Stăteam pe șezlong cu prietena mea Diana, nu-mi vine să cred că sunt din nou în România. Bine dacă nu-și făcea Vali nunta împreună cu Diana nici nu aveam de gând să vin pentru că Vali nu-mi dă voie să vin în țară așa că relația pe care o am la distanță se desfășoară doar în Londra când vine el "acest el o să apară imediat așa că sper că sunteți pregătiți pentru surpriză", viața în Londra e mult mai frumoasă decât aici doar vremea diferă. Îmi dau cu loțiune solară și încep să râd când o văd pe Diana cum se încruntă la telefon, cred că iar are o discuție aprinsă cu Vali.
- Probleme în paradis? Întreb eu râzând și-mi pun înapoi ochelari la ochii.
- Nu înțeleg cum de am acceptat să fiu soția lui. Uneori mă scoate din sărite, sincer. Zice Diana pe un ton exasperat și se ridică în picioare să mi-l arate pe Vali cum vine nervos spre noi în spatele lui fiind cu un băiat pe care nu-l mai văzusem până acum.
- Ok, Vali! Ce vrei? Îl întreb eu serioasă când ajunge lângă noi, gîfâia. Da ce-o fii făcut de gîfâie, doamne iartă-mă cred că a alergat până aici la mintea lui mă gândesc la orice.
- Am crezut că e cu altcineva aici. Îmi răspunde el agitat și se așează pe șezlong iar Diana se pune pe piciorul lui.
- Era vorba să stai cu băieții la tine în apartament, de ce nu stai cu ei? Întreb eu plictisită în timp ce îl examinez pe băiatul de lângă care stătea în picioare și nu părea așa interesat de conversația noastră.
- Pentru că sunt foarte gelos și mă gândeam că a pățit Diana ceva! Îmi răspunde el serios și-și pune mâna pe talia Dianei. Îmi dau ochii peste cap, oftez zgomotos și observ că și el se uită la mine destul de atent așa că încep să rânjesc arogant.
- Arăt bine, nu? Îl întreb după ceva timp pentru că tot continua să mă privească.
- Să știi că da roșcato. Răspunde el entuziasmat și-mi face cu ochiul, îmi dau ochii peste cap iar el începe să râdă.
- O fii plăcerea ta să-ți dai ochii peste cap? Întreabă plictisit cu ochii în telefon. Încep să râd dar aveam nervii știind la ce se referă, așa că prefer să nu îi răspund. Într-un final ajunge și Sebi aici este vorba de Yny Sebi pe care bineînțeles îl știe toată lumea așa că nu aveți cum să mă întrebați cine e sau ce reprezintă el în industria trapp-ului. Mă ridic entuziasmată și alerg spre el, mă prinde în brațe iar eu îmi încolăcesc picioarele de talia lui.
- Nu pot să cred așa ceva!! Îl aud pe Vali sarcastic.
- Las-o în pace! Îi șoptește Diana și îi pune mâna la ochii, Vali îi dă peste mână și surprinde momentul când eu și Sebi ne sărutăm. Băiatul de lângă șezlong dă mâna cu Sebi și pare că-l cunoaște de ceva timp pentru că își vorbeau deschis și fără apelative pompoase. Sebi dă mâna și cu Vali și se așează pe șezlong îmi face semn să stau și eu așa că mă așez pe piciorul lui iar el își așează mâna pe talia mea și zâmbește ștrengărește către fratele meu.
CITEȘTI
〽️6️⃣𝖋𝖎𝖆🦍||𝕸𝖌𝖐666
FanfictionAltă carte pe care am vrut să o scriu însă nu știam dacă o să prindă și am avut o perioadă de pauză pentru că nu mă mai regăseam pe mine. Lectură plăcută!♾️❤️