My way

Capitolul 2

Un vânt rece ma cuprinde și îmi strâng jacheta în jurul corpului mai puternic. Încă mie somn iar corpul meu geme de durere și tânjește după odihna. Realizez ca e în zadar sa ma mai chinui și deschid ochii care ma dor.

M-am trezit în frigul dimineții pe aceasi banca unde am fost tratata cu o noapte înainte. Puterea calmantului s-a dus iar o durere ascuțită încă se simte în abdomen. Totuși e mai bine ca ieri.

Ma frec la ochii privind în jur. Ceața se risipise iar oamenii începură sa se împrăștie care încotro. Judecând după uniforme mergeau grăbiți ori spre școală ori spre locul lor de munca. Odorii mi se risipesc dar tânjesc sa-mi spăl fata și corpul sau cel puțin sa stau la cald.

Ma ridic în fund și trăgând picioarele la piept îmi aprind o țigară. Chipul fetei din seara precedenta îmi venii din nou în minte. As vrea sa o revăd. Dar ce părere va avea despre mine când m ar vedea acum asa? La lumina zilei?

Oricum nici măcar n-as ști cum sa o găsesc. Nu am un nume. Nu am nimic. Asta mie soarta.

După câteva momente de plâns de mila în tihnă ma ridic și încerc sa merg. Destul de sigura ca soarele urca pe cer indicând curând amiaza. Foamea făcea tumbe în stomac iar corpul în dureri nu ma ajuta deloc. Intr-un final am putut face pași ca o persoana normala la cap.

M-am dus în primul magazin și am rătăcit în jur prefăcându-ma ca caut un aliment doar pentru a ma încălzii. Reușind sa iau pe sub haina un amarat de corn m-am îndreptat spre ieșire.

Casierita nu ma avea la inima. O vedeam în ochii ei de scorpie. Poate ar trebuii sa aflu unde sta, sa-i tai gatul în somn și sa-i posed toate bunurile.

Sau nu.

-Stai pe loc! Tipa după mine când ușile magazinului se deschise în fata mea.

Un pas mai aveam spre libertate. Scrasnesc din dinți și ma întorc spre ea.

-Arata-mi ce ai sub haina. Mormăii apăsat și o privesc lung câteva momente. Acum. Repeta pe un ton dur crezând ca ma sperie.

Ma apropii de casa în scarba și încep sa-mi scot pachetul de țigări început, bricheta și când sa ajung la marele bun furat un băiat îmi ia fata.

-E vreo problema cu sora mea? Întreba acesta pe o mina serioasa și amândouă ne uitam socat la el.

-Ă..nici vorba Patrick. Doar mi s-a părut ca am văzut-o băgând ceva în jacheta. Se balbaii casierita.

Acest Patrick ofta exasperat.

-Of of of Naty. Ai vreo dovada? Ai ceva la mana ca să nu oprești toată coada asta de oameni pentru o amarata de fata? Și tu surioasa. Poți sa-ti descretesti fruntea aia. Arăți ca ultima criminala! Și cu hainele alea jegoase nu-i de mirare ca fata a crezut ce a crezut.

Tac, continuând sa-l privesc socata. Îmi făcu din ochi și ca la comanda i-am intrat în joc.

-Scuza-ma Patrick. A fost un drum anevoios.

-Scuza-ma și pe mine.. se baga casierita. Poate am fost puțin prea paranoica. Hai sa-ți scanez bunurile Patrick.

-Nu mulțumesc. Nu mai am nevoie de nimic. O sa-mi iau sora și o sa plecam acum.

Zise acesta și îmi făcu semn sa-l urmez. Fiind recunoscătoare nu m-am opus. Nu spunem o vorba pana nu ne departam de acel magazin. Când ne-am oprit în dreptul unei bănci acesta îți deschise haina și de acolo cazu mii de produse alimentare și niște șervețele. Am recunoscut și un corn ce semăna leit cu al meu. După ce socul de o secunda a trecut am izbucnit în ras isteric.

-Ce? Credeai ca nu o sa profit de înfățișarea ta și situația ta? Mulțumesc ca i-ai distrat atenția. Pufni și străinul în ras.

-Ești bestial omule. Mulțumesc ca mai ajutat acolo. Mi se pare drept sa facem jumi juma frățioare. Ii spun după ce m-am mai calmat din ras.

-Musai surioasa.

Începem sa mâncăm în tăcere ca niște fomisti ce eram amândoi de altfel. Am încercat sa-l analizez cat am putut. Par banal brunet, ochii mici și negri, cât mine de înalt. N-ai zice ca e cineva ușor de marcat. Se încadra perfect în orice peisaj.

În tăcere acesta făcu același lucru cu mine. A realizat probabil corpul meu zvelt în comparație cu corpul sau mai solid decât al meu. Nu-s chiar atât de greu sa citit dacă îmi acorzi atenție. Am decis sa rup tăcerea.

-Deci Patrick. De ce m-ai ajutat? Intreb resemnata.

-Pur și simplu. Pari o persoana cu o poveste. Nu genul care plictisește lumea și nici genul care nu are principii. Mi-am dat seama ca ne putem da o mana de ajutor.

-Asta s-a dovedit a fi adevărat. Bomban cu burta plina.

-Care e numele tău? Presimt ca avem un vibe bun.

-Gabi. Spun precauta de parca destainuirea unui nume ma va ucide.

-Gabi și mai cum?

-Doar Gabi. Repet iar calma.

-Bine "doar Gabi". Incantat de cunoștință. Știu sigur ca numele meu ție deja cunoscut. Ma duc spre casa. Ma însoțești? Întreba iar eu aprob știind ca ceva mai bun de făcut nu as avea.

Pornind și începe sa-mi zică ca el chiar are o sora dar nu e nimic ca mine. Îl ascult. Sau cel puțin asa credeam. Asta e tot ce rețin iar drumul a fost de jumate de ora. Ne oprim în fata unei vile cochete iar eu ma întreb ce așteaptă. De ce nu continuam.

-De ce ne-am oprit? Întreb rupându-mi propriu sir de cuvinte și discursul tipului.

-Pai am ajuns. Nu mai auzit când am zis ca asta e casa mea? Întreba amuzat iar mie îmi cad plombele pe care nu le am.

-Dar.. dar cum?! De ce ai furat? De ce porți asemenea haine alte străzii? De ce dacă pare ca te lăfăi în bani?

-De distracție și ca să găsesc oameni neplictisitori ca tine. Zise simplu dar știam ca răspunsul trebuie sa fie mai complex; o vedeam în ochii lui ca asa era iar eu nu ma înșel.

Dar am rămas în continuare indignata și socata și privind admirativ casa și curtea frumoasa.

-Hai ca-ti întra muște în gura. Vrei sa intri? Întreba iar eu pot doar sa-mi aplec puțin capul în semn de da.

Va urma...