Obsesie întunecată

Prolog

Ninge...

Pământul este rece pe spatele meu, zgâriindu-mi omoplații, în timp ce mă uit  la bărbatul care mi-a distrus viața.

Totul pare încețoșat. Nu pot distinge fulgii de zăpadă separați, dar îi simt cum îmi cad pe față.  Sunt atât de mici și de fragili , exact cum eram și eu.

Lacrimile îmi curg neîncetat pe față în timp ce o durere mistuitoare continuă să-mi sfâșie măruntaiele.

Ar trebui să doară atât de tare? Știu că trebuia să doară la început, dar nu mi-am imaginat că va continua să doară.

Bărbatul este deja în picioarele îmbrăcat , se întoarce spre mine și rânjește satisfăcut .

Îmi alunec mâna pe stomac și peste țesătura rochiei mele rupte pentru a-mi apăsa palma între picioare. Umezeală. Prea multă. Mult prea multă. Îmi ridic mâna în fața feței, privindu-mi degetele acoperite de sânge .

-O să fii bună pentru clienți , păpușă !

Panica, așa cum nu mai simțisem până atunci, îmi explodează în piept, scoțându-mă din stupoarea în care căzusem. Mă rostogolesc într-o parte până când mă întind cu fața în jos pe pământ. Energia îmi curge prin vene și mă ridic în picioare. Și apoi, fug.

Durerea dintre picioarele mele este insuportabilă. La fiecare pas pe care îl fac, simt o tresărire înjunghiată. Tot corpul îmi tremură, dar nu sunt sigură dacă e din cauza frigului, a durerii sau a șocului. Poate că e doar groaza a ceea ce a făcut și a spus. Risc să arunc o privire rapidă peste umăr și un scâncet scăzut îmi părăsește buzele când îl văd pe violatorul meu că mă urmărește și se apropie de mine.

Fug cât de repede pot și nu mă mai uit înapoi. Nu știu încotro mă îndrept tot ce știu este că trebuie să fug.

Terenul este denivelat, ceea ce face ca alergarea să fie dificilă. Mă tot împiedic de rădăcinile copacilor din apropiere și de tufișurile mici care sunt greu de văzut în întuneric. Vederea mea este încețoșată dar mă concentrez pe lumina pe care o pot vedea printre crengi ca și cum ar fi singurul meu colac de salvare și continui să alerg. Senzațiile de sfâșiere și de arsură din partea inferioară a abdomenului meu sunt aproape prea puternice pentru a le ignora, dar strâng din dinți și încerc să-mi mențin ritmul. Aerul îmi părăsește plămânii în rafale scurte, în timp ce fulgii de zăpadă cad pe pielea expusă a brațelor mele. Mai sunt doar âteva zeci de metri până la stradă. Pot auzi vehiculele. Trebuie doar să ajung pe stradă și cineva va opri și mă va ajuta.

Toate speranțele mele se spulberă atunci când un braț se înfășoară în jurul mijlocului meu și mă trage înapoi.

-Te-am prins păpușa !

Nenorocitul râde cât eu mă zbat în brațele sale . Vreau să țip dar nu îmi iese niciun sunet când deschid gura. La naiba , sunt prea speriată !

-Ușurel acum , dacă știi cel mai bine pentru tine o să fii o fetiță cuminte !

Îmi vorbește aproape de urechea mea . Eu încerc să-l lovesc cu cotul și aproape că scap din strânsoarea lui când simt înțepătura unui ac în partea laterală a

-Doar câteva secunde și totul va fi mai bine.

Vederea mi se încețoșează până când nu mai rămâne decât întuneric.