Mafiotul

Volumul 2 Capitolul 3

O dimineață însorită, dar o stare ce emană prea multe amintiri. Asta îmi tot repetă mintea ore în șir, nici nu știu cum am ajuns să trec peste ceea ce nu trebuia să fie niciodată. Privesc tavanul și încerc să uit fiecare moment, amintire, însă nimic, până și parfumul său mi-a rămas pe piele. Oftez, ca mai apoi să închid ochii încă pentru cinci minute, dacă ar fi posibil să îmi șteargă cineva memoria din nou, aș fi fericită. Am rămas fără job, fără clienți, iar acum și fără bani. Tot ce am construit până acum a pierit într-o singură seară și nu ai cum să treci cu vederea peste propria conștiință. Las două degete să atingă buzele încă roșii și mă scufund și mai mult în pat încercând să uit totul.

Cu câteva ore în urmă.

Un sărut animalic încearcă să mă hipnotizeze mai mult în brațele sale, aș putea pierde echilibrul, dar știu că aici, lângă el nu doar că nu mai am scăpare, dar nu mai am nici oxigen. Pentru o clipă mă lasă să respir, însă ceea urmează mă sperie și mai mult, mă las în totalitate sprijinită de el și accept acest dans pătimaș distrugând toate stereotipurile personale, mă sărut cu un necunoscut. O mână își face loc printre firele de păr și simt cum sunt trasă mai aproape, de ceea ce aș numi păcat. Un păcat frumos ce miroase a flori sălbatice, un înger sau diavol nu mai știu, doar că nu cred că îmi pasă. Lumina unui bec de pe stradă nu ne ajută să ne vedem emoțiile intense de pe chipurile noastre, dar cu siguranță nici nu avem nevoie, pentru că totul se simte. Se înțelege. Când două degete trasează linii pe spatele meu, realizez că nu visez și că picăturile de ploaie ce au început să cadă chiar acum, nu ne pot dezlipi nici măcar pentru un moment. Încep să tremur de plăcere, dar și de frig, rochia se lipește de trupul meu acum rece accentuând fiecare detaliu, și se pare că ispita se mărește, își lasă mâinile pe fundul meu și îl strânge posesiv. Observă până și faptul că tremur, dar nu se deranjează, mă devorează în continuu. Mârâi când buzele îmi sunt prinse îndrăzneț și le trage cu brutalitate, iar apoi simt cum suge sângele rămas pe ele. Conștient de durerea mea, acum încearcă să o transforme în plăcere și reușește. Îl împing ușor ca să respir, iar el își lasă capul peste spate lăsând picăturile de ploaie să cadă peste fața sa. Pentru un moment reușesc să văd ceva din chipul lui, în lumina becului. Buzele roșii mă atrag din nou într-un dans nebun și parcă citindu-mi gândurile, mă apucă de păr trăgându-mă din nou în brațele sale.

- Mi-a fost dor de aceste buze. Câteva șoapte se aud, dar nu le înțeleg, și nici nu-mi pasă la ce se referă.

Înconjor brațele și sărut ușor de data aceasta eu.

- Oprește-te. Un singur cuvânt pe care l-am auzit cu siguranță, dar mă prefac și continui involuntar să sărut și cu mai multă putere. Oprește-te!

De data asta simt cum sunt împinsă ușor de el și nu pot înțelege de ce face asta într-un moment atât de intim.

- Ce naiba?!

Ploaie devine și ea mai intensă, nu doar emoțiile mele. Cu o privire rece și nedeslușită se apropie rapid de mine, îmi ia mica geantă din mână și o deschide de parcă ar ști ce este în ea. Scoate un mic șervețel și începe să șteargă ceva de pe obraji și buze. Pentru o secundă reflectez situația și abia acum îmi dau seama ce se întâmplă. Sângele curge din nas, chiar în aceste momente lângă el. Nu mi s-a întâmplat niciodată, până să ajung aici. Tremur și mai mult speriată luând din mâna sa șervețelul și încep să șterg cu duritate tot sângele ce a mai rămas conștientă că machiajul este distrus. Vrea să spună ceva, dar chiar în clipa asta un taximetrist se oprește lângă noi, se pare că totuși am reușit să chem acea mașină. Fără să mai spun ceva iau gentuța din mâinile sale și fug în direcția mașinii. Urc pe bancheta din spate lovind ușa cu putere și îmi cer scuze de la șofer rugându-l să plece mai repede pe adresa stabilită. Nici măcar nu am privit în spate, nu mai am acel curaj după tot ce s-a întâmplat.