Viciul meu ( in curs de editare)

VIII

• Amira

Ochii mi-au rămas fixați pe bărbatul din stânga tatălui meu. Nu pot să neg că are un efect asupra mea, că inima mea joacă un alt vals la vederea lui, că respirația îmi devine precipitată. Aș fi o idioată dacă aș nega ca nu este diavolul în persoană.

Un barbat chipes, dar pe interior putred, la fel ca toti oamenii din lumea mea. Intoxicati cu otravă, pasind prind intuneric, ravnind putere.

Pe oamenii acestia nu ii intereseaza cate vieti trebuie sa distruga ca sa ajunga in varf.

Însă Maverick... pare sa aiba un aer diferit față de barbatii pe care i-am cunoscut. Privirea lui e rece, misterioara, străpungătoare, însă nu i-am vazut setea de putere, ca a celorlalți bărbați de aici. Lui Maverick Oswald nu i se luminează ochii când aude de bani sau de noi oportunități de afaceri. Nu îi plac lingușitorii care umblă ca hoardele în jurul tatei, de fapt... pare deranjant cand este acostat de astfel de oameni.

Poți vedea in ochii lui ca acest barbat a pasit prin Iad, apoi a iesit la suprafata cu o armata. Trupul lui sculptat, având fizicul unui zeu. Toti porii lui striga pericol, dar corpul meu nu vrea sa se complacă, sa fuga. Râvnind sa se intoxice cu întunericul pe care il emană, lasandu-mă consumată si pierdută in abisul din privirea lui.

Poate daca as ceda si nu m-as mai lupta cu mine însămi, as reusi sa-l elimin din minte. Poate ca as realiza ca e doar un moft, o atractic trecătoare, pe care o dau uitarii dupa ce o consum. Dar... eu nu sunt genul acesta de fată. Nu mi-am dăruit corpul cuiva, fiindca nimeni nu mi-a starnit senzații in corp, nu mi-a alimentat dorința asta.

Il privesc pășind, emanând dominanță, facandu-si simtita prezenta in sala, capete aproape pocnind, intorcandu-se dupa el, admirandu-l, venerându-l, privind ca si cum el nu e om, ci un zeu pe pamant. Din mersul lui poti simtii superioritatea pe care ti-o transmite, ca si cum tot ce este in jur ii apartine. De parca lumea este a lui, iar noi doar platim chirie sa traim in ea.

Cu greu m-am dezlipit de imaginea pe care o aveam in față. Întorcându-mă, pasesc in directia opusa lui. Vreau sa fiu la o distanta cat mai mare, poate asa... poate asa nu o sa-l mai simt. Nu o sa imi mai fuga mintea la chestii pacate. Poate o sa uit sentimentul atingerii sale.

— Amira, spune Maria pitigaiat aproape sarindu-mi in brate si îmbrățișându-ma puternic.

— Oo, ce faci, zic scoasa din transa in momentul in care se lipeste puternic de mine.

— Mi-ai lipsit, sorella, zice indepartandu-se putin, dandu-mi voie sa respir. Mi-a fost dor de voi toti, spune cu ochii înlăcrimați.

— Îmi e dor de tine, zic tragand-o intr-o alta imbratisare. Hai sa ne luam ceva de băut.

Pasim impreuna spre bar. Incerc sa imi axez toata atentia pe ea, evitand privirile din jur, incercand sa il evit pe... el.

— Deci? Cum e viata de femeie casatorita? zic cand ajungem la bar nefiind in centrul atentiei.

— Mai intai trebuie sa beau ceva, zice Maria facandu-i semn barmanului, doua shoturi.

— Inceput in forta, zic lasand un mic râset stânjenit sa-mi scape.

— Crede-ma, am nevoie, spune sprijinindu-se cu coatele de lemnul mesei lungi de la bar.

Asteptand bauturile am avut timp sa o analizez. Maria mereu a fost o supernova italienească, având trasaturile siciliene ale mamei, pielea ei maslinie, se vede ca ea nu a pierdut nici o zi cu soare. Iar eu fug cat mai mult de el din cauza pistruilor, nu pot spune ca nu-mi plac, insa razele soarelui ii dubleaza pe piele, facandu-mi pielea mai sensibila decat de obicei.