Ei bine, toate poveștile încep undeva, unele in locuri sofisticate, în restaurante, ori în cluburi, altele pornesc în locuri sau momente tragice, într-un spital sau poate chiar o înmormântare, a noastră a început pe o bancă în stația de microbuz.
Eu veneam de la magazin cu o plasă plină, tu erai pe bancă cu prietena mea cea mai buna si iubitul ei de la momentul respectiv. M-ai întrebat ce am cumpărat și ți-am răspuns simplu prin a spune ca ingrediente pentru paste. M-ai întrebat apoi dacă îți păstrez și ție, am răspuns ironic ca da. M-am așezat pe o altă bancă deoarece eu și prietena mea nu eram în relații bune la momentul acela. Ai tot încercat să te bagi în seamă cu mine deși eu clar nu eram interesată de tine. Peste ceva timp, dupa ce am ajuns acasă, am observat că aveam un mesaj de la tine. Mă întrebai daca sunt gata pastele, ți-am spus că le-am terminat dar că pot face o porție special pentru tine. Știam că îți eram dragă de ceva timp de la prietenii noștri și deși nu eram interesată de o posibilă "combinație" am continuat schimbul de mesaje. În felul acesta ai aflat că nu știu să merg pe bicicletă și mi-ai promis că îmi vei lua tu una de copii, roz cu roți ajutătoare. Nu voiam nimic cu tine dar în seara aia am zâmbit de nenumărate ori datorită ție. Seară aia a fost acum 11 luni...