ridic greu de pe canapea şi să mă îndrept spre uşă. Descui şi dau de o cutie cu o hârtie deasupra.
   Un zâmbet mare îmi apare pe buze când văd de la cine este, Zayn.

    Szuze pentru aşteptare! A venit şi capitolul 6 şi vor urma multe alte capitole. Deja am tot planul făcut: cu capitole şi idei.
Trebuie doar să le pun în aplicare. Va pup!