Scare, Potter?

IV

-Pov. Draco-

Îs treaz de la 1 dimineața din cauză gândurilor care îmi umplu creierul, unul dintre ele este acela că nu îmi pot lua gândul de la Potter, nu știu dacă ar trebui să-i zic că eu am fost in bibliotecă în acel moment, nu știu de ce mă comportasem așa ciudat atunci dar un lucru este sigur, îmi place să petrec timpul cu Potter, ca atunci în ora de poțiuni. Nu îmi puteam lua privirea de la el și știu că nici eu nu se putea uita in alta parte, îmi stătea foarte bine cămașa in momentul acela și nu-l judeci pentru privirile acordate abdomenului meu.

In momentul in care îl lipisem de peretele de lângă biroul lui Snape îl simțeam așa fragil intre brațele mele, voiam să-l sărut, săi devorez buzele alea cărnoase și rozoli cu tot cu gura aceea care nu se poate opri din vorbit chiar și-n cele mai proaste momente,

In momentul de față sunt pe holul de la etajul al 2 lea și sunt pregătit să dau colțul când in momentul acele un corp se izbește in mine si pentru sprijin se apuca de mâneca hainei mele, eu luat pe nepusă masă nu apuc să depun efort pentru a ne susține pe amândoi așa că, cădem amandoi unul peste altul, înainte de a da cu capul de podea imi alunec brațul liber in spatele capului persoanei dedesubtului meu pentru a nu se lovi. Din cauza impactului scot un suspin de durere din cauză greutății capului.

Atunci când îmi deschid ochii dau de Potter ud leoarcă și cu sânge care i se prelinge pe față cu o repezeală nemaipomenită. Mă ridic speriat, și in momentul in care dă să se ridice și el cade pe spate înapoi în poziția anterioară. Mă sperii și mai tare, mă ridic într-o milisecundă și în i-au pe Potter în brațe stil mireasă cu capul rezemat de umărul meu stâng pentru a nu cădea. Alerg cu el până la infirmerie din coasta de Est al castelului și deschis ușa cu piciorului, astfel încât o trezesc pe Madam Poppy, sărind de pe scaun, se îndreaptă spre noi in fugă.
Îl pun pe un pat din apropiere din eu mă așez pe un scaun de lângă pat uităndumă speriat către el.

Poppy: ce sa întâmplat!?
Eu: nu știu, eram pe hol și din greșală sa împins in mine și am văzut amândoi, era deja ud și îi curgea deja sânge din cap, nu știam ce să fac așa că l-am adus aici. Spuneți mi căi puteți face ceva, vă rog!
Poppy: am să încerc,.dar trebuie sa stai afară, nu poți sta aici. Am să te chem eu înăuntru.

Fără să mai spun ceva ies in liniște din infirmerie și mă plimb întruna într-un cerc infinit pentru a mă liniști, dar în zadar.

...

Afară deja se luminează iar în infirmerie intră și tot ies câteva asistente însoțite de bulgări de vată inbobate cu sânge. Când madam Poppy iese din infirmerie ma lasă să intru și mă grăbesc să ajung lângă patul lui Potter care acum dormea liniștit în niște haine albe curate.

De-abia în acel moment sunt conștient că, cămașa mea este plină de sânge și mâinile mele sunt mânjite de lichidul metalic ce acum nu se mai află pe niciun centimetru din fața lui Potter. Respir ușurat și dau să mă pun jos pe un scaun când pe ușă intră madam Poppy și se uită îngrijorată la abdomenul meu.

Poppy: băiete du-te și te schimbă, mănâncă ceva și odihnește puțin, n-ai dormit toată noaptea. Imediat o să se sune alarma de trezire și tu nici măcar nu ești în cameră, o să am eu grijă de domnul Potter.

Îmi las capul în jos învins de oboseală și mă ridic de pe scaun dar imediat sunt luat pe neașteptate de o amețeală cumplită și cad pe podeaua infirmeriei in care mă aflu. Îmi ating capul ce acum îmi devine greu și aud un țipăt ascuțit provenit din gura doamnei Poppy.
Ma ridică repede de pe jos și mă ajută să mă așez pe cel mai apropiat pat.

Poppy: sfinte Merlin, ești foarte slăbit, de când n-ai mai înfulecat ceva dragul meu?...
Eu: de câteva zile, nu mai aveam putere să mănânc, dar sunt bine, adică mă simt bine.
Poppy: intindete pe spate, o să-ți aduc ceva de mâncare.
Eu: nu tre-
Poppy: ba trebuie!