Elen este o tânăra rebelă și independentă, ce și-a urmat visul în Canada pentru a studia și a deveni o avocată faimoasă.
Fiind singura moștenitoare în familie, încalcă principiile unicului bărbat din viața ei. Lăsându-și familia în Italia, tră...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
,,Trecutul este experiența ce ne pregătește pentru un viitor mai bun, lasă-te condus de experiențe, să nu-ți fie frică de ceea ce trebuie să fie."
De fiecare dată când mă dezamăgesc, mă izolez în cel mai îndepărtat loc crezând că lucrurile vor trece de la sine. Timpul, însă mi-a arătat că nimic nu trece dacă nu depun efort, chiar și cel mai mic. Uneori ne întrebăm de ce în viața noastră se întâmplă anumite lucruri, de ce întâlnim anumiți oameni sau de ce viața ne pune la încercări atât de complicate.
Dumnezeu știe cât de puternici suntem, El știe că putem depăși orice, dar cu sufletul smerit și răbdător, nu?
Dar câtă răbdare încape într-un singur suflet? Ce se întâmplă când explodăm la propriu și cum să ne învățam să iertăm ceea ce nu vrem să iertăm de fapt. Oamenii nu sunt sinceri cu propriul suflet, societatea a început să manipuleze prin intermediul internetului, unele cărți ce transmit informații false sau activitățile de grup ce încearcă să ne schimbe fără să ne dăm seama. Oamenii nu sunt sinceri, pentru că le este frică să fie neînțeleși, criticați sau mai rău respinși, însă adevărul se află întotdeauna în inima noastră, și cum se spune o vorbă, fiecare alege lupul pe care îl hrănește cel mai mult. Sinceritatea este calea spre o comunicare eficientă și răspunsul pentru toate întrebările, doar că societatea știe bine că cel care este informat nu poate fi manipulat.
Răbdarea mea s-a epuizat din momentul când am înțeles că nu mai știu cine sunt. Toată viața mea a fost o iluzie ce își aștepta momentul potrivit să fie descoperit, am crezut că îmi cunosc sufletul și familia, însă ambele m-au dezamăgit și calea mea spre viitor este doar o imaginație a unei fetițe de 12 ani.
Cu privirea goală spre podea încă încerc să reacționez cumva la discuția anterioară, dar toți mușchii sunt paralizați de ceea ce aș putea să aflu. E ca și cum să stai printre reptile, încotro să o iei dacă fiecare te înconjoară în maniera sa posibilă și de fiecare dată când încerci să evadezi, știi că te vor găsi. Liniștea totală și șocul citit pe chipul tatălui nu se compară cu nimic pe lume, mai rău nu știu ce să spun sau să întreb, mintea mea încă procesează fraza despre un posibil omor. Visez sau totuși trăiesc cel mai cumplit coșmar. Sunt prinsă între scene din filme, ca în cele spaniole sau turcești unde episodul sau momentul potrivit durează mai mult decât întregul film, dar nimeni nu vizionează filmul din viața mea, nu că ar fi plictisitor, dar ar fi ireal.
Tata mă privește surprins, apoi vine în direcția mea rapid încercând să mă calmeze. Însă când îmi întinde mâna îl resping și mă ridic singură pe picioare. Arunc o privire urâtă lui Dylan, după care tatălui vizibil pierdut de faptul că am asistat la o discuție nedorită. Tatăl meu. Tatăl meu acceptând să ucidă pe cineva, este pur și simplu îngrozitor. Acest om mi-a oferit viața, iar din motive necunoscute vrea să ia viața altui om.
Nu ezit și dau să ies pe ușă, dar înainte de toate îi mai privesc odată cu un fel de indiferență și mustrare:
— Urmează să avem o discuție dificilă, este dorit ca toate tainele acestui conac să le cunosc așa cum le știi mai bine, în caz contrar nu răspund de consecințe. Plec, ca mai întâi de toate să-mi privesc mama înainte de înmormântare, sigur ai atribuție cu moartea ei și jur că dacă am dreptate, vei răspunde pentru tot.
