Viciul meu ( in curs de editare)

XII

" Moartea este mai universală decât viaţa; toată lumea moare, dar nu toată lumea trăieşte. "

- Andrew Sachs

• Maverick

— Omule, las-o mai moale, spune Michael, băgându-i un material în gură lui Angelo ca să-l amuțească. O să-l omori, zice atingându-mi umărul, dar mă trag rapid. Ești un dezastru, Mave. Tu nu ești așa. Nu faci tâmpenii din impuls. Dacă subsolul ăsta n-ar fi izolat fonic, ai rămâne fără angajați, pufnește nervos. Tot urlă de ore întregi, nu știu cum mai rezistă.

— Pleacă, mă răstesc la el, săgetându-l cu privirea.

— Credeam că faci toate astea pentru mafia Guerra, spune gesticulând, dar văd că a devenit cam personal.

— Știi că nu suport să văd femei rănite, zic aruncând cleștele care încă are unghia lui Angelo prinsă, fiind acum pe podea, mânjit de sânge.

Angelo țipă, se schimonosește, are tot corpul crustat cu răni. Probabil trebuia sa i-l dau lui Vincent sa se ocupe de el, dar nu pot. Am atat de multa ură adunată pentru jegul ăsta de om, Vincent n-are decât să-și înmormânteze ginerele, sau să facă ce vrea cu cadavrul, dar asta cand voi termina cu el, nu prea curând. Pentru fiecare lacrimă a roșcatei o să tai din el ca din barbecue. Mi-am făcut o promisiune, iar dacă eram eu cel de odinioară sesizam imediat cele întâmplate, dar m-a jucat chiar sub ochii mei. Am devenit slab, și e doar vina mea.

— Stiu, că ma bag, vere, dar trebuia sa ii lasi pe ei sa se ocupe. Ai gasit-o si e in viata, gata, se fini.

— Michael... era aproape moarta, arăta ca un sac de box, doctorul nu se astepta sa reziste. Nu ma intereseaza faptul ca iti e antipatica, dar uita-te bine la mine, zic aproapindu-ma de el. Daca te apropii de ea, iti voi trage un scaun langa Angelo si va veți tine unul altuia companie, zic cu un ton taios.

— Speram să te îndrăgostești de vreun model sclipicios, una care face shopping toată ziua. Dar tipa asta e la fel de nebună ca tine.

— Nu sunt îndrăgostit, zic întorcându-i spatele, ieșind.

— Continua să-ți spui asta, vere! strigă el după mine, având, ca de obicei, ultimul cuvânt.

• Acum cateva ore

— Unde e mia figlia?! strigă Vincent Guerra, izbind biroul cu pumnul.

— Se odihnește, zic privind în gol, încă captiv în clipele agonizante prin care am trecut ca s-o salvez.

— Vreau sa aflu tot... pana la cel mai minuțios detaliu. Cine si de ce? intreaba lasandu-se pe spate in scaunul din piele.

— Angelo Garcias, zic si ii vad fața albindu-se.

— Non credo, zice cu vocea tremurândă.

— Da, aproape ti-a omorât fiica.

Vincent strânge din pumni. Paharul cu whisky zboară spre perete, spărgându-se în zeci de cioburi pe mochetă.

— Figlio di puttana! L-ai omorât? întreabă, încercând să își păstreze calmul.

— Trăiește. Deocamdată.

— Spune-mi tot. Până la cel mai mic detaliu.

Ma indrept spre scaunul din fața sa, așezându-mă, am nevoie sa iau un loc. Faptul ca voi retrăi amintiri imi face stomacul sa se stranga, dar merita sa stie ce s-s-a întâmplat. Chiar daca nu i-l voi da, Vincent ii va scoate pe toti cei implicati in jocul lui Angelo, deci e o problema in minus.