După ce toţi moştenitorii de pe cele cinci regate din Elvlossei au fost răpiţi din propriile paturi şi supuşi la mai bine de jumătate de an de tortură, Aleksantys s-a văzut visând la răzbunare în fiecare moment pe care îl petrecea în negura propriei...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Credeam că va dura mai mult ca eu şi fratele meu să revenim la vechea noastră relaţie de Eşti sânge din sângele meu și te iubesc, dar te-aş lovi cu capul de cel mai apropiat perete, date fiind evenimentele prin care am trecut. Dar Aleksander avea un talent aparte de a-mi demonstra contrariul.
Grăbisem încoronarea mea pentru că reuniunea de toamnă, din interiorul Citadelei, avea să aibă loc într-o săptămână şi eu trebuia să îmi port coroana pe cap pentru a putea da glas la ceea ce voiam să fac.
Dorinţa mea fusese o încoronare restrânsă şi minimalistă, dar toţi mi se opuseseră. Aşa că urma să am o ceremonie grandioasă, cât să se vadă pe tot continentul Elvlossea. Fiindcă o singură dată aveam să devin regină. Aşa susţinuse Aleksander.
Iar acum eram obligată să stau degeaba în timp ce îl urmăream pe fratele meu în fruntea organizării evenimentului, treabă la care eşua lamentabil. El şi Lennon, care insistaseră pentru o încoronare măreaţă, se agitau acum dintr-o parte a castelului în cealaltă, fără să aibă vreo idee despre ceea ce făceau.
Stăteam pe un fotoliu, dintr-o sală de la parterul castelului şi priveam cum fratele meu îmi prezenta o mulţime de rochii, despre care nu aveam idee de unde le procurase. Îmi sprijineam obrazul în mână şi încercam să nu adorm. Geamănul meu susţinea în sus şi în jos că aveam nevoie de odihnă, dar el mă târa prin astfel de treburi în fiecare zi de când mă trezisem.
— Ce părere ai despre asta?
Fratele meu mă întrebă în timp ce scotea din mulţimea de materiale una dintre cele mai hidoase rochii pe care le văzusem vreodată. Era de un auriu bolnăvicios, împodobită cu perle şi trandafiri făcuţi din tul. M-a trecut un fior pe şira spinării la gândul că aş fi putut purta aşa ceva.
— Aleks, am oftat eu. Ajunge, te rog!
M-am ridicat de pe fotoliu şi i-am luat rochia din mâini, punând-o acolo unde îi era locul, bine ascunsă pintre alte haine.
— Nu avem foarte mult timp la dispoziţie să aranjăm totul, surioară.
M-am uitat tăios la el. Vorbea de parcă nu el fusese cel care insistase în ceva măreţ, când tot ce îmi doream eu era ca preotul să spună cuvintele şi să îmi pună coroana pe cap.
— Şi e clar că o să dureze mai mult decât ne permitem dacă te las pe tine să te ocupi.
Sprâncenele lui s-au ridicat în sus şi şi-a încrucişat mâinile la piept. Muşchii începuseră să i se contureze din nou, fiindcă petrecea mai mult timp în sala de antrenament decât oriunde altundeva în ultima vreme. Nu ştiam dacă priveliştea îmi producea repulsie doar pentru că eram fraţi sau pentru că îmi aminteam cum fiecare domniţă din regatul nostru saliva la vederea lui, ceea ce era o experienţă terifiantă pentru mine.
