Conexiuni

Capitolul 16 - „Un nou nivel"

-Ar trebui să vorbești cu el, Aubrey.

-Renunță, Marius.

De ce vroia atât de mult să vorbesc cu Alex? Cu ce m-ar ajuta? Nimic. Tot ce a făcut, tot ce am știut și crezut despre el era o minciună. Așa că de ce aș face-o? De ce mi-aș pierde vremea cu el? Nu, nu o s-o fac. Ăsta e ultimul lucru pe care îl vreau.

-De ce trebuie să fie așa de complicată, îl aud pe Marius șoptind.

Dylan pufnește și își dă ochii peste cap.

-Ai ceva de zis domnule Alfa? zic pe un ton cat mai batjocoritor.

Dylan își întoarce privirea spre mine. Ochii lui nu-mi dădeau un sentiment prea plăcut.

-Vai Dylan, exclam eu prefăcut. Pentru o secundă m-ai făcut să-mi fie frică de tine, zic eu în aceeași manieră prefăcută.

Zâmbesc când îl vad dându-și ochii peste cap. Adoram să îl văd cum se zbate ca un pește pe uscat. Se pare că i-a prins lecția de pe drum.

Flashback

-Nu înțeleg de ce trebuie să fie și el aici? zice Dylan pe un ton enervat.

Trecuse o oră de când am pornit cu mașinile din fața blocului lui Marius, mai aveam numa juma de drum, dar stomacul lui Marius ne-a încetinit drumul. Nu înțeleg de ce nu mai putea aștepta o oră ca să ajungem la locul ăla stupid.

-Vreau să văd și eu o față care nu mă face să vomit prin apropiere, zic eu plictisită.

-Există Skype, zice Dylan încă plimbându-se înainte și înapoi.

Cât îi poate lua unui om să-și ia un sandwich?

-Dylan oprește-te, zic eu calm.

-Nu am nevoie să mai văd altă fața de om enervant prin prejma mea, continuă el fără să mă bage în seamă.

-Dylan...

-Pe lângă asta e și cu caracterul asemănător cu al tău, zice fixându-mă cu privirea. Aroga...

De ce nu mai apare o dată Marius? Să-l văd pe Dylan în fiecare zi e enervant, să-l și ascult e tortură.

-Pe lângă asta...

-Dylan, încerc eu să-i atrag atenția din nou.

Nu vrei să asculți, domnule Alfa? O să te fac eu să asculți. Mă ridic de pe capota mașinii și-mi iau geanta în care am toate armele de care am nevoie. Scot o siringă și un tub mic.

-Ce faci acolo? întreabă Dylan în spatele meu.

A dat să mă prindă de mană, dar m-am întors repede și l-am injectat în gât cu substanța albăstruie.

-C-ce ai făcut? întreabă eu răgușit.

-Nu te îngrijora mare lup, o să-ți treacă... în câteva zile...

-Ce...

Dylan și-a ridicat privirea furios, întrebându-mă ce i-am făcut din priviri.

-E otravă, răspund eu simplu. Nu o să mai poți zice nimic timp de două-trei zile... poate mai mult.

Dacă privirile ar putea omorî...

-Hai nu fi așa enervat mare lup, nu-i de parcă ar trebuie să plănuiești un război... O, stai... ups, zic eu ridicându-mi mâinile în semn că m-aș preda.

Dylan încearcă să zică ceva, dar tot ce reușește e să înceapă să tușească și să se chinuie mai mult.

-Asta se întâmplă când te pui cu o mică ființă umană patetică și arogantă, zic eu rânjind.