După ce toţi moştenitorii de pe cele cinci regate din Elvlossei au fost răpiţi din propriile paturi şi supuşi la mai bine de jumătate de an de tortură, Aleksantys s-a văzut visând la răzbunare în fiecare moment pe care îl petrecea în negura propriei...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Dă-ţi jos armura! am poruncit.
Un zâmbet leneş s-a întins pe faţa comandantului, în ciuda transpiraţiei care începuse să i se prelingă pe tâmple. Pielea lui pierduse o nuanţă sau două, devenind și mai palidă.
— Preferi să mori soldat? m-am răstit la el în timp ce mă apucasem să îi deschid armura.
M-am mişcat rapid, ajutându-l să şi-o de jos fiindcă mişcările lui îi erau îngreunate şi la fiecare pas se schimonosea de durere. Când a rămas doar în pantaloni şi cămaşa pe care le avea pe sub, am fost mulţumită.
Am aruncat încă o privire la rana, în jurul ei materialul cămăşii fusese mistuit de foc.
— Recunosc otravă ebrantisiană când o văd, Dastian a reuşit să spună cu dificultate.
Faţa lui s-a strâmbat încă o dată de durere, apoi şi-a pierdut echilibrul. M-am mişcat instinctiv şi m-am aplecat ca să îi îl susţin. I-am pus mâna peste umerii mei şi l-am prins de talie. Toată greutatea lui s-a sprijinit de mine, aproape doborându-mă la pământ. Am simţit tot aerul din plămâni cum mă părăsea. Dar nu îl puteam lăsa să moară, nu după ce ne salvase viaţa la a amândoi acum câteva momente.
M-am străduit să îl conduc până pe canapelele din mijlocul salonului, scrâşnind din dinţi la fiecare pas şi am strigat după servitorii mei. Elenea, menajera şefă a apărut răsuflând greu.
— Apă, dezinfectant, bandaje, un ac şi o aţă! am strigat eu ordinele către ea.
A încuviinţat din cap în timp ce l-am trântit pe Dastian pe canapea şi apoi s-a făcut nevăzută. Capul comandantului a căzut pe spate, sprijinindu-se de canapea. Transpiraţia îi cursese șiroi pe gât, iar pieptul i se mişca din ce în ce mai slab.
— Rana asta nu o să se vindece fără un antidot pentru otrava lor, Dastian a şoptit. Ce ai de gând să faci?
M-am aplecat asupra alui şi i-am prins cămaşa, rupând materialul în două astfel încât pieptul să îi fie expus.
— Ţi-a spus vreodată cineva să mai taci din gură? am mârâit în timp ce sunetul de material rupt răsuna în salon.
Câţiva servitori au ajuns în fugă lângă mine cu apă şi dezinfectant şi au dispărut la fel de repede cum au apărut, pentru a aduce ce mai trebuia.
Mi-am sfâşiat o bucată din fustele rochiei şi am făcut-o ghemotoc. Mi-am pus mâna sub capul lui Dastian şi l-am ridicat puţin.
— O să doară ca naiba, l-am anunţat băgându-i materialul în gură. Muşcă asta până termin.
