Jurnalul unui panda ţăcănit

02 ianuarie, 2013

02 ianuarie, 2013

Atât de mult noroc am avut ieri încât încă nu pot să îmi dau seama dacă ăsta nu e cumva un vis pe care îl am în timp ce mă îndrept către Regatul Măritului Bambus din viaţa "Somnicului Veşnic"! M-am speriat de moarte! Credeam că nu mai apuc ziua de azi, deci, se pare că eu, Po Pandersan, cel mai incredibil, adorabil, superb, frumos, mic şi drăguţ panda din lume, am învins acest somnic fără nicio problemă. (Mulţumesc, mulţumesc, nu e nevoie să mă aplaudaţi!)

Ce s-a întâmplat mai exact? Ei bine, urşii ăia bruni veneau spre mine şi parcă aveau de gând să mă pape cu tot cu blăniţa mea adorabilă de "film vechi". Spre norocul, fericirea şi bunăstarea mea, s-a auzit vocea îngrijitoarei care spunea că este gata masa. Îi sunt recunoscător pe viaţa. Cum au auzit-o, urşii bruni au fugit imediat să mănânce. După ce au înfulecat tot, incusiv porţia mea, au adormit şi au uitat de mine. Cât ei işi făceau nani-ul de urâţenie, pardon, de frumuseţe, eu m-am dus să caut un loc în care să nu mă găsească. Şi a durat ceva dar într-un final am găsit ascunzătoarea ideală. Chiar acum stau în ea. De fapt, nu m-am mai mişcat de aici de când am găsit locul acesta formidabil. Se pare că aici, în zoo, copacii sunt din plastic, deci sunt goi înăuntru. La copacul cel mai mare am găsit o gaură prin care doar eu pot să încap. Nici nu mi-a venit să cred când am văzut cât de mult spaţiu este înăuntru. Jur că e de două ori cât cuşca de la elicopter.

De fapt, sunt chiar foarte norocos că am găsit locul ăsta. Probabil că acum grăsanii mă caută în disperare prin întregul habitat care, din păcate pentru ei, este foarte mare. Şi, chiar dacă m-ar găsi, tot nu ar putea să mă scoată de aici. Sunt prea mari ca să încapă pe gaura prin care am intrat eu. Dar cel mai bun lucru la locul ăsta este că, dacă scoţi puţin capul şi întinzi laba, ajungi la găleata cu mâncare ce stă de dis-de-dimineaţă pregatită pentru ora prânzului. Astfel pot să fur de acolo fără să ies de aici şi să îmi pun viaţa în pericol.

Un singur lucru nu-mi convine şi anume brăţara ataşată de laba stânga din faţă. Mi-a pus-o îngrijitoarea ieri, când căutam un loc ca acesta. Ce mă enervează este că mă roade şi mă zgârie de fiecare dată când merg. Este de asemenea foarte grea şi îmi trage lăbuţa în jos. Dacă aş fi stângaci, nu aş mai putea scrie aici. Noroc că nu sunt! Am încercat să o dau jos de mai multe ori, dar este prea strânsă. E din fier şi are cam zece butonaşe. Două roşii, unul verde, iar restul şapte albastre. Din păcate nu ştiu ce fac fiecare deoarece sunt izolate cu un mic gemuleţ în formă de semisferă. Nici brăţara nu înţeleg ce rol are. Tot ce ştiu este că fiecare animal are câte una. Dar înafară de asta, totul e minunat.

Şi oricât de mult mi-ar plăcea aici, tot trebuie să găsesc un mod de a pleca din această zoo. Nu-mi pot dezamăgi tot neamul. O să găsesc eu o scăpare! Dar ar trebui să fac asta cât mai rapid pentru că am auzit că grădina zoologică se va deschide peste două zile. Nu cred că va mai fi aşa de bine. Va trebui să ies de aici ca să nu fiu căutat de îngrijitoare, dar nu voi mai putea scrie aici atât de des. Probabil vor fi zile când nu voi scrie deloc. Brr! Asta îmi dă fiori.

Ar cam trebui să îmi fac nişte provizii de mâncare, pentru orice eventualitate. Adică, dacă ar veni brunii şi s-ar aşeza în faţa intrarii mele astfel încât să nu mai pot lua papa. Mai bine sunt precaut şi îmi fac niş...

-Îi simt mirosul. E pe undeva pe aici, sunt sigur. Oare de ce a fugit?

-Credeţi că a aflat de planul nostru de a dis...

-Taci din gură, ameţitule! Dacă am spus că e pe undeva pe aici înseamnă că ne poate auzi, deci mai bine nu divulga secrete chiar acum. Ai înţeles, Berry?

-Da, să trăiţi, Măreţe căpitan Bob Bruserleaf!

-Ce am spus eu despre menționarea numelui Bob când mi te adresezi?

-Nu am voie...

