Viciul meu

VIII

• Amira

    Ochii mi-au rămas fixați pe bărbatul chipeș din stânga tatălui meu. Nu pot să neg că are un efect asupra mea, că inima mea joacă un alt vals la vederea lui, că respirația îmi devine precipitată. Aș fi o idioată dacă aș nega frumusețea lui. 

      Un barbat chipes, dar pe interior putred, la fel ca toti oamenii din lumea mea. Intoxicati cu otravă, pasind prind intuneric, ravnind putere. 

      Pe oamenii acestia nu ii intereseaza cate vieti trebuie sa distruga ca sa ajunga in varf.

      Însă Maverick... are un aer diferit de barbatii pe care i-am cunoscut. Privirea lui e rece, misterioara, străpungătoare, însă nu i-am vazut setea de putere, ca a celorlalți bărbați de aici. Lui Maverick Oswald nu i se luminează ochii când aude de bani sau de noi oportunități de afaceri. 

    Poți vedea in ochii lui ca acest barbat a pasit prin Iad, apoi a iesit la suprafata cu o armata. Trupul lui sculptat, având fizicul unui zeu. Toti porii lui striga pericol, fugi, dar corpul meu nu se complace. Râvnind sa se lipeasca ca un magnet de el, lasandu-se consumat si pierdut in abisul intunecat din privirea lui. 

    Poate daca as ceda si nu m-as mai lupta cu mine însămi, as reusi sa-l elimin din minte. Poate ca as realiza ca e doar un moft, o atractic trecătoare, pe care sa o dau uitarii dupa ce o consum. Dar... eu nu sunt genul acesta de fată. Nu mi-am dăruit corpul nici unui bărbat, fiindca nici un barbat nu mi-a starnit senzații in corp, nu mi-a alimentat dorința asta.

      Il privesc pășind, emanând dominanță, facandu-si simtita prezenta in sala, capete aproape pocnind, intorcandu-se dupa el, admirandu-l, venerându-l, privind ca si cum el nu e om, ci un zeu pe pamant. Din mersul lui poti simtii superioritatea pe care ti-o transmite, ca si cum tot ce este in jur ii apartine. De parca lumea este a lui, iar noi doar platim chirie sa traim in ea.

     Cu greu m-am dezlipit de imaginea pe care o aveam in față. Întorcându-mă, incep sa pasesc in directia opusa lui. Vreau sa fim la o distanta cat mai mare, poate asa... poate asa nu o sa-l mai simt. Nu o sa imi mai fuga mintea la chestii păcătoase. Poate o sa uit sentimentul atingerii sale, sau mirosul lui.

     — Amira, spune Maria pitigaiat aproape sarindu-mi in brate si îmbrățișându-ma puternic.

     — Oo, ce faci, zic scoasa din transa in momentul in care se lipeste puternic de mine.

     — Mi-ai lipsit, sorella, zice indepartandu-se putin si dandu-mi voie sa respir. Mi-a fost dor de voi toti, spune cu ochii înlăcrimați.

      — Îmi e dor de tine, zic tragand-o intr-o alta imbratisare. Hai sa bem ceva.

     Pasim impreuna spre bar. Incerc sa imi axez toata atentia pe ea, evitand privirile din jur, incercand sa il evit pe... el.

      — Deci? Cum e viata de femeie casatorita? zic cand ajungem la bar nefiind in centrul atentiei.

      — Mai intai trebuie sa beau ceva, zice Maria facandu-i semn barmanului, doua shoturi.

      — Inceput in forta, zic lasand un mic raset sa-mi scape.

      — Crede-ma, am nevoie, spun sprijinindu-se cu coatele de lemnul mesei lungi de la bar.

     Asteptand bauturile am avut timp sa o analizez. Maria mereu a fost o superbitate italienească, dobandind trasaturile siciliene ale mamei, pielea ei maslinie bronzata, se vede ca ea nu a pierdut nici o zi cu soare. Iar eu fug cat mai mult de soare din cauza pistruilor, nu pot spune ca nu-mi plac, insa soarele ii dubleaza pe piele, mai ales ca ma inrosesc foarte rapid. Ochii imi fug spre rochia mov pe care o poarta, deloc extravaganta, ceva netipic ei.