-Și atunci de ce foloseşti? De fapt, lasă! Nu mai contează asta acum. Vom discuta mai târziu. Să ne întoarcem la misiunea noastră!

Toate aceste cuvinte, mai mult șoptite decat spuse, ajunseră la urechile mele de panda mic și adorabil (că tot nu mai menționasem de ceva vreme cât de scump sunt). Dar nu înțeleg ce vor să spună. Despre ce plan e vorba și de ce aș fugi dacă l-aș afla?

-I-am dat iar de urmă! l-am auzit pe Bob exclamând. Berry, preia tu de aici. Trebuie să îl găsești pe ciudățelul ăla cât de repede posibil, ai înțeles?

-Da, să trăiţi! Domnule, puteți pleca la ceilalțţi bruni. Mă descurc!

Bob nu a aşteptat să i se zică şi a doua oară. După ce s-a îndepărtat suficient de mult, l-am auzit pe Berry şoptind ceva.

-Po? Ştiu că eşti aici! Răspunde-mi, te rog. Eu nu îți sunt dușman. Oriunde ai fi, evadează cât mai poți! Au un plan. Şi garantez că nu vei fi deloc încântat să-l auzi.

Când am auzit asta, am fost tentat să ies şi să întreb despre ce este vorba, dar nu mă fraiereşte pe mine atât de uşor un brun.

-Te rog, Po, răspunde! Vreau doar să te avertizez şi să te ajut. Po? Po? Te rog mult de tot să răspunzi. Ştiu că eşti un Pandersan şi de asemenea ştiu unde îţi este familia.

-Ce ştii despre ea? m-am auzit spunând în timp ce ieşeam din copac.

Trebuia el să aducă vorba de familie! Mereu mă sensibilizez când aud de ea. Am pierdut-o de mult şi încă nu am trecut peste. Of, of! Îmi este aşa de dor de frăţiorii şi surioarele mele! Dar cel mai mult îmi lipsesc părinţii, în special mama. Sper că Marele Bambus îi ocroteşte. Mereu mi-a fost teamă că au murit. Dar acest Berry ştia ceva legat de ei. Asta înseamnă că sunt vii. Trebuie să aflu mai multe. Trebuie!

-Ce mă bucur că ai ieşit din ascunzătoare, Po! Mă temeam că nu vei vrea să ieşi şi voi fi nevoit să te las fără să ştii ce plan au ei cu tine. Nici n-ai idee cât de...

-Ce ştii despre familia mea? am repetat, de data aceasta mai serios. Nu voiam de nici un fel să mă împrietenesc cu un cafeniu ca acesta. Îmi părea suspect de drăguţ. Totuşi, dacă ştia şi cel mai mic detaliu despre familia mea, atunci trebuia să îl aflu.

-Nu pot să îţi spun acum deoarece se va întoarce Bob. Dacă mă prinde că îţi spun ceva, mă omoară. O să îi spun că te-am văzut, dar că ai fugit din zona asta. Ne putem vedea mâine aici. Înainte de ora de prânz? Ce spui?

-Bine! Dar te avertizez. Nu vreau să fim prieteni. Deci să nu-ţi treacă prin cap aşa ceva, înţeles?

-Înţeles!

-Şi vreau o dovadă că pot să am încredere în tine.

-Cum ar fi?

-Aşteaptă-l pe Bob aici şi spune-i ce mi-ai zis şi mie că îl vei anunţa. Aşa voi ştii că nu e totul doar un plan de-al vostru. Dacă nu eşti de acord, atunci noi doi am terminat orice discuţie. Deci... Vei face asta sau nu?

-Bine. Îl aud venind. Ascunde-te! Salut, Capitane Bruserleaf! L-am văzut pe panda, dar a fugit înainte să îmi dau seama. Cred că s-a dus către partea de nord.

-Cum ai putut să-l laşi să scape? Trebuia să te iei dupa el! începuse Bob să ţipe în timp ce îl trăgea pe Berry după el. O să trebuiască să-i dau iar de urmă! Să vezi ce ai să paţeşti dacă nu-l găsim! O să vezi tu atunci proble...

Nu-i mai aud. S-au îndepărtat prea mult. Îmi pare rău că am fost atât de rău şi de rece cu Berry. Pare un brun de treabă. Cine ştie. Poate îmi fac un nou amic. Nu am scris prieten, ci amic. E cu totul altceva. Deci să nu confunzi, caieţelule, că o să o încurci! Abia aştept să văd ce vrea să îmi spună cafeniul, dar acum e timpul să fac nani. E destul de târziu, iar eu trebuie să fiu mâine cu bateriile pline. Deci, noapte bună, vise plăcute, Bambusul să te ajute!

____________________________________________________________

Într-un final am pus şi al doilea capitol. Yei! Nu ştiu de ce mi-a luat atâta! Aveam toate ideile doar că nu reuşeam să le aştern pe hârtie. Sau în cazul de faţa să le tastez la computer.